Doamnele de fier din finanţele mondiale

Autor: Claudia Medrega Postat la 04 martie 2014 314 afişări

Sistemul financiar mondial a fost până acum o lume dominată şi condusă de bărbaţi. Sistemul este în continuare dominat de bărbaţi, dar criza financiară a trecut trei dintre cele mai importante frâie în mâinile a trei femei care rescriu istoria leadershipului în instituţiile financiare mondiale.

Doamnele de fier din finanţele mondiale

A jucat un rol important în salvarea euro. Până să devină şef al FMI, a deţinut diverse portofolii de ministru în Franţa, ajungând şi ministru de finanţe - prima femeie care a devenit ministru de finanţe al unei economii G8. Financial Times a numit-o în 2009 cel mai bun ministru de finanţe din zona euro, iar revista Forbes a clasat-o în primele 20 cele mai puternice femei din lume. FMI şi-a recăpătat rolul important pe scena finanţelor mondiale, odată cu venirea crizei economice şi mondiale, după ce anterior ajunsese în situaţia de a fi nevoit să-şi justifice în fel şi chip raţiunea de a mai exista şi se uita cum îi scad veniturile pentru că nu mai avea pe cine să finanţeze.

Cum este şefa FMI? Christine Lagarde a fost caracterizată ca o figură impunătoare, carismatică, cu o personalitate foarte puternică, care se evidenţiază clar ca lider. Se simte în largul ei când vorbeşte cu oamenii, nu este arogantă şi abordează direct problemele. Nu refuză să răspundă la întrebări când vorbeşte cu jurnaliştii şi ştie să jongleze cu cuvintele, cu diplomaţie. Este renumită şi pentru abilităţile solide de negociere şi nu este de mirare, având în vedere faptul că a lucrat mulţi ani ca avocat corporatist şi a avut multe funcţii în viaţa politică, în Franţa. Christine Lagarde nu seamănă foarte mult cu imaginea clasică a franţuzoaicelor, stilul ei având mai mult influenţe americane.

În vara anului trecut Christine Lagarde a ajuns la Bucureşti. Ocazie cu care am reuşit şi eu să o cunosc. În cele două zile cât a stat în România, Christine Lagarde şi-a făcut loc pe agenda încărcată şi pentru o întâlnire cu femeile de afaceri din România. Şi a lăudat „capitalul uman extraordinar„, „talentul feminin„ din economia românească.

Pe lista celor care au participat la discuţia cu şefa FMI s-au aflat Mariana Gheorghe, - CEO al OMV Petrom, Ana Maria Mihăescu,  şefa IFC (divizia de investiţii a Băncii Mondiale) în România, Camelia Şucu, proprietara afacerii cu mobilă de lux Class Living, Ioana Filipescu,  managing director al Raiffeisen Investment România, Măriuca Talpeş, care controlează alături de Florin Talpeş compania Softwin (Bitdefender), cel mai mare jucător de pe piaţa locală de soluţii antivirus, Georgiana Pogonaru, acţionar şi vicepreşedinte în boardul de conducere al producătorului de coloranţi şi aditivi pentru mase plastice Romcolor 2000, Sorana Georgia, director general al Billa, Andreea Voinea, HR director la BCR, Antoaneta Curteanu, preşedintele Asociaţiei Societăţilor Financiare (ALB) sau Maia Morgenstern, actriţă.

Sorana Georgia, director general al Billa, a spus că printre subiecte s-a aflat şi modul cum pot ajuta România femeile de afaceri, persoanele care au un cuvânt de spus în viaţa publică ca să fie mai bine pentru ţară. „Christine Lagarde este o persoană pozitivă, şarmantă, galantă, competentă. A ascultat pe toată lumea. A dat replici„, spune Sorana Georgia, care a ajuns în vara lui 2011 la conducerea Billa România după mai mulţi ani în cadrul Metro Cash&Carry şi Real. Ea este singura româncă aflată la conducerea unui jucător din comerţul modern."

CÂT DE PREZENTE SUNT FEMEILE LA CONDUCEREA INSTITUŢIILOR BANCARE DIN ROMÂNIA? Nicio bancă mare nu are un CEO femeie. Iar în consiliul de administraţie al BNR există o singură femeie, Agnes Nagy. Nici în cazul celor mai mari firme de audit şi consultanţă, cunoscute ca Big 4 la nivel mondial, numărul femeilor în poziţii de top management nu este foarte mare în România: Anamaria Cora este partener şi liderul departamentului de audit financiar la EY România, Mihaela Mitroi, partener, lider al departamentului de consultanţă fiscală şi juridică al PwC România, Aura Giurcăneanu, partner, head of audit & assurance, KPMG România sau Oana Petrescu, partener în cadrul departamentului Consultanţă în Management din Deloitte România. În schimb, în alte sectoare există mai multe femei CEO care ocupă această funcţie de ani buni.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/servicii-financiare/doamnele-de-fier-din-finantele-mondiale-12186504
12186504
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.