Întreprinzătorii foarte mici intră în atenţia băncilor. Sunt vizate 80% dintre companii

Autor: Iuliana Roibu Postat la 17 noiembrie 2014 1051 afişări

Libra Bank este cunoscută drept banca medicilor şi a micilor întreprinzători. Din 2015, vrea să încerce să fie şi banca foarte micilor întreprinzători.

Este o piaţă imensă. În plus, companiile care au rămas în picioare, chiar din zona micro, au trecut nişte teste importante în criză, au dovedit şi seriozitate, şi competenţe, ştiu cum e să facă afaceri într-un mediu economic dificil. Dacă sunt în viaţă, performează şi sunt încă în acelaşi business, deci nu au schimbat obiectul de activitate, înseamnă că sunt oameni de încredere, cu care eu vreau să fac afaceri.

Cred că este cel mai bun moment să intrăm pe acest segment“, motivează Bituleanu noua linie de business a Libra, care ar putea deveni funcţională din 2015 şi ar putea aduce 5% creştere pentru activele băncii în primul an de funcţionare. Şeful Libra este încrezător că noul departament va funcţiona bine, deşi cererea din partea afacerilor mici nu a fost relevantă în ultimul timp: „Nu a fost o cerere extraordinară pe zona asta, dar noi ne vom pregăti, vom avea un departament separat, cu oameni de vânzări specializaţi, cu departament şi buget de marketing pentru a susţine noul proiect, este un concept pe care îl dezvoltăm şi cu siguranţă va veni şi cererea“.

Creditarea IMM a devenit în 2014 foarte activă în România, mai multe bănci profitând de reducerea dobânzii de referinţă de către BNR, precum şi de sprijinul statului pentru a promova creditele în lei pentru IMM-uri.

Emil Bituleanu este încurajat în noul proiect de expertiza băncii în zona de creditare a companiilor mici, pentru al cărei succes crede că este esenţială o strategie bună de colectare: „Din punctul meu de vedere, principala diferenţă de abordare este că, pentru IMM şi pentru credite cu garanţii slabe, ai nevoie de un excelent departament de collection, iar când vine vorba de companii mari, cea mai importantă este analiza. Pentru un credit de 5 milioane de euro, collectionul nu e atât de important, dar pentru multe sute de credite de 3.000 de euro este esenţial departamentul de colectare. La peste 1 milion de euro, nu ai voie să greşeşti“.

Emil Bituleanu consideră că oricum nu are voie să greşească – nici în sport, unde vizează mereu podiumul, nici la bancă, unde procedează, de regulă, precaut: „Avem expertiză foarte bună pe domeniile noastre cheie - noi ştim exact în banca asta cât produce un scaun stomatologic în Drumul Taberei sau un notar din sectorul 5. Ştim foarte bine pieţele pe care activăm şi de aceea intrăm pe segmente noi tot timpul“. Banca a fost înfiinţată în urmă cu 11 ani pentru a credita medicii, iar extinderea ulterioară a cuprins mai multe categorii de liber profesionişti şi, într-un final, companiile mici şi apoi cele mai mari.

Cea mai nouă piaţă pe care a intrat banca, în 2013, a fost agricultura, iar produsele de creditare dedicate fermierilor – Gospodar, Hotar şi AgriVIP – au ajuns deja la 7% din activele băncii. Tot anul trecut, după separarea activităţii clienţilor IMM de cea a clienţilor Large Corporate, banca a deschis o sucursală dedicată operaţiunilor Large Corporate – companii a căror cifră de afaceri depăşeşte pragul de 40.000.000 lei/an.

Acum, Libra are 35 de sucursale, dintre care 18 situate în Bucureşti şi Ilfov. Cea mai nouă sucursală a fost deschisă în complexul Dragonul Roşu, fiind destinată firmelor cu capital chinez şi româno-chinez. CEO-ul Libra ştie să povestească detalii despre orice moment din istoria băncii, dat fiind că a fost acolo de la începuturile ei: din 2003 a fost vicepreşedinte al băncii, iar din 2007 a preluat poziţia de conducere. Înainte de Libra, Bituleanu a ocupat funcţii de conducere la Bancorex, BNP-Dresdner Bank şi Finansbank.

„România a avut noroc“, consideră Emil Bituleanu referindu-se la contextul în care s-a încadrat istoria recentă a băncii. Bancherul se referă la avantajul României de a fi avut în tot acest timp independenţă energetică şi agricultură funcţională – „dacă ar fi avut şi autostrăzi, ar fi fost perfect“. „Dacă România va rezolva şi problema autostrăzilor, va fi extraordinar, în acel moment România se va putea gândi la programe educaţionale, la creşterea nivelului economiei, pentru că baza este solidă.

Sunt optimist în ce priveşte economia următorilor ani şi nu numai“, concluzionează bancherul, care este optimist şi pentru rezultatele Libra în 2014 – „dacă terminăm anul acesta cu 10 milioane de lei profit net este un rezultat bun, dacă terminăm cu 15 milioane de lei profit net va fi un rezultat foarte bun. Estimăm că vom fi undeva între. Ca active, vom ajunge la 1,5 miliarde lei“.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/servicii-financiare/intreprinzatorii-foarte-mici-intra-in-atentia-bancilor-sunt-vizate-80-dintre-companii-13581420
13581420
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.