„Occidentul nu are nicio legătură cu România şi nu ar fi fost bine să mă obişnuiesc cu sistemul de acolo pentru ca apoi să mă lupt cu birocraţia şi cu oamenii de aici„, îşi motivează el alegerea. Primul loc de muncă în ţară a fost la un cazinou al unor ruşi, care a dat faliment după opt luni, iar următorul, de manager de restaurant la Radisson, a venit în contextul în care 12 persoane au fost concediate. „M-au sunat la zece seara, iar la zece dimineaţa am început deja să lucrez cu echipa de 12 persoane formată„, descrie el experienţa de la Radisson.

Aceasta s-a încheiat într-un mod nu tocmai plăcut pentru că, după spusele lui, şefii hotelului aşteptau un manager din Germania, iar perioada pentru care aveau nevoie de el a fost scurtă: o lună şi jumătate. Restaurantul japonez Sushi Ko a fost următorul pas din cariera lui. A început ca şef de sală într-un restaurant, iar apoi a primit responsabilitatea de a face managementul celor două restaurante. După doi ani în această funcţie, proprietarii străini au ales să deschidă un al treilea restaurant, în Herăstrău. Pentru Mehedinţu, alegerea nu a fost una potrivită şi l-a condus spre un nou post: cel de manager al departamentului alimentar din cadrul cinematografului din centrul comercial Băneasa, până în 2011.

Odată cu începerea proiectului restaurantului „Laguna Verde„ din contextul complexului început de tatăl lui, Mehedinţu şi-a dedicat timpul afacerii de familie. „Nici eu, nici bunicul, nici tata nu aveam vreo legătură cu pescuitul, nu era un hobby şi nici nu ştiam să facem asta„, recunoaşte el. Totuşi, tatăl lui a ajuns să se ocupe de o astfel de afacere după o experienţă similară cu a lui, în domeniul restaurantelor.

A deschis un supermarket în anul 1991, pe care l-a transformat ulterior într-un restaurant. După circa şapte ani, a hotărât să ia o pauză şi să se mute la casa de vacanţă de la Baloteşti, unde a apărut o altă oportunitate, achiziţia unei bălţi, pentru o sumă de circa 20.000 de euro, o valoare importantă în acea perioadă. Complexul destinat pescuitului a început să se contureze odată cu venirea unei echipe din Tulcea care a construit umbrare similare celor din Deltă.

Timp de cinci ani, singura activitate care se organiza aici era pescuitul, dar pentru că pescarii obişnuiau să îşi aducă familiile cu ei, următoarea etapă, naturală, a fost construirea de căsuţe din lemn destinate cazării. Acestea erau făcute cu o echipă specializată din Breaza, în schimbul sumei de 13.000 de euro fiecare. Pentru a deveni un complex turistic veritabil, au început şi construcţia restaurantului, inaugurat în toamna anului trecut, în urma unei investiţii de 600.000 de euro. Cu aceeaşi atenţie la detalii învăţată la şcoala practică din SUA - unde chiar şi distanţa dintre furculiţă şi cuţit era esenţială - tânărul antreprenor s-a ocupat de punerea pe picioare a restaurantului, pentru care s-a lucrat timp de 18 luni. A ales bucătăria,  mobila şi chiar şi piuliţele cu aspect de vechi, pentru care a găsit vopsea doar în Italia. Restaurantul funcţionează din toamnă, iar paginile meniului sunt pline chiar de peştele din baltă: crap, fitofag sau şalău.

Cea mai dificilă etapă a fost, din punctul lui de vedere, angajarea personalului: 60% dintre cei 24 de angajaţi sunt din Bucureşti, iar câţiva dintre paznici au fost aduşi chiar din Deltă, pentru că localnicii aveau tendinţa să îşi informeze prietenii când să vină să pescuiască pe ascuns în baltă.

Despre munca alături de tatăl lui, Mehedinţu spune că „în ciuda conflictului dintre generaţii„, împreună fac treabă bună. De cele mai multe ori amândoi sunt în apropierea luciului de apă: în timp ce unul supraveghează personalul, celălalt discută cu clienţii. De contabilitate se ocupă întotdeauna împreună: „Ne strângem în fiecare miercuri dimineaţa şi facem calculele„. Cu o cifră de afaceri de circa 250.000 de euro, restaurantul nu aduce încă profit, deoarece încă se plătesc leasingurile de la echipamente şi achiziţii pentru proiectele următoare. Printre acestea se numără o pensiune şi o piscină cu circa 500 de şezlonguri pentru care ar mai avea nevoie de o investiţie de circa 400.000 de euro.

Cu gândul la fiordurile norvegiene, la munţii de pe insulele hawaiiene care ies din ocean sau la pădurile din Alaska văzute de pe vapor, printre activităţile preferate ale lui Dan Mehedinţu se numără dimineţile la răsărit în canoe, pe propria baltă pe care ţine să păstreze liniştea sugerată de nume: „E mai bine câteodată să fii greu accesibil, pentru linişte, şi nu am ezitat să le spunem să plece clienţilor care nu o respectă„.