Vianney Rabhi, directorul de strategie al MCE-5, o companie franceză care dezvoltă motoare, prefaţa, într-o declaraţie pentru International Herald Tribune, evenimentul de la Frankfurt, lansând o morală a salonului auto: "Astăzi întreaga inovaţie în domeniul auto vine din Germania. Mai puţin din Japonia. Deloc din Statele Unite ale Americii". Iar explicaţa vine de la Gorden Wagener, şeful de design de la Mercedes-Benz, care dă drept principal argument brandurile extrem de solide indiferent de piaţă: "Ne facem treaba foarte bine, furnizăm produse de calitate şi atunci ajungi să te întrebi de ce adevăratele tendinţe în materie de industrie vin din Europa şi nu din toată lumea". Tot Wagener observă că designul contează mult mai mult acum decât înainte de criza economică mondială, dar şi că diferenţierea se face tot mai mult prin brand, iar "când în spatele tău stau ani buni de istorie, e normal ca orice inovaţie pe care o întreprinzi să prindă mai bine la public".

Calculele McKinsey relevă că, pentru a limita creşterea temperaturii medii la nivel global la pragul de două grade Celsius, emisiile de dioxid de carbon de pe şosele trebuie să scadă cu 95%. Iar soluţia propusă de nemţi este hidrogenul, privit ca o nouă revoluţie industrială, dincolo de deja clasica energie electrică. "Poţi să citeşti <Război şi Pace> până când încarci o maşină electrică", glumea unul dintre producători, vrând să sublinieze că încărcarea pe bază de hidrogen durează doar câteva minute. Profesorul Wolfgang Reitzle, CEO al Linde AG, vorbeşte despre revoluţia H - venită de la simbolul chimic pentru hidrogen - drept o şansă enormă pentru Germania de a se poziţiona ca pionier în această tehnologie extrem de fezabilă şi chiar de a deveni un lider de piaţă. În acelaşi registru, preşedintele Fundaţiei pentru Trenduri Economice distinge cinci etape care vor duce către "cea de-a treia revoluţie industrială": 1. trecerea de la combustibilii fosili la energia regenerabilă; 2. producerea şi stocarea energiei de către fiecare în parte, fie că vorbim de panouri solare, mori de vânt sau de căldura venită din pământ; 3. folosirea hidrogenului pentru stocarea energiei în lipsa soarelui şi vântului; 4. crearea unei infrastructuri de transport al energiei care să funcţioneze similar internetului - să ia orice oricând de oriunde; 5. noile surse de energie să fie folosite la scară planetară pentru maşini, camioane, autobuze sau trenuri. "Cât de repede poate să schimbe o tehnologie regulile jocului e un fapt deja demonstrat", spune Zetsche. În 1950, când locomotiva cu aburi ajungea la vârsta de astăzi a maşinii - 125 de ani - domina mai bine de 80% din transportul pe calea ferată. La scurt timp după cea de-a 150-a aniversare practic dispăruse, fiind înlocuită de cea diesel şi electrică. Asta deşi cea din urmă avea nevoie de o nouă infrastructură, exact ca în cazul hidrogenului. De subliniat e că ipoteza îndrăzneaţă de trecere la energii verzi ţine tot mai mult de schimbarea de paradigmă pe care producătorii vor să o sugereze. De ei şi de felul cum autorităţile înţeleg demersul depinde dacă "cea mai democratică formă a energiei" - hidrogenul - va deveni realitate sau dacă episcopii vor privi din nou neputicioşi cum credincioşii părăsesc bisericile.