O nouă componentă în industria auto din România

Autor: Florin Casota Postat la 19 aprilie 2016 1287 afişări

Federal-Mogul Motorparts, divizie a Federal-Mogul Holdings Corporation, a deschis oficial la ploieşti fabrica de ştergătoare, care se va alătura fabricii de plăcuţe de frână existente deja în oraş. Astfel România devine a doua ţară ca importanţă în regiune pentru Federal-Mogul, care în 2015 a înregistrat venituri de 7,4 miliarde de dolari.

„În Ploieşti, de exemplu, există o universitate foarte bună, sunt mulţi oameni foarte bine pregătiţi tehnic, dar sunt concentraţi pe petrol şi finanţe, iar noi căutăm ceva mai apropiat de industria auto, cum ar fi inginerie mecanică. Avem oameni pricepuţi aici în departamentele de IT şi finanţe, dar în viitor pentru a creşte vom avea nevoie de oameni cu experienţă şi pricepere pe partea tehnică”, a adăugat Martin Hendricks.

Pentru a atrage oameni în companie, Federal-Mogul Motorparts a lansat programul destinat absolvenţilor – European Graduate Program – care le permite tinerilor la început de carieră să se dezvolte pentru a putea ocupa funcţii manageriale. „Acest program derulat pe o perioadă de doi ani şi destinat absolvenţilor de studii universitare oferă noilor specialişti oportunitatea de începe şi de a-şi accelera parcursul profesional în cadrul companiei noastre“, a explicat Martin Hendricks. „Programul ajută tinerii profesionişti să-şi dezvolte expertiza şi abilităţile de lideri în pregătirea pentru viitoarele roluri de conducere.”

ÎN TOP 10

Un alt grup american, IntevaProducts, a inaugurat anul trecut o a doua fabrică de componente auto la Oradea. Întreaga industrie legată de automobile, incluzând atât producţia de autovehicule, cât şifabricaţia de componente auto, a înregistrat în 2015 o creştere de peste 7% faţă de nivelul anului 2014, când a ajuns la aproximativ 18 miliarde de euro, dintre care 12,6 miliarde de euro sunt încasările fabricanţilor de componente.

În semestrul I din 2015 exportul de componente auto a crescut cu peste 10% comparativ cu semestrul I din 2014. Mai mult decât atât, România a intrat în 2015 în topul celor mai mari 10 producători de maşini din Europa, după numărul de autovehicule fabricate, conform datelor prezentate în cadrul Transportation&MobilitySolutionsExperience Forum. Se estimează că până 2021 cele mai mari creşteri ale producţiei de automobile uşoare le vor înregistra segmentele B (clasa mică) şi C (clasa compactă), unde se încadrează autoturismele produse în România.

Totuşi, de ce sunt atât de multe fabrici de componente auto în comparaţie cu fabricile de automobile? Să fie lipsa infrastructurii de la noi din ţară?

„Nu putem să comentăm oficial despre acest lucru, dar vă putem da opinia noastră. În mod tradiţional, producătorii de componente auto vin prima dată într-o anumită piaţă, apoi vin şi producătorii de automobile. De exemplu, în urmă cu câţiva ani în Mexic existau foarte multe fabrici de componente, iar acum au venit acolo şi producătorii de automobile. Cu cât se dezvoltă mai mult industria de componente auto, cu atât şansele cresc ca şi producătorii de automobile să vină”, a spus Hendricks.

Cât despre starea infrastructurii din România, conducătorii companiei americane s-au limitat a spune că este adecvată, însă ar putea fi îmbunătăţită.

Valoarea investiţiilor în fabricaţia de componente auto este mai ridicată faţă de celelalte ţări din zona Europei Centrale şi de Est, furnizorii locali începând deja să investească în inovarea produselor şi modernizarea tehnologiilor.

Producătorii de componente auto au devenit în ultimii ani printre cei mai activi angajatori din economie, ca urmare a cererii venite de la export. Cei mai mari producători de componente auto din România sunt Continental, Autoliv, Michelin, Schaeffler, Takata Petri, Pirelli, SEWS, Bosch, TRW AutomotiveSafetySystems sau LeoniWiringSystemsRo.

Un exemplu în acest sens este grupul german Daimler AG, care a fost anul trecut al zecelea cel mai mare ex­portator din econo­mia românească după ce a urcat de pe poziţia 85 ocupată în 2014. Şi, în condiţiile în care a început producţia unei noi cutii de viteze la fabrica din Sebeş, grupul german poate urca pe podium.

Industria fabricaţiei de componente auto de la noi din ţară este dezvoltată şi diversificată; practic, fabricile din România fac 80% dintr-un autoturism. „80% dintre componentele folosite pentru producţiamaşinilor produse de Automobile Dacia provin de la fabrici din România, acesta este gradul de integrare. Contribuţia industriei auto este semnificativă, atât la PIB, cât şi la export, însă cred în continuare că potenţialul real al industriei automotiveromâneşti nu a fost încă atins“, spune Constantin Stroe, preşedinteleAsociaţiei Constructorilor de Automobile din România.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/o-noua-componenta-in-industria-auto-din-romania-15264073
15264073
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.