După plimbarea în piaţă, am găsit cu greu un loc pentru cină la una dintre terasele din souk. Din meniu lipsesc preparatele din porc şi alcoolul (doar la restaurantele anumitor hoteluri poate fi consumat), însă meniul este bogat în preparate orientale: de la supa de linte şi ciuperci (gătită într-un mod diferit de cea de aici, cu lapte sau griş) la numeroase aperitive – humus, vinete, tabule etc.  Preţurile în această zonă sunt relativ scăzute mici: narghileaua (chicha) costă 30 de riali qatarezi, un desert kunafa – 25 riali qatarezi, o sticlă mare de apă – 4 riali qatarezi, sucurile - 4 riali qatarezi, ceaiul, 12 riali qatarezi, chiar şi burgeri, cu 20 de riali qatarezi  (la restaurantele hotelurilor pot urca destul de mult peste aceste valori – o bere, de pildă, ajunge la circa 50 de riali qatarezi în restaurantul unui hotel de cinci stele).

Următorul obiectiv turistic bifat, în prima zi, la circa 30 de minute de minute de condus în afara Qatarului, a fost Shahaniya – un loc aflat în deşert, dedicat antrenamentului de cămile. Potrivit ghidului, aici nu este permis niciun altfel de pariu, motiv pentru care concursurile cu cămile au o miză mare. Lângă locul antrenamentului, stau aliniate numeroase maşini 4x4, care sunt premiile câştigătorilor; Ashan spune că, la un concurs desfăşurat recent, câştigătorul a primit un Lamborghini. Iar dacă mai demult cămilele erau conduse de copii în timpul curselor, din 2005 acest lucru nu mai este permis, drept pentru care în antrenamentele actuale se foloseşte un robot care are un mecanism pentru stimularea animalelor. În funcţie de bogăţia fiecăruia, qatarezii pot să aibă între una şi peste 50 de cămile.

Nu departe de „pistele” pentru cămile se află Katara (numele vechi al Qatarului) – Valea Culturii – unde, lângă obiecte de artă stradale moderne, se află un amfiteatru care aminteşte de teatrul grec şi multe clădiri cu arhitectură tradiţională; printre acestea, două amplasamente create special pentru porumbei albi şi o moschee cu exterior aurit. În Valea Culturii am vizitat (cu un scurt popas de ceai într-o masjida aflată la intrare) muzeul şeicului Faisal, ce reuneşte o colecţie de obiecte personale ale acestuia care variază de la fiare de călcat vechi, până la modele de maşini clasice, camere amenajate în stil islamic, covoare cusute manual, obiecte de artă etc.

După Katara, am condus pe coasta de est până la „perlă”, locul în care dezvoltarea economică a Qatarului, al cărui PIB-ul per capita a ajuns anul trecut la 132.900 de dolari, este poate cel mai bine evidenţiată: într-un golf al insulei artificiale în formă de perlă stau andocate iahturi. În imediata apropiere este o alee cu magazine ale unor mărci de lux. Chiria într-o locuinţă de două camere în această zonă ajunge la 35.000 de riali pe lună; costul unei case depăşeşte cu uşurinţă 13 milioane de euro.

Cea de-a treia zi pe care am petrecut-o în Doha a fost a safariului în deşert, care a devenit pesemne, un „must do” al destinaţiilor din Golf: un roller coaster pe dune în maşini 4x4, conduse de şoferi care, din ce ne-au povestit, fac asta din pasiune – deţin propriile maşini, echipate corespunzător cascadoriilor pe dunele înalte de câţiva metri. Cursa a durat cam 40 de minute şi a fost însoţită de muzică (cât se poate de europeană, aleasă de şoferul egiptean) şi mai degrabă de curiozităţile lui legate de activităţile pe care urma să le mai avem. O primă oprire a fost pe o dună de unde se puteau vedea marea, dar şi graniţa naturală cu Arabia Saudită. Oprirea finală a fost chiar pe plajă, unde un individ pe care şoferii maşinilor îl numeau Bob Marley, datorită asemănării sale cu artistul jamaican, ne-a întâmpinat; era proprietarul corturilor unde pregăteşte în fiecare seară grătare pe plajă pentru turişti (în perioada în care am ajuns noi acolo, era şi un grup de soldaţi americani). În acelaşi loc erau terenuri de volei, foc de tabără, muzică, spaţii de cazare.

