Destinaţii de vancanţă care te fac să îţi îngheţe sângele în vene - GALERIE FOTO

Postat la 01 februarie 2016 336 afişări

Călătoriile ne lărgesc orizonturile iar frica ne ascuţeşte simţurile, iar cele două combinate sunt garanţia pentru un concediu de neuitat, fie că este vorba de un templu în care mişună mii de şobolani sau o insulă în care colcăie şerpi. Există pachete personalizate pentru doritorii de vacanţe care preferă senzaţiile tari, relatează BBC.

Templul invadat de şobolani

Templul Karni Mata din India este o destinaţie deopotrivă religioasă şi turistică. Se estimează că 20.000 de şobolani trăiesc în acest templu, fiind hrăniţi cu lapte, grâne şi nuci de cocos.


Iadul pe Pământ

O expediţie ştiinţifică s-a dovedit un eşec în 1971, când cercetători sovietici au forat în ceea ce credeau ei că ar fi un bazin cu importante resurse de petrol, în deşertul Karakum din Turkmenistan. Era vorba despre o rezervă de gaze naturale iar terenul s-a prăbuşit cu tot cu tabăra celor care forau. Craterul format în urmă cu patru decenii are un diametru de 70m, adâncime de 30 m iar localnicii l-au numit Poarta spre Iad.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/turism/destinatii-de-vancanta-care-te-fac-sa-iti-inghete-sangele-in-vene-galerie-foto-15019324
15019324
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.