Planurile noului şef al BRD

Autor: Claudia Medrega Postat la 15 martie 2017 414 afişări

Francezul François Bloch, venit la sfârşitul anului trecut la conducerea BRD-SocGen, a preluat banca într-un moment favorabil pentru instituţia financiară: în 2016 aceasta a înregistrat un câştig net de 728,3 milioane de lei, cel mai bun rezultat anual de după 2009.

Planurile noului şef al BRD

„Modelul nostru este creşterea organică. Prioritatea mea este furnizarea de servicii pentru clienţi. Locul întâi, doi sau trei (în topul după active - n.r.) nu face nicio diferenţă pentru clienţi în ceea ce priveşte relaţia cu ei. Nu înseamnă că nu ne uităm la cota de piaţă, dar atunci când facem acest lucru - destul de important - ne interesează, de fapt, dacă suntem sub sau peste dimensiunea critică. Noi suntem peste dimensiunea critică şi este important să rămânem peste acest prag. Vedem în continuare oportunitate de creştere organică... În cazul în care există o bună oportunitate, ne vom uita, dar nu este acesta scenariul central.”

BRD, care a ocupat până în 2015 în mod tradiţional locul doi în topul celor mai mari jucători din sistemul bancar, a pierdut cotă de piaţă în anii de criză. În 2015, avea o felie de 13% din piaţă, pierzând aproape trei puncte procentuale la nivelul cotei de piaţă faţă de 2008. Anul 2016 a adus o schimbare istorică în clasament, Banca Transilvania depăşind BRD-SocGen în topul celor mai mari bănci de pe piaţa locală în funcţie de active.

În ceea ce priveşte strategia băncilor în contextul crizei financiare internaţionale, şeful BRD a amintit că unele instituţii de credit şi-au redus activitatea în anumite sectoare, dar, în general, băncile universale s-au comportat mai bine decât cele non-universale după criză.

„Eu nu spun că ar trebui să avem doar bănci universale. Cred că este perfect normal să avem jucători de nişă foarte concentraţi pe o singură categorie de clienţi, pe o categorie de servicii, iar aceştia pot să aibă o afacere viabilă pe nişa în care sunt prezenţi. Ei nu vor deveni jucători globali. Această abordare de nişă este ceea ce putem să vedem la fel de bine dacă ne gândim la fintech-uri.”

Cât priveşte procesul de consolidare la nivelul sistemului bancar românesc, francezul anticipează că va continua, dat fiind că în prezent există multe instituţii de credit pe piaţă. „Cred că avem circa o jumătate de duzină de bănci care sunt mari jucători. În general, au existat între 35 şi 40 de bănci în România, ceea ce este un număr mare. Unele bănci vor avea dificultăţi să construiască o afacere durabilă în cazul în care nu au dimensiunea critică, astfel că mă aştept ca acest număr să se reducă”, susţine Bloch.

Şeful BRD se declară încrezător cu privire la viitor şi susţine că nu vede riscuri specifice în România comparativ cu alte ţări, dincolo de cele clasice cu care se confruntă bancherii în general. Aduce în discuţie necesitatea de a avea un mediu stabil, care presupune şi un cadru juridic predictibil şi de încredere şi un mediu de afaceri prietenos. El apreciază că sistemul bancar românesc este bine reglementat. „Banca centrală face o treabă foarte bună în asigurarea stabilităţii sistemului financiar, a dobânzilor şi a cursului de schimb. Am fost în Rusia, înainte, unde anual se închideau zeci de bănci; nu este deloc cazul în România. Banca centrală este văzută ca un reglementator dificil, dar cred că este un bun reglementator. Cu alte cuvinte, dacă puneţi întrebarea în orice ţară, oricine va răspunde că autorităţile de reglementare sunt dure. Da, pentru că munca lor este de a reglementa. Ei îşi fac treaba în mod corespunzător.”

Şeful BRD nu vede evoluţia economiei în perspectivă fără susţinerea creditării. Iar în ceea ce priveşte ratele dobânzilor, şeful BRD spune că se aşteaptă la o creştere uşoară pe parcursul anului 2017 şi la inflaţie pozitivă.

Despre economia românească, François Bloch spune că a fost puternică în 2016 şi este de aşteptat să evolueze bine şi în 2017; estimările instituţiei se referă la stabilitate în cazul României. „Previziunea noastră în ceea ce priveşte creşterea PIB în 2017 este mai scăzută decât cifra din 2016, dar încă ne aşteptăm la o evoluţie foarte sănătoasă. Cred că pentru ca economia românească să continue să crească pe termen lung ar mai fi nevoie de investiţii suplimentare. Acest trend ar trebui să fie condus de către sectorul public, care va încuraja şi sectorul privat să investească.”

CARTE DE VIZITĂ

FRANÇOIS BLOCH A DEVENIT LA 1 NOIEMBRIE 2016 CEO AL BRD-SOCGEN, A TREIA BANCĂ DE PE PIAŢA LOCALĂ DUPĂ ACTIVE.

A obţinut aprobarea din partea Băncii Naţionale în decembrie.

L-a înlocuit pe Philippe Lhotte, care conducea banca românească cu capital francez de aproximativ patru ani.

Al patrulea director al BRD după 2008 are experienţă internaţională, atât în retail, cât şi în investment banking, lucrând în Franţa, Germania, SUA şi Rusia.

Anterior, el a fost prim-vicepreşedinte executiv la Rosbank, subsidiara din Rusia a grupului francez Société Générale.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
brd,
sef,
planuri,
banca,
conducere,
trecut,
brd-socgen,
inregistrare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.