La întoarcerea în oraş, ne-am plimbat pe Corniche, un spaţiu de promenadă care se întinde pe câţiva kilometri de-a lungul Golfului din Doha şi unde poţi vedea cea mai bună imagine a orizontului de zgârie-nori ce se află în districtul de afaceri. Atmosfera este, din nou, europeană; oamenii aleargă pe faleză, deopotrivă europeni şi arabi, iar în parcul alăturat oameni de diverse naţionalităţi se relaxează pe iarbă sau fumează.

Cea de-a doua seara în Doha a culminat cu o imagine poate şi mai bună a orizontului de zgârie-nori: Sky View, aflat pe acoperişul hotelului La Cigale. Acesta a devenit unul dintre cele mai importante puncte pe scena vieţii de noapte din Doha. Terasa se află la etajul 15 şi oferă o imagine excelentă a orizontului de zgârie-nori. La intrarea în bar ni s-a cerut paşaportul, actul de identitate nu a fost suficient. Aici îmbrăcămintea tradiţională este înlocuită de haine normale (dar care par destul de scumpe) şi clienţi sunt deopotrivă localnici, precum şi persoane cazate în hotel. La momentul sosirii, am avut surpriza să întâlnim foarte mulţi români, majoritatea angajaţi în servicii aici (drept pentru care, pe lângă ritmuri arabe şi clasice de club, la etaj a răsunat şi o melodie în limba română). Cu o populaţie de 2,2 milioane de locuitori în 2015, Qatarul are doar 12% din locuitori qatarezi (adică 264.000 de persoane); dintre ei, peste 2.000 sunt români, potrivit ZF. Preţurile de aici, direct proporţionale cu înălţimea rooftopului – un cocktail, de pildă, costa 65 de riali qatarezi.

La fiecare pas – fie în atitudinea localnicilor (care nu te radiografiază cu privirea dacă eşti îmbrăcat diferit), fie în dezvoltările care se fac la fiecare pas – se observă, la fel ca în alte oraşe bogate din regiune, că Doha încearcă să îşi diversifice economia pentru a beneficia de oportunităţile aduse de turism şi comerţul internaţional. Analiştii internaţionali observă cum qatarezii, la fel ca vecinii lor din Golf, înţeleg puterea şi potenţialul aviaţiei pentru a oferi o industrie stabilă pe termen lung în regiune, dovadă în acest sens fiind şi extinderea operatorului naţional, care ajunge în prezent în 150 de destinaţii, pe şase continente. Strategia companiei aeriene qatareze, deţinută în proporţii egale de guvern şi acţionari privaţi, de a ajunge în România face parte din avântul său de a bifa pieţe din întreaga lume. Dacă în 2011 ei au început zborurile de pe Otopeni cu o aeronavă care zbura de patru ori pe săptămână de la Doha la Budapesta prin Henri Coandă, din august 2016 qatarezii operează două rute zilnice de pe aeroportul din Bucureşti. 

Preţul pentru acestea porneşte de la 730 de euro. Tot ca parte a dorinţei de a transforma Doha într-o destinaţie turistică mondială, Qatar Airways, împreună cu Autoritatea Qatareză de Turism au anunţat o nouă schemă pentru viza de tranzit, care permite pasagerilor cu escale de mai mult de cinci ore pe aeroportul Hamad International să solicite o viză suplimentară de tranzit gratuită. Noul sistem permite tuturor pasagerilor, de orice naţionalitate, să intre în Qatar între zboruri. Pentru a aplica pentru o viză gratuită de tranzit, pasagerii trebuie să aibă un paşaport valabil pentru cel puţin şase luni de la momentul sosirii în Qatar, precum şi o adresă de e-mail validă. Odată aprobată, viza de tranzit va fi valabilă timp de 90 de zile de la data lansării şi pentru o singură intrare în Qatar. 

Aceste strategii arată încă o dată că huburile de aviaţie nu mai sunt doar un loc de unde să iei o conexiune spre o altă destinaţie, ci devin motoare economice globale. Spre exemplu, în 2014, aeroportul din Dubai a întrecut aeroportul Heathrow şi a avut pentru prima dată în istorie cel mai mare număr de pasageri internaţionali, transportaţi de pe aeroportul Dubai International: 70 de milioane, în timp ce Heathrow a avut 68 de milioane. Anul trecut, aeroportul Hamad a fost tranzitat de 30,9 milioane de pasageri, iar în primul trimestru al acestui an au ajuns la o creştere de 20% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 8,8 milioane de pasageri. Dacă luăm în calcul eforturile qatarezilor în ce priveşte dezvoltările şi faptul că vor organiza Cupa UEFA în 2022, sunt şanse mari să depăşească aceste valori şi să devină hubul principal al Golfului pentru destinaţiile de lung curier.