Momentul ideal pentru tranzactii in asigurari

Autor: Ana Raduta Postat la 27 septembrie 2010 40 afişări

Pentru investitorii in cautare de chilipiruri, acum este un moment bun pentru tranzactii. Pentru cei care scot active la vanzare, decizia e motivata fie de necesitatea capitalului pentru dezvoltare, fie de nevoia rapida de lichiditati. In tot cazul, comportamentul dinainte de criza, cand potentialii vanzatori asteptau mereu sa primeasca oferte mai bune, a disparut.

Ce i-a indemnat insa pe olandezi sa vanda? Intrebarea este cu atat mai importanta cu cat propriul spital reprezinta un activ extrem de important pentru o companie a carei principala activitate pe zona de asigurari o reprezinta politele medicale. "Am stat si am evaluat viitorul Euroclinic in Romania si ne-am dat seama ca are un potential care cere prezenta unui investitor agresiv, care sa-l ajute sa creasca.

De aceea, credem ca este mai bine sa faca parte dintr-un grup mai mare", a spus Frans Van der Ent, country manager la Eureko. Cat despre oferta, el afirma ca CMU nu a fost primul investitor care si-a manifestat interesul, ci doar cel ce a facut oferta potrivita la momentul potrivit. "Sunt de aproape patru ani in Romania si de atunci am primit circa 10 oferte de cumparare", a specificat Van der Ent.

Dincolo de lichiditatile generate de aceasta tranzactie, Eureko a mai ramas cu un avantaj - va fi in continuare furnizorul exclusiv de polite de asigurare pentru cei ce vor sa se trateze la Euroclinic, dar si la Centrul Medical Unirea, iar aceasta ar urma sa aduca in continuare clienti. In ceea ce-i priveste pe cei de la CMU, sesiunea de cumparaturi abia a inceput: directorul general admite ca prospecteaza piata in continuare si ca vor mai urma si alte preluari.

Avand in vedere faptul ca piata serviciilor medicale private a scazut simtitor in ultimul an si jumatate, de cand companiile, principalii clienti ai furnizorilor de astfel de servicii, au renuntat sa mai ofere abonamente angajatilor, multi proprietari de clinici private se gandesc acum serios sa vanda. Eureko nu este singurul asigurator care a vandut pe timp de criza. La sfarsitul anului trecut, grupul francez Axa a cumparat pachetul majoritar al Omniasig Life de la Vienna Insurance Group.

Axa, cel mai mare asigurator din Europa, era de multa vreme cu ochii pe Romania, asteptand momentul potrivit pentru a-si face intrarea. Surse din piata spuneau anul trecut ca ar putea prelua chiar pachetul la care Uniqa avea de gand sa renunte din Astra Asigurari. Alte voci spun acum ca Omniasig Life reprezinta doar prima reduta cucerita si ca ar trebui sa ne asteptam destul de repede si la altele, "fiindca Axa este un jucator prea mare ca sa nu vrea sa fie prezent si pe piata de asigurari generale".

Cine ar putea fi urmatoarea companie ce ar intra sub umbrela Axa ramane inca un mister si, desi nimeni nu declara fatis ca este dispus sa vanda, toti recunosc ca pentru pretul corect orice este posibil. Felul cum arata piata acum si noii termeni in care se poarta negocierile si se incheie tranzactiile i-ar putea face pe cei de la Groupama sa creada ca poate s-au grabit atunci cand au platit aproape o jumatate de miliard de euro pentru a intra in piata. Francezii au decis sa cumpere intr-un moment cand orice achizitie se facea pe bani grei - in 2007 au preluat BT Asigurari, pentru circa 100 de milioane de euro, iar in anul urmator au mai platit circa 400 de milioane de euro pentru Asiban si OTP Garancia. A fost, fara dubiu, cea mai agresiva intrare in piata si, bineinteles, cea mai costisitoare.

Tot in 2008 a fost vanduta si Unita catre Uniqa. Austriecii au impuscat in acel moment doi iepuri dintr-o lovitura - si-au consolidat pozitia, dar au facut si o declaratie de forta celor de la Astra, de la care cumparasera in 2005 un pachet minoritar de actiuni. Relatiile cu omul de afaceri Dan Adamescu s-au deteriorat rapid, iar Uniqa si-a dorit sa iasa din parteneriat printr-o vanzare catre un tert. Momentul s-a lasat asteptat, dar se pare ca pana la sfarsitul acestui an ruptura dintre Astra si Uniqa va deveni, in sfarsit, oficiala.

Asiguratorii estimeaza ca, dincolo de ce a fost anuntat, este foarte putin probabil sa mai vedem si alte tranzactii si schimbari de actionariat pana la sfarsitul anului. O continuare a recesiunii in 2011 ar putea sa intretina insa atmosfera favorabila consolidarilor, din care unii se vor alege cu bani, iar altii cu active.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
asigurari,
investitori,
tranzactii
/analize/servicii-financiare/momentul-ideal-pentru-tranzactii-in-asigurari-7419263
7419263
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.