Solutia de criza in industria auto: toate drumurile duc la service

Postat la 10 decembrie 2010 150 afişări

Pe fondul vanzarilor tot mai mici de masini noi, dealerii si importatorii vin cu noi solutii pentru a atrage clientii deja existenti in service-uri, cea mai profitabila parte a businessului auto.

Un model similar celui de la Mercedes-Benz a fost aplicat si de catre BMW Group Romania, atunci cand a preluat oficial importurile marcii germane la mijlocul anului 2007. De atunci, toate automobilele BMW sunt echipate standard cu pachetul BMW Service Inclusive (BSI), care include, timp de cinci ani sau 100.000 km, lucrari de service si intretinere efectuate la orice service autorizat. "Clientul stie in fiecare moment data exacta a urmatoarei vizite la service. In plus, dreptul la serviciile incluse este transferat urmatorului proprietar, daca masina este vanduta in perioada de valabilitate a contractului, crescand valoarea de revanzare", a spus Andra Berindei, director de marketing in cadrul diviziei de postvanzare a BMW Group Romania. In medie, 15% din clientii BMW aleg sa achizitioneze un upgrade la pachetul BSI standard.

O strategie de dezvoltare agresiva se remarca si in cazul service-urilor pentru automobile premium sau de superlux. Daca pana in 2008 in statisticile de inmatriculari apareau zeci de modele precum Rolls-Royce, Ferrari, Bentley sau Lamborghini, acum dealerii deschid service-uri care sa repare modelele deja importate in anii de boom.

Automobile Bavaria, principalul dealer BMW de pe piata locala, business de aproape 130 de milioane de euro, controlat de omul de afaceri Michael Schmidt, cel care a adus BMW aici in 1994, a deschis in luna septembrie primul service oficial Rolls-Royce din Europa de Sud-Est, la Bucuresti, in cadrul centrului BMW din Baneasa.

In total, in Romania sunt inmatriculate 57 de modele Rolls-Royce, iar la nivel regional se mai regasesc alte 20, in Republica Moldova, Bulgaria si Serbia, masini care ar putea veni pentru revizii in cadrul noului service.

Aceeasi strategie a fost adoptata si de celelalte marci exclusiviste prezente oficial la noi. Forza Rossa, importatorul Ferrari, controlat de Ion Bazac, fostul ministru al sanatatii, a pornit service-ul in 2007, cu un an inaintea deschiderii showroomului, in timp ce Porsche Romania a demarat inca din 2008 operatiunile pentru service-ul pentru marca Bentley si ulterior si pentru Lamborghini, in conditiile in care showroomurile oficiale ale celor doua marci vor fi inaugurate cel mai probabil anul viitor. In prezent este amenajat un showroom temporar pentru Bentley in cladirea Porsche Romania din Pipera.

Automobilele care vin in service-urile oficiale au cel mult sase ani vechime. Dupa acest prag se remarca o scadere a loialitatii fata de centrele oficiale si se apeleaza la unele "de cartier" cu preturi mai reduse, tendinta care se intalneste atat in cazul unor marci de volum, cat si la BMW sau Mercedes-Benz. Diferenta o reprezinta faptul ca in cazul unei limuzine, cu cat pretul acesteia a fost mai ridicat in momentul achizitiei, cu atat fidelitatea clientului fata de reprezentantele oficiale va fi mai mare.

Articol de BOGDAN ALECU

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
auto,
service,
solutii,
criza,
dealeri,
vanzari,
scadere
/analize/transporturi/solutia-de-criza-in-industria-auto-toate-drumurile-duc-la-service-7776215
7776215
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.