Situaţia de la Atena, descrisă de antreprenorii greci din România

Autor: Ioana Matei Postat la 06 iulie 2015 1634 afişări

Chiar dacă spun că afacerile lor nu au fost afectate de situaţia din Grecia, oamenii de afaceri cu origini elene din România sunt conectaţi la evenimentele din ţara lor şi se gândesc la soluţiile ce ar putea transforma economia elenă într-una în care ar investi cândva.

În acest context, Malideros consideră că deciziile guvernului elen au fost valide. „Planul propus de ei ar putea face situaţia mai uşoară pentru cetăţenii greci; ar putea restarta economia, prin creşterea puterii de cumpărare a oamenilor, prin creşterea profitabilităţii afacerilor greceşti, prin crearea de locuri de muncă ce vor fi acoperite de şomeri. Aceşti bani vor fi puşi de asemenea în lanţul economic, afacerile şi oamenii îşi vor plăti taxele care ar putea fi mai acceptabile pentru ei, iar guvernul ar putea investi în sănătate, în turism ori în a face Grecia mai atractivă pentru investitori. Nu are sens să taxezi suplimentar un business care nu îşi vinde produsele sau un cetăţean care nu are un venit, pentru că 10% sau 20% sau chiar şi 100% din zero profit sau din zero venituri este tot zero“, argumentează el. 

Malideros spune că afacerile sale nu sunt afectate de criza grecească, deoarece niciuna nu este afiliată unei companii greceşti. De fapt, chiar dacă s-a născut în Grecia, el însuşi nu este rezident elen şi alege să îşi concentreze afacerile în România din cauza motivelor descrise. „Afacerile sau orice tip de investiţii pe care le deţin în prezent nu sunt afiliate Greciei din cauza incertitudinii care există în ţara mea. Grecia este mai afectată de situaţie din punctul de vedere al miliardelor de dolari investiţi în afara Greciei de către greci care nu se gândesc să facă niciun fel de investiţie în Grecia, iar eu sunt un mic exemplu în acest sens“, explică Georgies Malideros.

Evangelos Poulios, acţionarul retailerului de haine BSB, cu afaceri de circa 5 milioane de euro pe piaţa locală, spune că, deşi BSB este prezentă şi în Grecia, aceasta nu a fost afectată, dat fiind faptul că se axează pe exporturi: compania a ajuns la 20 magazine în România, iar, la nivel global, reţeaua BSB cuprinde 100 de magazine în Europa şi Asia. Poulios consideră că printre motivele pentru actuala situaţie a Greciei este faptul că propriile interese şi menţinerea scaunelor la putere primează pentru politicienii greci în faţa nevoilor statului. Potrivit lui, dreptatea supremă nu este nici de partea guvernului elen, nici de partea reprezentanţilor FMI şi UE, dar există şi multe întrebări fără răspuns: „Grecia avea o datorie de 120% din PIB, iar acum are 180%; la 120% au spus că există o problemă, a venit FMI să îi ajute, iar, cu ajutorul lor, datoria a crescut la 180% din PIB. Pe de altă parte, guvernele anterioare lui Tsipras au construit un program pe cinci ani care nu a realizat nimic, iar şomajul a crescut la 30% şi la 50% în rândul tinerilor“.

În acest context, este importantă revenirea la un echilibru: „Trebuie să nu ne îndatorăm foarte mult, dar nici să nu împovărăm populaţia cu prea multe taxe. Economia unei ţări nu este ca un credit pe care o persoană îl face pentru o casă şi, în cazul în care nu plăteşte, pierde bunul respectiv; când vorbim despre popor, nu poţi să îl sufoci până la punctul în care să nu aibă ce să mănânce, nu poţi să termini un stat“. În ce priveşte referendumul, nu este de acord cu acesta, dat fiind faptul că va împărţi poporul în două tabere. „În momentele grele, trebuie să fim uniţi. Cea mai mare problemă pe care o văd este că în momentul de faţă nu există o unitate – or, un adevărat politician s-ar gândi la soluţii care să unească poporul, nu care să îl despartă“, spune Poulios.

Antreprenorul crede că, în situaţia în care un popor se confruntă cu astfel de alegeri, are doar de pierdut, iar câştigători sunt străinii. Oferă în acest sens exemplul Ucrainei („Manifestaţiile, lucrurile care separă un popor, conduc la slăbirea unei ţări. Lucrul acesta s-a întâmplat în Ucraina, iar acum în ţară este haos: grivna a scăzut, poporul nu are bani, este război şi tinerii mor“) şi speră ca în Grecia să se stabilizeze lucrurile şi să nu se ajungă la situaţia în care poporul grec să fie nevoit să aleagă între stânga şi dreapta. Certurile care ajung la popor prin mass-media au de asemena un rol destabilizator. „Democraţia nu înseamnă să te cerţi, ci să faci compromisuri“.

Din punctul lui de vedere, Angela Merkel a făcut o greşeală când s-a concentrat doar pe aspectul financiar al comunităţii europene: „Când construieşti o comunitate, nu iei în calcul doar aspectele financiare, ci şi cele care ţin de nivelul social sau de mediu. Potrivit lui, adevărata actuală problemă a europenilor este legată de guvernul de stânga construit de Tsipras şi de pericolul extinderii acestei puteri în alte ţări europene. Potrivit antreprenorului, cea mai bună soluţie pentru Grecia în acest moment este continuarea unui program de ajutor până la recăpătarea stabilităţii psihologice a populaţiei.

Evangelos Poulios consideră că nu există posibilitatea ieşirii Greciei din zona euro, dat fiind faptul că acest lucru nu ar ajuta pe nimeni. „Nu poţi să generezi probleme în toată Europa pentru că guvernul a spus nu creşterii TVA-ului în scopul protejării poporului. Cel mai important la economia de azi este să întoarcem roata echilibrat şi să nu o oprim, pentru că dacă o oprim se întoarce invers, cad economiile una peste cealaltă, dat fiind faptul că graniţele sunt deschise“. Sfătuieşte politicienii să fie uniţi, indiferent de partid, să colaboreze şi să facă un compromis pentru a menţine echilibrul financiar şi psihologic: „Dacă revine psihologia pozitivă, revine şi creşterea economică, dacă apar doar certuri la TV, nu o să-şi revină niciodată“. „Datoria se soluţionează cum o soluţionează toate ţările cu datorii, linişteşti oamenii, generezi creştere economică, iar, când PIB-ul creşte, începi să returnezi încet ce ai de dat – dacă datorezi 5 euro şi ai cifra de afaceri de 5 euro, soluţia este să ajungi la cifra de afaceri de 10 euro, nu să dai acei 5 euro. Economia trebuie forţată să crească astfel încât să poţi să plăteşti.“

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/situatia-de-la-atena-descrisa-de-antreprenorii-greci-din-romania-14549198
14549198
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.