Guvernele trec, acordurile cu FMI rămân. Până când?

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 11 iulie 2012 44 afişări

Economia noastră - pacienta FMI, după deja clasica expresie a lui Jeffrey Franks, care zicea în ianuarie 2011 că ne-am stabilizat ca după o operaţie de urgenţă, dar că trebuie acum ca pacienta să plece sănătoasă din spital. Adică, dincolo de susţinerea FMI, economia să poată merge pe picioarele ei. De atunci a trecut deja un an şi jumătate.

Ulterior, la evaluarea din ianuarie anul acesta, FMI dojenea guvernul Boc că "a dat înapoi faţă de angajamentul iniţial de a vinde pachete majoritare la companiile de distribuţie a energiei electrice rămase în portofoliul statului". Programul asumat la acel moment prevedea ca vânzarea pachetului deţinut de stat la Oltchim, a pachetului majoritar al Cuprumin Deva şi a unor pachete minoritare din Tarom, Poşta Română, Romgaz, Transelectrica, Hidroelectrica şi Transgaz, plus o a doua încercare de vânzare a 10% din Petrom să aibă loc în prima parte a lui 2012 (până acum, din toate s-a realizat numai vânzarea pe bursă a 15% din Transelectrica, în luna martie). Pentru a doua parte a anului, programul prevedea privatizarea unui alt grup de companii, incluzând un pachet minoritar din Nuclearelectrica şi vânzarea pachetelor majoritare ale CFR Marfă, ale tuturor companiilor de furnizare a energiei electrice şi ale producătorilor de energie.

Acum, din nou, FMI constată "întârzieri persistente în reforma companiilor de stat" şi cere guvernului Ponta "să-şi concentreze eforturile" pentru privatizarea Oltchim, Cuprumin, Electrica Furnizare, respectiv pentru vânzarea prin bursă până la sfârşitul anului sau începutul lui 2013 a unor pachete de acţiuni la complexurile energetice Hunedoara şi Oltenia, Elcen Bucureşti, CFR Marfă, Poşta Română, Tarom, Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz. La aceasta ar trebui să se adauge, în acelaşi interval, oferte publice secundare pentru Transelectrica şi Transgaz. În replică, premierul Ponta a dat vina pe disputa cu preşedintele Băsescu pentru nerespectarea termenelor, ministrul economiei a iniţiat o ordonanţă prin care extinde până în decembrie 2013 termenele pentru listările la bursă, cu argumentul că unele listări s-ar putea face mai bine pe pieţele externe. Iar ministrul finanţelor a explicat că declanşarea insolvenţei Hidroelectrica este de fapt o pregătire mai rapidă pentru privatizare, pentru că aşa vor fi optimizate cheltuielile şi va creşte profitabilitatea. "FMI, văzând aceste acţiuni, va fi mulţumit şi va avea siguranţa că o companie restructurată şi eficientizată va fi mult mai atractivă şi pentru management privat, şi pentru cumpărătorii pachetului de 15 sau 20% din acţiunile prevăzute a fi vândute către investitori privaţi", a declarat Florin Georgescu la Guvern.

Compromisul între respectarea ţintelor fiscale şi amânarea ţintelor de restructurare şi privatizare a menţinut până acum fără mari probleme relaţia cu FMI; graţie faptului că pericolul recesiunii şi riscurile crizei din zona euro sunt departe de a fi trecut, acelaşi compromis ar putea funcţiona şi în continuare. Pentru România, problema de bază rămâne însă neschimbată: cum şi când ar reuşi să depăşească dependenţa de acordurile cu FMI, fără a ajunge din nou la erori de politică economică. După felul cum se prezintă lucrurile, momentul independenţei, dorit de guvernatorul Isărescu pentru primăvara lui 2013, se îndepărtează însă din nou.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/servicii-financiare/guvernele-trec-acordurile-cu-fmi-raman-pana-cand-9837943
9837943
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.