Salonul auto de la Frankfurt, aflat sub zodia conceptelor

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 26 septembrie 2017 522 afişări

Cea de-a 67-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt a avut un mare succes la public, principalul motiv fiind lansarea unor modele care arată în ce direcţie vor să o ia brandurile: Ferrari a prezentat înlocuitorul pentru California T, Bentley a venit cu noul Continental GT, iar Mercedes-Benz a evidenţiat proiectul realizat în colaborare cu AMG, şi anume Project One.

Un eveniment important pentru industria din România a fost prezentarea noului Duster de către Dacia, în premieră mondială. Cele mai importante modificări au fost relizate la interior: materialele sunt de o calitate ceva mai bună, iar apariţia unor opţionale precum Start/Stop nu poate fi decât benefică. Din punctul meu de vedere, noul design al stopurilor nu aduce o îmbunătăţire, ci dimpotrivă; părerile sunt împărţite din acest punct de vedere, dar nu cred că e un detaliu care să afecteze în vreun fel vânzările Dacia.

Lista echipamentelor este completată de climatizarea automată cu butoane speciale care includ un display pe acestea. În prima fază, Duster va veni cu sistemul multimedia regăsit momentan şi pe Logan şi Sandero. Tot printre noutăţi se află şi faptul că Duster va avea în premieră şase airbaguri, având pe lângă clasicele frontale şi laterale şi airbaguri cortină. Tot un plus de siguranţă vine de la şasiul întărit şi senzorul pentru unghi mort. Pentru off-road, noul Duster poate fi echipat cu un sistem de camere video montate în oglinzi, în faţa şi spatele vehicului. Cei de la Dacia spun că o atenţie deosebită a fost acordată acusticii. Mai exact, insonorizarea habitaclului a permis reducerea semnificativă a nivelului sonor.

Premiul pentru cel mai frumos concept trebuie însă acordat celor de la Borgward. Deşi vorbim de o companie care şi-a redeschis porţile fabricii în 2008, după ce dispăruse de pe piaţă în anul 1961, echipa de design a nemţilor a făcut o treabă minunată cu Isabella. E genul de concept pe care ai vrea să îl vezi intrat în producţia de serie fără modificări, care inspiră atât sedan de lux cât şi maşină sport.

Mercedes-Benz a prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt cea mai scumpă maşină pe care a produs-o vreodată sub brandul propriu: Project ONE, modul companiei de a aniversat 50 de ani de AMG, a fost una dintre cele mai aşteptate lansări din cadrul salonului auto. În cadrul evenimentului prezentat de Dieter Zetsche, preşedintele consiliului de administraţie, maşina a intrat pe scenă avându-l la volan pe Lewis Hamilton, triplu campion mondial de Formula 1.

Project ONE este modul prin care Mercedes-Benz şi AMG au ales să sărbătorească 50 de ani de activitate ai celor din urmă; produsă în doar 275 de exemplare, maşina are sub capotă un motor de Formula 1 – mai exact, cel cu care Hamilton a câştigat Campionatul Mondial în 2015. Motorul de V6 de 1,6 litri e completat de 4 motoare electrice, iar rezultatul e unul pe măsură: peste 1.000 de cai-putere. Tehnologia denumită Formula 1 hybrid technology poartă şi sigla EQ, noul brand al celor de la Mercedes-Benz pentru maşini electrice. Project ONE poartă o siglă uşor modificată, EQ Power Plus, pentru că vorbim de mai mult decât o simplă maşini cu motor electric. Preţul vehiculat de publicaţiile de specialitate este de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Ştiam deja că BMW pregăteşte un nou SUV cu dimensiuni mai mari decât X5 cu denumirea de X7; mai lipsea doar maşina. Concept X7, prezentat la Frankfurt, reprezintă prima versiune a acestui nou model. X7 este o combinaţie între lux şi performanţă, iar designul nu face decât să confirme acest lucru. Adăugarea termenului „iPerformance” subliniază faptul că, odată intrat în serie, X7 va fi un vehicul hibrid sau poate chiar unul electric.

Au mai fost, desigur, numeroase modele care au atras atenţia la Salonul Auto de la Frankfurt; mai merită amintite Audi Q7 e-tron, Chery VV5S (sau Wey VV5S, aşa cum este prezentată compania în Asia), Mercedes-Benz EQA Concept, Ferrari Portofino, Hyundai Kona, Jaguar I-Pace eTrophy, Kia ProCeed Concept sau Land Rover Discovery SVX Concept.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.