Ideea unei afaceri de ridesharing a venit treptat: când era încă masterand în Madrid, un prieten i-a propus să construiască împreună o platformă prin care oamenii să schimbe între ei ceasuri şi maşini scumpe pentru a merge la petreceri. Nu a crezut că această afacere ar avea şanse să funcţioneze, în contextul în care europenii cumpără astfel de obiecte din motive diferite, dar i-a povestit-o fratelui său. El s-a documentat şi a descoperit un discurs al conferinţelor TEDx axat pe consumul colaborativ (collaborative consumption) şi au realizat că aceasta era direcţia în care trebuie să îşi construiască afacerea. „Ne-am spus că, dacă pentru unchii noştri afacerile cu importuri reprezentau oportunitatea vremurilor lor, aceasta este oportunitatea vremurilor noastre“.

După o lună de cercetări a renunţat la locul său de muncă şi s-a dedicat afacerii, alături de fratele său. Ideea iniţială era crearea unei platforme de rideshare, însă nu ştiau exact care va fi exact scopul acesteia. „Pentru a construi o afacere în pieţe de dimensiuni mici trebuie să ai un serviciu mainstream, serviciile de nişă nu sunt potrivite, aşa că ne-am uitat la ce putem face la nivel local şi apropiat cultural de noi.“ Astfel, deşi încrederea acordată unui străin este un concept nou, acceptarea unei persoane necunoscute în maşină era deja populară în Ungaria, la fel ca şi în România, observă Haidekker. În plus, platforme similare funcţionau deja în ţările vestice, deşi nu erau încă monetizate. Spune că primul pas în construirea afacerii a fost găsirea unui cofondator tehnic, dispus să îşi investească energia în construirea platformei. „Eram siguri de ceea ce vrem să facem, deşi, dacă ne uităm înapoi, pare destul de ciudat; am trecut direct la designul produsului şi aşa am început.“ S-au axat pe construirea afacerii în septembrie 2010 şi au lansat-o în august 2012. Deşi nu oferă detalii referitoare la investiţia totală în afacerea sa, spune că cea iniţială a fost de peste 10.000 de euro.

Afacerea începuse să funcţioneze, dar banii iniţiali s-au terminat, aşa că au realizat că, pentru a se extinde şi în alte ţări, aveau nevoie de finanţare. La finalul lui 2013 au început să strângă fonduri, iar până în aprilie 2014 au obţinut suficienţi bani pentru a susţine creşterea afacerii. A primit însă un e-mail de la fondatorul companiei franceze BlaBlaCar care îi spunea că vor să se extindă în Europa Centrală şi de Est şi caută oameni cu care să coopereze. „L-am întrebat ce înţelege prin cooperare şi aşa am devenit parte din echipă – cooptarea echipelor locale este una din strategiile BlaBlaCar de a se extinde la nivel global. Am continuat să creştem şi să finanţăm ce am început iniţial.“ Istvan Haidekker nu oferă detalii despre rezultatele pe piaţa locală în cele şase luni de activitate ale BlaBlaCar şi se rezumă la a vorbi despre potenţialul pieţei.

„Dacă în cadrul companiei, distanţa medie parcursă de un şofer este de 300 km parcurşi, în România aceasta ajunge la 380 km.“ Astfel, şi-au propus ca în România să ajungă, în aproximativ doi ani, la o piaţă cuprinsă între 3 şi 5 milioane de utilizatori. Spre comparaţie, compania are în prezent, la nivel global, 20 de milioane de utilizatori. Modul de monetizare a afacerii în ţări precum Franţa, Anglia, Spania, Olanda presupune aplicarea unui comision de 11% la plăţile realizate printr-un sistem de booking online. În prezent, aplicaţia este gratuită pentru români, dar Haidekker spune că, în timp, monetizarea va fi realizată şi în România, printr-o modalitate adaptată pieţei locale, care să asigure un număr mare de utilizatori. Totodată, în ideea dezvoltării pe piaţa locală, a anunţat că vrea să angajeze 3-4 specialişti.

Conceptul consumului colaborativ a devenit din ce în ce mai popular odată cu apariţia unor companii precum Airbnb, axată pe închirirea locuinţelor utilizatorilor la preţuri mai mici decât ale operatorilor din turism şi evaluată la peste 25 de miliarde de dolari, precum şi Uber, compania de ridesharing în interiorul oraşelor evaluată în prezent la peste 50 de miliarde de dolari. Spre deosebire de Uber, BlaBlaCar a obţinut aprobarea autorităţilor de reglementare din întreaga lume, modelul său de afacere fiind diferit de cel al aplicaţiei germane: dacă transportul cu Uber presupune plata călătoriei (stabilind un plafon minim), şoferii BlaBlaCar nu obţin bani cash în urma serviciilor oferite, pasagerii plătind doar preţul combustibilului consumat în timpul călătoriei şi eventuale alte costuri presupuse de respectiva cursă.