Românul care a lucrat în SUA şi Marea Britanie, iar acum construieşte o nouă piaţă în România

Autor: Ioana Matei Postat la 24 ianuarie 2017 1778 afişări

Românul care a lucrat în SUA şi Marea Britanie, iar acum construieşte o nouă piaţă în România

Potrivit lui, piaţa de private debt în România este la un nivel incipient; spune că ştie de existenţa câtorva tranzacţii care au fost efectuate de câteva fonduri, adesea prin instrumente hibride debt-equity (instrumente hibride de finanţare). „Noi sperăm să adăugăm o dimensiune de adâncime a acestei pieţe şi să ne concentrăm preponderant pe partea de debt”, descrie Nicolae planurile în ce priveşte România. Explicaţiile pentru gradul de incipienţă sunt în principal legate de gradul insuficient de sofisticare a antreprenorilor şi a infrastructurii financiare (incluzând lipsa unei pături „de sus” care să aibă lichidităţi de plasat în fonduri de investiţii locale), dar şi, în mod decisiv, de lipsa unui sistem legal dovedit de protecţie a drepturilor creditorului.

Din discuţiile pe care le-a avut până acum, a observat că reprezentanţii IMM-urilor din România au o atitudine deschisă şi de apreciere a activităţii CVI. „Sunt firme foarte mulţumite să îşi tripleze fondurile de care dispun pentru încheierea unei tranzacţii sau care apreciază posibilitatea dezvoltării mai rapide prin accesibilitatea fondurilor noastre. Înţeleg că aceste fonduri au un cost diferit de cel bancar, cu care nu concurăm, ci pe care îl completăm.”  Companiile eligibile pentru obţinerea de finanţări de tip private debt sunt IMM-uri din domenii precum industrie, telecomunicaţii, FMCG sau sănătate, cu cifre de afaceri între 3 şi 15 milioane de euro. „Sunt companii care au atins un anumit nivel de dezvoltare din fonduri proprii, care au o nişă de piaţă şi un plan de business bine gândit, dar care nu au acces la credit din diferite motive - fie pentru ca sunt prea mici pentru a fi pe radarul băncilor, funcţionează în sectoare neatractive pentru bănci, sau doresc să se extindă exponenţial, dar nu obţin finanţare, pentru că nimeni nu are încredere în planul lor de afaceri.

Scopul nostru este să aducem aceste IMM-uri la stadiul următor de dezvoltare”, mai adaugă Ciprian Nicolae. Credit Value Investments este prezentă în România din luna octombrie 2016 şi oferă trei tipuri de finanţare: credit senior, credit mezzanine şi credit distressed. Pentru 2017, compania speră să atingă un nivel de finanţare pentru IMM-urile locale în valoare de 100 milioane de euro, acoperind întregul spectru de creditare.

Luând în calcul aceste obiective, Ciprian Nicolae previzionează că în cinci ani piaţa de private debt din România va ajunge la 1 miliard de euro. El consideră însă că această sumă nu va fi suficientă, de una singură, să umple golul de finanţare lăsat de retragerea băncilor, dar va avea un rol important în această direcţie. „Va ajuta în mod decisiv (această piaţă - n.red.), sperăm noi, cei din branşă, prin fenomenul de selecţionare pozitivă, adică un darwinism economic de identificare a firmelor cele mai capabile să primească finanţare care să le ajute în dezvoltare.” Unde ne aflăm din punctul de vedere al dimensiunii pieţei private debt-ului în comparaţie cu Polonia? CVI este principalul jucător pe piaţa poloneză, pe care Ciprian Nicolae o estimează la 700 de milioane de euro, valoare la care s-a ajuns prin includerea unor tranzacţii mari care au început în 2016.

Directorul CVI oferă ca exemplu vânzarea Allegro de către Naspers pentru 3,24 de miliarde de dolari, unde private debt-ul a contribuit cu undeva în jurul a 200 de milioane de euro din totalul de peste 1 miliard de euro finanţat cu debt. CVI a investit anul trecut în jur de 400 de milioane de dolari în 120 de tranzacţii noi. „Dacă vorbim de o expunere totală, cu siguranţă că piaţa este de 2-3 ori mai mare. Istoric, această piaţă a crescut rapid, cu o dublare la fiecare trei ani”, explică Nicolae.

România nu este singura piaţă pe care compania poloneză s-a extins – CVI are tranzacţii încheiate sau în curs de derulare în Cehia, în unele din ţările din fosta Iugoslavie, ţările baltice, Ungaria; iar Ciprian Nicolae spune că sunt interesaţi şi de Bulgaria. Pe piaţa fondurilor împrumutate, la nivel internaţional, se observă o triplare în mărime a pieţei de private debt şi un trend pronunţat de creştere. Motivele sunt, în principal, legate de migrarea capitalului de la bănci către forme de împrumut alternative.

1 MLD. EURO reprezintă valoarea la care va ajunge piaţa de private debt în România în cinci ani, potrivit preziunilor Credit Value Investments

1,4 MLD. EURO investiţi în companii publice şi private din Polonia şi alte ţări din Europa reprezintă valoarea însumată a celor peste 500 de tranzacţii ale CVI

100 DE MILIOANE DE EURO reprezintă nivelul de finanţare pentru IMM-uri fixat ca obiectiv de CVI pe piaţa locală în 2017

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.