Calendarul lansărilor de noi maşini. 40 de modele vor veni pe piaţa locală în acest an

Autor: Bogdan Alecu Postat la 16 ianuarie 2014 1770 afişări

Lansarea de noi modele sau reinventarea unora deja existente reprezintă o gură de oxigen pentru fiecare marcă auto. Anul 2014 se anunţă aglomerat în noutăţi, cu peste 40 de premiere pe piaţa locală.

Calendarul lansărilor de noi maşini. 40 de modele vor veni pe piaţa locală în acest an

Primele lansări sunt programate pentru luna martie a acestui an, când vor veni Seria 3 Cabrio, Seria 2 Coupe, noua generaţie a MINI, dar şi X1 facelift. În vară, în luna iunie, vor urma versiunile de top BMW M3 şi M4, după care în iulie vin SUV-urile X3 facelift şi X4, care, la fel ca şi X6, va fi un SUV cu linii de coupe, iar în trimestrul al treilea al acestui an va urma ActiveTourer, primul model al constructorului german cu tracţiune faţă.

Acest model înseamnă deschiderea mărcii către nişe noi şi reprezintă o oportunitate foarte importantă pentru BMW de a se adresa unor categorii noi de clienţi.

„În 2013 cea mai importantă lansare a fost a noului X5. Ne aşteptăm însă ca efectele pe piaţă să se facă simţite începând cu luna ianuarie a acestui an. Interesul pentru acest model este foarte important şi ne aşteptăm să recâştigăm prima poziţie în piaţă„, au spus oficialii mărcii.

Un impact important în vânzări îl va aduce relansarea lui X3 alături de X5. Două din trei modele vândute în România sunt modele SUV cu tracţiune integrală.

În cazul Audi, cel de-al treilea brand premium ca vânzări, anul 2014 aduce înnoirea modelelor de clasă mare A6 şi A7, care beneficiază de versiuni restilizate, dar şi lansarea noii generaţii de TT. În premieră, interiorul coupe-ului compact a fost prezentat în cadrul evenimentului de tehnologie de la Las Vegas, acesta venind în premieră cu indicatoare de bord digitale care integrează şi sistemul de navigaţie.

Pe segmentul maşinilor de volum atât Skoda, cât şi Volkswagen sau Ford anunţă noi modele care vor schimba imaginea mărcii. În luna ianuarie a acestui an brandul ceh va veni cu Rapid Spaceback, versiunea în cinci uşi a modelului lansat în 2012, dar şi cu Yeti facelift. Cel mai aşteptat model va fi noua Fabia, dar care însă va fi disponibilă abia la finalul acestui an, în luna decembrie.

Ce impact au avut lansările Skoda Octavia şi Rapid în 2013? „Orice model nou este precedat de o scădere a interesului pentru generaţia anterioară a acestuia, dar interesul creşte odată cu lansarea noului model, şi astfel se compensează eventualele pierderi. Per ansamblu, impactul lansării noilor modele în 2013 a fost unul bun„, este de părere Vlad Rusu, brand manager Skoda în cadrul Porsche România.

Skoda are ca target o cotă de piaţă de 9% în acest an, faţă de 8,9% în 2013. Înmatriculările mărcii au scăzut cu 20% anul trecut faţă de 2012, la aproape 4.700 de maşini. În plus, pentru această creştere, marca va veni şi cu noi versiuni în cazul modelului Octavia, cel mai bine vândut din gamă, atât cu una premium, Laurin & Klement, în iunie, cât şi una off-road – Combi Scount în august.

VW mizează tot pe înnoirea gamei, începând cu Polo, modelul de clasă mică, în mai, şi continuând cu versiunile restilizate ale Jetta, Touareg în noiembrie, şi noului Passat în decembrie. Tot în decembrie Ford va veni în România cu cele mai importante noutăţi – noul SUV de clasă mică EcoSport, care va concura cu Opel Mokka şi Renault Captur, dar şi cu noul Mondeo.

Pentru anul 2014 miza pieţei auto o reprezintă stabilitatea, după un 2013 în care au fost modificate codul fiscal, taxa de poluare şi programul Rabla. Mai mult, anul 2014 vine cu ultima ediţie a programului de casare din ultimii zece ani, ce ar trebui, în opinia dealerilor auto, să reprezinte un motiv în plus ca piaţa să profite de această ocazie pentru a cumpăra o maşină nouă.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/calendarul-lansarilor-de-noi-masini-40-de-modele-vor-veni-pe-piata-locala-in-acest-an-11910787
11910787
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.