Modelul pe care l-ar putea urma TAROM pentru a reveni pe profit

Autor: Ioana Matei Postat la 12 septembrie 2015 762 afişări

Potrivit CEO-ului operatorului aerian polonez, redresarea LOT Polish Airlines s-a făcut fără compromisuri şi prin atingerea tuturor zonele companiei: negocierea de taxe mai scăzute la aeroporturi, preţuri mai bune la combustibil şi la închirierea aeronavelor, eliminarea rutelor regionale, cât şi scăderea salariilor angajaţilor şi chiar concedierea a o parte dintre ei. „O companie aeriană este un animal complex şi chiar trebuie să parcurgi toate zonele companiei pentru a-l redresa, avem o piaţă şi trebuie să ne adaptăm acesteia – a trebuit să reducem numărul angajaţilor, iar acesta a fost cel mai dureros, dar a trebuit să îl facem pentru banii publici, fără de care nu am fi existat. Cred că acestea sunt lucrurile care fac o restructurare de succes în orice ţară“, descrie el situaţia restructurării ce a început în 2013. „Restructurarea este un cuvânt urât care nu le place oamenilor, dar a fost o condiţie absolut necesară pentru a supravieţui. Bineînţeles, cea mai vizibilă parte a restructurării a fost aspectul resurselor umane, când începi să concediezi oameni şi să reduci salariile, oamenii reacţionează, dar aceasta nu este cea mai importantă problemă legată de restructurare: parte invizibilă este combustibilul, negocierea contractelor, leasingurile şi aeronavele care costă foarte mulţi bani.“

La rezultatul pozitiv a contribuit şi creşterea capacităţii de conectare în hubul aeroportului Chopin cu aproximativ 40%, dar şi efectul Boeing 787 Dreamliner, cu care compania a operat pe curse lung curier, aceasta fiind o aeronavă nu doar populară pentru pasageri, dar care aduce şi beneficii precum economisirea de combustibil. LOT operează în prezent cu şase astfel de aeronave, fiind cea mai mare flotă de acest tip din Europa, atât pe zboruri fixe, cât şi prin închirierea către alte companii şi operarea de zboruri de cursă lungă în regim charter în sezonul de iarnă – o folosire eficientă a acestora fiind inclusă în planul de restructurare.

Visul de a deveni lider regional ar putea deveni realitate prin folosirea mai chibzuită a aeroportului Chopin din Varşovia şi prin transformarea acestuia într-un hub puternic pentru conexiunile intercontinentale. Aeroportul şi LOT lucrează pentru reducerea timpilor de conexiune între zboruri la 35-45 de minute, acestea fiind printre cele mai scurte durate din Europa. LOT a realizat de asemenea că este mai eficient să opereze zboruri de lung curier şi intenţionează să facă din acestea un motor de creştere. A anunţat în urmă cu câteva luni lansarea de noi rute spre Tokio Narita, Seul şi Bangkok şi speră să anunţe alte noi destinaţii până la sfârşitul anului. Ruta spre Tokio este primul zbor direct spre capitala Japoniei nu doar din Polonia, ci din Europa de Est, indicator al faptului că regiunea este slab servită în ce priveşte zborurile de lung curier. Totuşi, compania intenţionează să fie mai activă şi în zborurile pe piaţa europeană aglomerată. În acest sens, a anunţat că de anul viitor va începe să opereze din Veneţia, Cluj-Napoca şi Ljubljana. Intenţionează să reia şi câteva destinaţii de pe care s-a retras ca parte a înţelegerii de bailout: Atena, Barcelona, Nisa, Zürich şi Beirut, iar din ianuarie 2016 zborurile spre Belgrad, Düsseldorf, Erevan (Armenia), Chişinău (Moldova), Zagreb (Croaţia) şi Gdansk-Cracovia.

„Da, avem nevoie de lichidităţi“, spune el, referindu-se la necesitatea găsirii unui investitor privat. Mikosz recunoaşte că nu au găsit încă unul, deşi îl caută, dar este convins că vor reuşi, exemplul cel mai bun în acest sens fiind compania portugheză TAP Portugal, care a reuşit să atingă acest obiectiv în 2015 după mulţi ani. „Vorbind la modul general, este extrem de dificil să găseşti un investitor pentru o linie aeriană, apoi este dificil să îl convingi şi să conduci întregul proces, complicat din punct de vedere emoţional şi politic, companiile aeriene nu sunt uşor de vândut şi nu sunt tone de oameni care să îşi dorească să cumpere o linie aeriană. Cred că strategia pe care am aplicat-o noi este munca pentru în a face compania cât mai atractivă - poate nu este o comparaţie tocmai politically correct, dar, dacă vrei să te căsătoreşti, trebuie să fii atractiv, pentru a găsi o familie bună“.

Problema este găsirea unui cumpărător, potrivit Financial Times, care spune că Lufthansa ar putea fi cel mai evident partener, dat fiind faptul că ambele fac parte din alianţa Star Alliance, dar operatorul german este ocupat cu absorbţia achiziţiilor Austrian şi Swiss. Operatorii aerieni care nu fac parte din Uniunea Europeană sunt interesaţi de companiile din Europa Centrală şi de Est – Korean a achiziţionat în 2013 44% din CSA Czech Airlines –; totuşi, limitările UE de a achiziţiona o parte minoritară de acţiuni din liniile aeriene europene sperie potenţialii cumpărători. La fel ca şi în cazul TAROM, Turkish Airlines şi-a arătat interesul pentru LOT, dar regulile europene „inhibă valoarea de acţionar a Turkish“, potrivit FT.

Alţi potenţiali cumpărători sunt Etihad Airways sau Emiratele Arabe Unite. În ce priveşte companiile aeriene low cost, CEO-ul LOT consideră că acestea nu reprezintă o ameninţare în sine: „Ei sunt competitori, sunt foarte eficienţi, respect modul cum funcţionează, aşa cum respect orice formă de competiţie. Nu există piaţă atunci când nu există competiţie şi nu există piaţă unde să nu poţi să încerci să intri, chiar şi în cea mai matură piaţă pe care o consider cea a Statelor Unite ale Americii. Chiar dacă low-cost-ul oferă un model diferit, mai devreme sau mai târziu va exista convergenţă între modelele noastre – noi vom vinde serviciile separat faţă de bilete, iar ei se vor orienta către un model mai tradiţional, cu selectarea locurilor, priority boarding, iar unul dintre ei va intra în cursa zborurilor de lung curier“. Spune că nu vede dificultăţi în pieţele Europei Centrale şi de Est, pe care o numeşte Noua Europă, ci doar oportunităţi, datorită flexibilităţii şi costurilor mai reduse.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/modelul-pe-care-l-ar-putea-urma-tarom-pentru-a-reveni-pe-profit-14709327
14709327
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.