Economia colaborativă are însă şi limitările ei, principala fiind dependenţa de infrastructura digitală. Ideea de a împărţi nu este nouă, fiind poate unul dintre cele mai vechi obiceiuri umane; economia colaborativă despre care discutăm acum se bazează însă pe conectivitate, iar lipsa accesului la internet face aproape imposibile tranzacţiile de acest gen la scară mare. Dar rata de urbanizare este tot mai mare în lume, ceea ce înlesneşte creşterea economiei colaborative, crede Rinne.

O altă problemă extrem de importantă este cea a modului în care aceste tranzacţii sunt reglementate de către autorităţile publice. Majoritatea statelor au norme care reglementează deţinerea de bunuri, spune Rinne, dar nu au reguli puse la punct în ceea ce priveşte împărţirea acestora. ”Cum poţi asigura o maşină pe care o împart mai multe persoane? Cum faci ca mai multe persoane să beneficieze de garanţie, în condiţiile în care aceasta e destinată doar proprietarului? Aici nu mai e vorba de încredere, ci de faptul că legile sunt depăşite. Putem încheia o tranzacţie unul cu celălalt, fără a fi nevoie de intervenţia autorităţilor, prin urmare încrederea trebuie să existe doar între noi, nu şi faţă de guvern.“

Taxarea este probabil una dintre principalele probleme. O tranzacţie între două persoane este un exemplu perfect al faptului că politicile nu sunt adaptate vremurilor. E vorba de un venit taxabil; dacă eu obţin bani pentru că mi-am închiriat maşina, e normal să plătesc taxe pentru asta. Dar e treaba guvernului să găsească cea mai bună metodă prin care eu să plătesc acele taxe. Şi aici apare problema, pentru că astfel de reguli nu există, remarcă April Rinne.

E o problemă care depăşeşte chiar ideea economiei colaborative, reflectându-se în special asupra pieţei muncii. ”În Statele Unite, 35% din forţa de muncă lucrează independent, fără a fi angajaţi permanenţi, iar procentul va depăşi 50% în maximum 10 ani. Nu avem norme de taxare pentru asta.“

Ea priveşte economia colaborativă ca parte a unui întreg, o parte care creşte an de an dar care nu va duce la eliminarea ideii de proprietate. ”Dacă eşti liderul unui business sau un antreprenor, trebuie să te gândeşti cum va afecta această tendinţă modelul de business al afacerii tale, pentru că la anul va fi mult mai importantă decât este astăzi. Economia colaborativă are suficient loc de creştere, mai ales în contextul în care până acum a fost folosită mai ales în sistem peer-to-peer (de la o persoană la alta - n.red.), nu şi între companii.“

Cel mai mare risc pentru companiile mari este să ignore ceea ce se întâmplă sau să se comporte de parcă acest fenomen va dispărea, opinează April Rinne. ”O companie care face asta se află în riscul de a nu mai fi pe piaţă peste 10 ani. E greu să generalizezi, pentru că există diferenţe uriaşe între industrii. Cred că vor avea de câştigat companiile care oferă servicii sau produse pentru toată lumea, atât pentru cei care vor să deţină un bun cât şi pentru cei care vor să îl închirieze.“

Cererea pentru Airbnb e uriaşă, dar şi gradul de ocupare a hotelurilor a crescut, spune Rinne. ”Vedem un număr de turişti fără precedent, nu există îndoială că turismul creşte peste tot în lume - în primul rând datorită Chinei şi a turiştilor chinezi. Spaţiile comune de lucru sunt tot mai căutate, dar vedem şi noi clădiri de birouri construite. Există companii care vor avea întotdeauna nevoie de propriul spaţiu, dar şi tot mai mulţi freelanceri care au nevoie de birou doar câteva ore pe zi.“

În ceea ce priveşte economia colaborativă, ”trebuie să spun că România a rămas în urmă“, subliniază ea. ”Sistemul este prezent, dar publicul nu este încă informat cu privire la fenomen. Este ceva ce vă va prinde din urmă, pentru că pot spune cu încredere că nu există niciun domeniu în care economia colaborativă să nu fie prezentă.“

România are o creştere economică mare, generată de un consum ridicat care, la rândul său, a fost adus de un nivel ridicat al creditării, crede April Rinne. ”Pe scurt, aveţi o creştere pe care mulţi economişti o consideră nesustenabilă. Nu sunt sigură că e înţelept ca oameni care sunt deja îndatoraţi să cumpere şi alte lucruri pe baza unor credite. Nu ştiu cifrele exacte, nu sunt expertă în economia României, dar seamănă destul de mult cu ce s-a întâmplat în Grecia. Pentru mine, e interesant că economia colaborativă poate fi chiar parte a soluţiei. În România există un hiperconsum bazat pe ideea de a deţine lucruri, lucruri de care nu e nevoie şi pe care probabil că oamenii nu le vor folosi prea des. Iar conceptul de economie colaborativă poate corecta acest lucru.“ În încheiere, am vrut să aflu ce model ar trebui România să urmeze pentru a se dezvolta în direcţia consumului colaborativ. ”Al Marii Britanii“, a răspuns Rinne. ”Ei fac lucruri excepţionale în zona economiei colaborative, atât antreprenorii cât şi autorităţile; spre exemplu, există un buget destinat activităţilor colaborative şi au investit milioane de lire sterline în ceea ce ei au numit iniţiative «sharing city». Şi dacă alte state sunt chiar mai avansate din acest punct de vedere - Coreea de Sud, spre exemplu - cred că Marea Britanie reprezintă un exemplu de urmat pentru România.“