Vânzările de camioane din 2014 anunţă redresarea economiei naţionale

Autor: Bogdan Alecu Postat la 24 februarie 2015 2105 afişări

Evoluţia vânzărilor de camioane reprezintă un important barometru pentru economia unei ţări. Aşa cum prăbuşirea vânzărilor de utilitare în partea a doua a anului 2008 anunţa criza ce a început în 2009, tot aşa vânzările aces-tora din 2014 au anunţat o revenire.

„Acum companiile de transport au încredere în businessul propriu şi încep din nou să cumpere camioane, pe măsură ce economia îşi revine. Desigur, mai sunt problemele cu Grecia şi Ucraina dar, chiar şi aşa, camioanele se vor vinde. Spre exemplu, companiile mijlocii din Germania descoperă acum că România că nu este ţara nesigură despre care vorbeau toţi, ci una atractivă pentru investitori“, a spus Jorge Leuschner.

În opinia sa, în Europa există o „formulă“ care se aplică în cazul pieţelor precum Spania sau Portugalia, iar vânzările anuale de camioane ar trebui să fie de 1.000 de unităţi pentru fiecare milion de locuitori. În România, conform acestei formule, există un potenţial de cel puţin 18.000 – 19.000 de camioane, nu 3 - 4.000 precum anii trecuţi. Spre comparaţie, în 2008 s-au înmatriculat 13.000 de camioane.

Pe de altă parte, în România există şi o piaţă a camioanelor second-hand importate, de două ori mai mare comparativ cu cea a camioanelor noi. MHS Truck & Bus a vândut şi circa 500 de camioane second-hand, volum care va continua să crească şi în acest an.

MAN s-a înscris anul trecut şi pe noul trend de pe piaţa vehiculelor utilitare, acela de a vinde camioane către firmele de leasing operaţional, care închiriază mai departe flota companiilor de profil. Spre exemplu, MHS Truck & Bus a livrat o flotă de 60 de camioane şi 25 de semiremorci către compania de transport Dumagas, în urma unui contract de leasing operaţional finanţat de Porsche Mobility.

„Vindem tot mai multe camioane prin leasing operaţional, în special prin Porsche Bank, iar această modalitate este o soluţie la care apelează tot mai multe firme din România. În urmă cu câţiva ani nici nu se discuta despre aşa ceva, iar acum 10% din camioanele vândute anul trecut s-au livrat prin leasing operaţional şi procentul creşte. Anul acesta va fi la peste 10%. Cele mai multe sunt prin Porsche Bank, dar şi câteva prin UniCredit, în funcţie de client“, a spus şeful MHS Truck & Bus.

Dacă România ar avea autostrăzile promise şi care de 20 de ani sunt prezentate pe hârtie ca masterplanuri înainte de alegeri dar care nu se concretizează, aici ar veni mulţi investitori, este de părere Jorge Leuschner. Iar piaţa camioanelor ar fi de cel puţin 8.000 – 10.000 de unităţi. Dar nu investiţiile influenţează piaţa, deoarece camioanele pot proveni de oriunde. Ce ar conta ar fi faptul că ar exista mult mai multe investiţii străine aici şi mai multe companii de transport care să livreze bunurile produse.

„România are două mari avantaje – unul este că poate fi o mare putere agricolă având în vedere potenţialul de aici, de la terenul arabil la păduri, dar poate fi şi o bază industrială deoarece costurile cu forţa de muncă sunt mai mici decât în alte ţări. Nimeni nu mai vrea să meargă în China deoarece nu poţi controla ce produci acolo. În România în plus ajungi cu avionul în mai puţin de două ore de la München sau Frankfurt“, a spus Leuschner.

În plus, acum România mai are un avantaj. „Având în vedere că preşedintele vorbeşte germană impecabil, cu toate că este cetăţean român născut în România, investitorii văd acest lucru şi ajută mult la comunicare. Investitorii întotdeauna se tem, au mulţi bani, dar nu vor să-i piardă“, spune şeful MHS Truck & Bus. „Ţara aceasta s-a schimbat foarte mult acum faţă de 2002, când am venit prima dată aici. A devenit tot mai asemănătoare cu una vest-europeană. Când am venit în Bucureşti în 2002 era numai Metro şi un singur magazin Carrefour. Atunci a venit la noi un inginer de la Roman care era dispus să se angajeze pentru 100 de euro pe lună. Acum niciun inginer nu ar lucra pentru un acest salariu, iar acesta este un lucru foarte bun.“

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/vanzarile-de-camioane-din-2014-anunta-redresarea-economiei-nationale-13877401
13877401
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.