Sistemul bancar românesc este bine capitalizat şi este cel mai lichid din Europa, astfel că există muniţia necesară pentru a asigura creşterea intermedierii financiare, până acum existând o ”slabă alocare a resurselor financiare„, consideră preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor. El a arătat că resincronizarea ciclului financiar cu cel economic s-a produs cu întârziere, în 2016.

Indicatorul de solvabilitate a ajuns la 18,33%, mai mult decât dublul pragului minim stabilit prin reglementare, iar rata lichidităţii imediate este de 40%, faţă de 30% la băncile europene, conform datelor ARB.

Şeful ARB a explicat că, după o perioadă de criză, resincronizarea ciclului financiar cu ciclul economic apare cu întârziere, fenomenul fiind normal şi vizibil la nivelul Uniunii Europene. ”Finanţarea nu se reia imediat, vine la un interval de timp. Nu trebuia să se prelungească. A început în 2016. Poate că ar fi trebuit să înceapă mai devreme, de pildă în 2014„, spunea Segiu Oprescu. Polonia este singura ţară care nu a trecut prin perioada de scădere a intermedierii financiare. ”Gradul de intermediere financiară a scăzut cu 10 puncte procentuale. Cam acelaşi lucru s-a întâmplat la nivelul UE. Noi nu spunem că ar trebui să fim pe media europeană, dar există o disproporţie între cele două niveluri. Problema nu este neapărat ca trend, că am căzut de la 40% la 30%, ci nivelul ridicat al mediei UE sau al ţărilor cu care ne comparăm. Poate trebuie să existe un nivel optim de intermediere financiară şi noi probabil suntem sub acest nivel optim şi va trebui să creştem nivelul de intermediere financiară„, adaugă şeful ARB. în aceste condiţii, creşterea intermedierii financiare, care este legată de creşterea bunăstării economice, trebuie reluată, potrivit lui Oprescu.

Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, a susţinut într-o opinie că în urma unei recesiuni severe, intermedierea financiară (raportul dintre creditul intern privat şi PIB) scade o bună perioadă de timp după reluarea creşterii economice. ”în 2015 faţă de 2009, raportul menţionat a scăzut cu 10 puncte procentuale (pp) în România, cu aproxomativ 17pp în Uniunea Europeană şi cu aproximativ 16pp în zona euro. în SUA, faţă de anul 2007, raportul respectiv a scăzut cu circa 27pp în 2012 şi cu aproximativ 16 puncte procentuale în 2015.“

Scăderea intermedierii financiare în perioada 2011-2016 cu aproape 10 puncte procentuale are explicaţii tehnice foarte clare, în opinia lui Croitoru: ”PIB a crescut mai repede decât stocul de credite acordate sectorului privat. La rândul său, stocul de credite private a fost influenţat în sensul creşterii de noile credite acordate şi în sensul scăderii de rambursarea creditelor şi de rezolvarea expunerilor neperformante. Mai departe, ritmul creditelor noi depinde de cererea şi de oferta de credite“.

Gradul de intermediere financiară se corelează direct cu nivelul PIB per capita: în general, cu cât PIB per capita este mai mare, cu atât intermediarea financiară este la un nivel mai ridicat, mai spune Croitoru. ”Deşi intermedierea financiară din România şi-a redus decalajul absolut faţă de media Uniunii Europene, ea este totuşi mai mică decât în alte ţări. îngrijorarea faţă de acest nivel scăzut al raportului dintre credite interne private şi PIB vine de la faptul că intermedierea financiară este direct corelată cu creşterea venitului pe locuitor. Există o bună corelaţie între intermedierea financiară şi nivelul PIB per capita.“

în opinia lui Croitoru, există şi un factor de natură structurală pe partea cererii care explică nivelul scăzut al intermedierii financiare şi slaba contribuţie a creditului neguvernamental la creşterea producţiei. ”Din totalul creditului privat intern acordat sectorului antreprenorial, 70% este acordat companiilor cu capital românesc. Pe de o parte, majoritatea companiilor cu capital străin din România se împrumută la bănci din străinătate sau apelează la credite intragrup. Această parte a creditării economiei româneşti nu se vede în intermedierea financiară, ci în creşterea datoriei private externe.“

Pe de altă parte, foarte multe companii româneşti nu îndeplinesc criteriile pentru a primi un credit bancar. ”Din peste 430.000 de IMM-uri, doar cu puţin peste 100.000 au o cifră de afaceri care să le califice pentru o creditare bancară. Dintre cele 100.000, băncile nu le pot analiza în vederea creditării decât pe cele care măcar îşi menţin cifra de afaceri, au o rată pozitivă de profitabilitate, au capitaluri proprii pozitive şi au un grad de îndatorare financiară relativ redus (de exemplu, mai mic de 11),“ argumentează consilierul guvernatorului BNR. Asfel, numărul IMM-urilor interesante pentru bancheri este de 40.000, dar, adaugă Croitoru, o evaluare mai strictă reduce numărul companiilor cu potenţial de creditare la 12.000. ”întregul sistem bancar concurează pentru a da credite unui număr de firme ce se situează între 12.000 şi 40.000. Practic, celelalte IMM din cele câteva sute de mii active în România nu se califică pentru un credit bancar. Cauza profundă a numărului relativ redus de companii ce pot fi finanţate de bănci este gradul redus de antreprenoriat din România“, susţine Croitoru.

La nivelul redus al intermedierii financiare contribuie şi unele caracteristici ale sectorului gospodăriilor. ”Din întreaga populaţie cu venituri salariale, adică aproape 6 milioane de persoane, doar o mică parte a luat credit de la bănci. Dintre cei cu veniturile cele mai mici, doar 12% au credite bancare, iar dintre cei cu veniturile cele mai mari, doar 27% au credite bancare“, adaugă consilierul BNR. Tot el mai spune că există un potenţial foarte mare de creditare, chiar în condiţiile încadrării în norme prudenţiale adecvate, atât pentru creditul de consum, cât şi pentru cel ipotecar.

Pe partea ofertei, factorul structural care încetineşte reluarea cu ritmuri înalte a creşterii intermedierii financiare în România este legat de situaţia financiară a băncilor străine prezente în România, potrivit lui Croitoru. ”Aceste bănci au contribuit foarte mult la creşterea intermedierii financiare de la 8,6% în 2001 la 37% în 2008, adică înainte de adâncirea în recesiunea din 2009. Ele au contribuit şi la creşterea calităţii şi eficienţei acestei intermedieri. Totuşi, unele dintre aceste bănci străine, dacă nu chiar cele mai multe, au ajuns în urma crizei să aibă expuneri mari pe România sau să aibă un număr de sucursale pe plan local considerat mai mare decât cel necesar.“ Astfel, stimulentul pentru a creşte creditarea este foarte mult diminuat. De asemenea, ”aceste bănci sunt universale, cu tradiţie în finanţarea populaţiei sau a întreprinderilor mici, ambele sectoare având potenţial mare de creditare, dar care, din cauzele menţionate, este departe de a fi atins în prezent“, consideră Lucian Croitoru.