Analiza Citigroup constată că, pentru a complica şi mai mult lucrurile, în zona euro se înfruntă, în plus, chiar două categorii de deţinători de obligaţiuni - cei care au creditat ţările din sud, favorabili unui transfer de încredere dinspre ţările bogate ale zonei euro, prin intermediul euroobligaţiunilor comune, şi cei care au investit în ţările bogate şi care, evident, se opun creării eurobondurilor zonei euro, pentru că astfel şi-ar pierde din valoarea investiţiilor.

Previziunea Citigroup a unui viitor dominat de această luptă e de ajutor pentru înţelegerea unei perioade pe care toată lumea o vrea explicată, de preferinţă, doar prin câteva scenarii radicale şi cu efect imediat (interzicerea speculaţiilor pe pieţele financiare, schimbarea etalonului monetar şi sfârşitul tuturor tiparniţelor de bani virtuali, retragerea radicală a statului din economie ori desfiinţarea euro, fie ea urmată sau nu de război).

Până acum, liderii politici din Europa ori SUA s-au dovedit fie prea speriaţi, fie prea belicoşi în raport cu una sau cealaltă dintre categoriile de investitori descrise de analiştii Citigroup, fără a izbuti să ajungă la un echilibru corect între cerinţele pieţelor şi cele ale cetăţenilor; singurele lucruri care se pot spune în acest stadiu sunt că orice încercare de coordonare a unor politici, fie ele bugetare, comerciale sau de reglementare a pieţelor financiare, întăreşte poziţia statelor europene ca grup în raport cu pieţele şi că argumentul cel mai bun al politicienilor în faţa cetăţenilor şi a pieţelor deopotrivă e creşterea economică - dacă reuşesc sau nu să evite recesiunea şi să stimuleze o creştere mai durabilă decât înainte de criză.

Pentru România, cele de mai sus nu-s deloc speculaţii îndepărtate. Analiştii băncilor au redus, rând pe rând, estimările de creştere economică fie pentru anul acesta, fie pentru anul viitor, dată fiind dependenţa economiei de cererea externă, afectată deja de încetinirea creşterii din zona euro (conform analizei BCR, creşterea în al doilea trimestru a fost mai mult pe stoc, cererea internă se menţine scăzută, iar tendinţa industriei şi a exporturilor pentru trimestrul al treilea nu e pozitivă).

Totuşi, constată economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, absolut nicio prognoză din cele existente la ora actuală despre România nu anticipează reintrarea în recesiune", iar economia îşi păstrează atuurile: posibilitatea de a folosi fondurile europene ("dacă ritmul de absorbţie din acest an se va menţine, atunci fondurile alocate pentru perioada 2007-13 ar putea fi utilizate până la finele lui 2013, ceea ce ar fi o performanţă remarcabilă"), posibilitatea de a impulsiona proiectele de infrastructură, ponderea mică a datoriei publice în PIB, costul redus al forţei de muncă, acordul cu FMI şi UE ca garanţie că, deşi nu e exclus "un uşor derapaj fiscal" în anul electoral următor, el nu va depăşi "anumite limite rezonabile".

Toate acestea pot susţine România în ochii investitorilor - atât ai celor de portofoliu, care decid costul riscului de ţară, dar mai ales din punctul de vedere al nevoii de investiţii directe. Stă în picioare un asemenea scenariu pozitiv? Un început de răspuns afirmativ îl dă Valentin Lazea, atunci când spune că, spre deosebire de alţi ani, acum au dispărut din programele majorităţii partidelor promisiunile populiste, semn că politicienii noştri au învăţat din lecţia crizei. Dar deocamdată e doar un început.