Gata cu autostrăzile. Drumarii au trecut la reabilitări, centuri şi poduri. Cum comentaţi?

Autor: Neferu Postat la 20 septembrie 2011 26 afişări

În vara lui 2010 au demarat lucrări la autostrăzi în valoare de circa un miliard de euro. Investiţiile de toamnă pornesc la drum cu aproape acelaşi buget, dar se vor îndrepta către modernizări sau reabilitări de drumuri naţionale, construcţii de variante ocolitoare şi reparaţii de poduri.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care are în derulare un program de reabilitare şi modernizare a peste 8.600 de kilometri de drumuri judeţene şi locale, a atribuit deja patru contracte în acest sens, care vizează judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Buzău, Vrancea, Prahova, Giurgiu şi Ilfov. Valoarea contractelor pentru cele nouă judeţe se ridică la 570 de milioane de euro, însă Ministerul Dezvoltării mai are de atribuit contracte de încă două miliarde de euro pentru drumurile locale, ceea ce va da de lucru constructorilor, ajutându-i să-şi revină după declinul puternic din anii de criză. Deocamdată nu a fost anunţată oficial o dată de începere a lucrărilor în cazul contractelor atribuite, însă în mod normal acestea ar trebui să înceapă tot în această toamnă.

Vorbind însă de ceea ce urmează să fie început, inevitabil apare şi întrebarea: ce se va inaugura totuşi anul acesta? Cel puţin la nivel de autostrăzi, perspectivele nu sunt foarte optimiste, având în vedere că singurul tronson care teoretic ar trebui să fie finalizat anul acesta, Moara Vlăsiei-Ploieşti, are şanse minime să fie dat în folosinţă la timp. Chiar şi preşedintele Traian Băsescu, care a mers la finalul lunii august în vizită pe şantierul acestei autostrăzi, şi-a arătat dubiile privind respectarea termenului de finalizare, declarând că acest lucru este "misiune imposibilă".

O privire în ansamblu asupra Ministerului Transporturilor ne arată că instituţia vrea să finalizeze anul acesta proiecte de investiţii în valoare de 20 mld. lei (4,8 mld. euro), circa două treimi din acestea fiind finanţate de la bugetul de stat. Suma include investiţiile în infrastructura rutieră, feroviară, aeroportuară, navală şi în reţeaua de metrou din Bucureşti. Cea mai mare parte a investiţiilor Ministerului Transporturilor ce urmează să fie finalizate în 2011, aproape 65%, intră în infrastructura rutieră, în condiţiile în care, cel puţin teoretic, anul acesta vor fi gata proiecte de drumuri în valoare de 12,9 miliarde de lei (peste 3 miliarde de euro), potrivit calculelor BUSINESS Magazin.

Mult, puţin? Întrebarea este irelevantă, în condiţiile în care România se află mult în urma altor ţări europene în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii, astfel că orice nou proiect de drum, eventual şi finalizat la timp, este binevenit.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
infrastructura,
constructii,
autostrazi,
drumari
/analize/transporturi/gata-cu-autostrazile-drumarii-au-trecut-la-reabilitari-centuri-si-poduri-cum-comentati-8760491
8760491
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.