„Sărăcia în Europa este cea mai accentuată în Bulgaria, România şi Ungaria, unde peste un sfert din populaţie este în sărăcie severă“, notează cei doi economişti, precizând că în primele două ţări, tendinţa a început să fie de reducere a sărăciei, în timp ce în Ungaria tendinţa este de creştere. Corelaţia între ponderea sărăciei în rândul copiilor, ponderea persoanelor afectate de sărăcie în totalul populaţiei şi ponderea mare a tinerilor din categoria NEET nici n-are nevoie de comentarii.

Autorii studiului Bruegel precizează că pentru evaluarea tendinţelor în privinţa sărăciei nu consideră relevant riscul de sărăcie, indicator folosit de CE în strategia Europa 2020 strict pentru a măsura inegalitatea de venituri dintr-o societate, nu şi sărăcia reală; indicatorul în cauză riscă să formeze baza unor directive europene de politică economică inadecvate, nediferenţiate, deşi diferenţele dintre pragurile naţionale de venit, folosite în calculul riscului de sărăcie, sunt de-a dreptul uriaşe.

„În România, un venit net disponibil de 2.106 euro pe an este considerat prag naţional, în timp ce în Luxemburg pragul este de 15.996 euro, ceea ce înseamnă că, la preţuri comparabile, o persoană cu acest venit din Luxemburg poate consuma de 7,5 ori mai multe bunuri şi servicii decât un român“, arată studiul Bruegel. Riscul de sărăcie a fost folosit, de altfel, şi în anii de criză pentru calibrarea politicilor de protecţie socială, la care au recurs însă în primul rând statele bogate ale UE. Iar dacă o ţară săracă precum România a ajuns, spre deosebire de Grecia, să se abţină de la efectuarea ajustării fiscale pe seama cheltuielilor sociale (preferând ca ţintă primară a reducerii cheltuielilor publice salariile din sectorul public) ori chiar să introducă instrumente de protecţie din categoria stabilizatorilor fiscali automaţi (venit sau pensie minime garantate), aceasta s-a întâmplat doar la intervenţia CE, a BM sau a FMI, conştiente că pauperizarea categoriilor deja defavorizate ori subţierea rândurilor clasei mijlocii ar avea consecinţe nu doar în pacea socială ori în presiunile de migraţie a forţei de muncă, dar mai ales în calitatea forţei de muncă pe termen lung.

Mai mult încă, economiştii de la Bruegel constată că nu numai măsurile de austeritate, ci şi reformele structurale, instituţionale şi de pe piaţa muncii, îndeobşte considerate chei ale prosperităţii economice, duc de fapt şi ele la accentuarea sărăciei şi a disparităţilor de venituri, întrucât toate beneficiile relansării economice sunt culese de categoriile cel mai bine educate şi deja cel mai bine plătite, în timp ce restul rămân cantonate în munci slab remunerate, temporare sau în şomaj de durată.

Experţii Institutului de la Viena pentru Studii Economice Internaţionale (WIIW) au publicat recent o cercetare care constată că pe parcursul crizei, şansele de angajare au crescut cel mai mult pentru europenii cel mai bine educaţi şi cu calificările cele mai înalte, în special pentru bărbaţi, în timp şansele de angajare au scăzut cel mai mult pentru cei slab educaţi, în special pentru tineri şi în special pentru cei din Europa de Sud-Est (incluzând România şi Bulgaria), ţările baltice şi periferia zonei euro. „Recomandările de politici care pot fi desprinse de aici se referă la necesitatea creşterii investiţiilor în învăţământ, în educaţia pe termen lung, calificarea şi recalificarea forţei de muncă, precum şi la măsuri active de facilitare a accesului pe piaţa muncii, mai ales pentru tineri şi pentru cei cu un grad scăzut de educaţie“, afirmă experţii WIIW.

Cele de mai sus n-ar trebui legate de recenta declaraţie de la Bucureşti a vicepreşedintelui CE, Valdis Dombrovskis, după care preconizata reducere a pragurilor TVA „nu corespunde recomandărilor generale ale CE privind politicile fiscale, domeniu în care noi recomandăm mutarea poverii fiscale de pe muncă spre alte baze de taxare care afectează în mai mică măsură creşterea economică“. N-ar trebui legate tocmai fiindcă în faţa teoriei au prioritate condiţiile concrete dintr-o economie - în cazul de faţă, faptul că în România taxarea muncii tot rămâne printre cele mai mari din UE, chiar şi după reducerea cu 5 puncte a CAS. Altminteri însă, dacă întâlniţi pe undeva ideea că CE are întotdeauna dreptate când respinge tăierile de TVA ori ideea că salariile mici se pot explica numai prin taxarea prea mare a muncii, o să ştiţi din capul locului că autorii lor nu ştiu despre ce vorbesc.