Despre acel moment, Emil Ion spune că a fost un şoc, pentru că „am aflat despre tranzacţie după semnare“. Wim Bosman a venit în România să vadă ce cumpărase, însoţit de directorul de expediţii şi fiul fostului proprietar, hotărât să investească pentru a creşte afacerea. „Acela a fost declicul, trecerea către un grup de firme, pentru că, deşi afacerea era deţinută de un singur om, el încerca să le ghideze după concepte de multinaţională“, spune Ion, care îşi aminteşte că la momentul preluării afacerea din România ajunsese la un parc cu 25 de camioane şi o cifră de afaceri de 900.000 de euro. Noul proprietar îşi dorea de la firma românească mai multe tipuri de servicii - în cadrul grupului erau la îndemână cunoştinţele necesare, „aveam şi o infrastrucrură pe care o credeam la momentul acela îndestulătoare“. Wim Bosman l-a contrazis însă şi l-a rugat să caute o locaţie în care să poată clădi un centru logistic, noul proprietar fiind preocupat de dezvoltarea de noi activităţi: casa de expediţii, comisionar vamal şi depozitare.

Despre începuturile activităţii de comisionar vamal, Emil Ion spune că n-au fost deloc uşoare, dar avantajul firmei a fost că a promovat şi activităţile complementare, „servicii integrate într-o fază incipientă“. A urmat mutarea într-un nou spaţiu, în 2005, în ceea ce avea să devină parcul industrial din Ploieşti, acolo fiind al patrulea chiriaş al complexului.

„În primă fază am concesionat 85.000 mp de teren pe o perioadă de 41 de ani, iar în 2008 l-am şi cumpărat“. Finanţarea de 4 milioane de euro pentru ridicarea centrului logistic cu 10.000 mp, 1.000 mp spaţii de birouri şi 24.000 mp căi de acces a fost asigurată de olandezi, printr-un credit obţinut de la ABN Amro. La aceste rate se mai adăugau şi cele patru tranşe de câte 240.000 de euro, care trebuia plătite anual, pentru concesiunea terenului. În urma acestei investiţii, participaţia românului s-a redus de la 15% la 1,5%.

40% din afacere se realiza pe plan local, prin clienţi de transport şi comisionare vamală, iar diferenţa de venituri se datora activităţii de transport în cadrul grupului. „Şansa noastră atunci a fost că în Ploieşti nu erau foarte multe spaţii de depozitare şi acest lucru ne-a uşurat mult munca de vânzare. Clienţii erau impresionaţi că avem o capacitate de depozitare de 10.000 mp.

RAŢIE CREŞTERII EXPLOZIVE A PREŢURILOR LA IMOBILIARE ÎN PERIOADA DE DINAINTEA CRIZEI, Emil Ion a putut vinde în 2008 terenul pe care construise primul sediu logistic cu 1 milion de euro, bani cu care a achitat de fapt spaţiul iniţial concesionat.

Din 2005 până în 2010 însă, ritmul de creştere a afacerii nu a fost la fel de rapid cum se aştepta Wim Bosman, mai cu seamă că filiala olandeză mărise spaţiile de depozitare, de la 80.000 mp până la 130.000 mp, în relaţie directă cu rulajele firmei. „Ceea ce şi-a dorit s-a întâmplat în 2010, când am câştigat contul unui producător de electrocasnice albe care importă 70% din produse din Orientul Îndepărtat“. Firma condusă de Emil Ion se ocupă de toate activităţile ce presupun manevrarea acestor produse - de la importul din Constanţa, transport, descărcare, manipul are, depozitare şi, în funcţie de cerinţe, livrare către clienţi din România şi Bulgaria.

Filiala locală a Wim Bosman a ajuns acum să realizeze peste 8 milioane de euro din activităţi de comisionar vamal, organizare de expediţii şi transport, iar 1,5 milioane de euro din depozitare şi servicii cu valoare adăugată. Cu aceste cifre, firma se plasează în rândul celor 23 de operatori logistici cu rulaje anuale de peste 5 milioane de euro; cu totul, în jur de 100 de firme au declarată logistica drept activitate.

O valoare exactă nu-i poate fi atribuită însă pieţei de logistică, pentru că sunt şi firme care au propriile departamente şi activităţi de logistică. Pe parcursul ultimilor ani însă, din domeniu au dispărut firme iar cele mari şi-au crescut volumele de mărfuri intermediate.

În 2011 firma şi-a mai schimbat odată proprietarul, atunci când Wim Bosman a hotărât să se retragă din afaceri şi a vândut firma către grupul neozeelandez Mainfreight. Grupul este activ cu 23 de divizii în nouă ţări şi are o cifră de afaceri anuală de peste 250 milioane euro. Începând cu 2011, Wim Bosman a devenit subsidiara din Europa a Mainfreight, grup logistic prezent în Oceania, Asia, USA şi Europa prin 221 filiale, peste 5.200 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de 950 milioane euro.

La momentul interviului, membrii boardului Mainfreight plecaseră deja din România, după „vizita de lucru“, prima de la momentul preluării. Faţă de Dijkman Ion Transport, Mainfreight este ca un elefant pe lângă o furnică, iar creşterea firmei înfiinţate la Ploieşti a fost permanentă, pe principiul bulgărelui de zăpadă. Aflat în horă, Emil Ion joacă în continuare: investiţiile pentru anul în curs sunt de 2,5 milioane lei. „Rezultatele se văd deja, inclusiv la nivel de portofoliu de clienţi, care ne dorim să crească de la cele 379 de companii în 2012, la peste 400 până la finalul anului“.