Cinci ani de criză. Este sistemul financiar mai bine pregătit?

Autor: Marius Oncu Postat la 17 septembrie 2013 564 afişări

În urmă cu cinci ani, pe 15 septembrie, banca de investiţii Lehman Brothers anunţa cel mai mare faliment din istoria SUA, determinând măsuri dramatice la Washington şi pe Wall Street pentru a evita blocarea economiei mondiale. Proporţiile evenimentului, care în 2008 a cauzat panică în sectorul bancar şi pe burse, sunt tot mai greu de perceput odată cu trecerea timpului. Pieţele financiare se aflau „în fierbere„, iar colapsul Lehman, deşi nu a fost cauza, a reprezentat detonatorul crizei şi al celei mai grave recesiuni globale din ultimii 60 de ani.

Cinci ani de criză. Este sistemul financiar mai bine pregătit?

Deşi este adevărat că programele pentru salvarea băncilor nu mai trebuie convenite în grabă, este la fel de adevărat că instituţiile financiare mari, mai ales din SUA, fac din nou profituri de miliarde de dolari. Foarte mare parte din această revenire se datorează ajutoarelor primite de la guverne şi băncile centrale. În loc să ajute din nou cu fonduri de miliarde instituţiile de credit, autorităţile au decis să le sprijine punându-le la dispoziţie bani ieftini.

„În zona euro multe bănci ar avea probleme să se finanţeze fără ajutorul Băncii Centrale Europene", consideră Christoph Kaserer, expert financiar la Universitatea Tehnică din München. Un număr de instituţii de credit nu sunt suficient de profitabile pentru a supravieţui pe termen lung, dar statele zonei euro, temându-se de consecinţele lichidării acestora, au ajutat la crearea unor bănci-zombie .

Potrivit analiştilor de la Royal Bank of Scotland, băncile europene trebuie, pentru a fi considerate stabile, să renunţe la active de 3.200 de miliarde de euro în următorii 3-5 ani şi să obţină în acelaşi timp capital suplimentar de 47 de miliarde de euro.

PRĂBUŞIREA UNUIA DINTRE GIGANŢII FINANCIARI AR PUNE CAPĂT PROCESULUI DE RECUPERARE DIN SECTORUL FINANCIAR.

„Deşi efectul de domino al prăbuşirii unei bănci ar fi mai lent decât în urmă cu cinci ani, consecinţele ar fi atât de grave, încât un guvern ar interveni pentru a salva din nou o bancă precum Commerzbank„, a spus Kaserer. În Statele Unite, cele mai mari şase bănci - JPMorgan Chase, Bank of America, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs şi Morgan Stanley - au în prezent active de 9.600 de miliarde de dolari, cu 28% mai mari decât la începutul anului 2007, potrivit Bloomberg.

„Modelul de bază nu s-a schimbat prea mult şi este încă fragil. Băncile au nevoie de mult mai mult capital şi lichiditate. Sunt departe de a fi sigure", afimă Anil Kashyap, profesor de economie la Booth School of Business din cadrul Universităţii Chicago.

Unul dintre motive este intensitatea cu care Wall Street luptă contra reglementării. Şefii de bănci, lobby-iştii şi avocaţii angajaţi de instituţiile de credit au reuşit să blocheze sau să dilueze multe dintre iniţiativele apărute ca urmare a crizei.

CINE SUPORTĂ PIERDERILE?

„Contrar retoricii politicienilor, Germania, Franţa şi chiar Japonia au blocat aceptarea unor cerinţe mai stricte în negocierile internaţionale„, a declarat expertul financiar Harald Hau de la Universitatea din Geneva. Scopul acestora este de evita să pună presiune pe propriile bănci, slab capitalizate.

La momentul falimentului Lehman, multe bănci aveau o rezervă de capital de numai 2% din activele totale. Restul de 98% reprezentau împrumuturi. În prezent, această rezervă este de circa 3% la multe bănci. Un nivel ideal ar fi între 15% şi 20%, a adăugat Hau, potrivit Der Spiegel.

După falimentul Lehman, creditorii instituţiilor financiare au fost în mare măsură scutiţi de la acoperirea pierderilor. Creditorii băncilor sunt în multe cazuri alte bănci, situaţie care conduce la pericolul unor reacţii în lanţ, care ar pune în pericol tot sistemul.

În ultimii cinci ani, au fost propuse şi chiar adoptate instrucţiuni, legi şi recomandări, precum creşterea rezervelor de capital. Autorităţile din mai multe ţări s-au gândit la separarea activităţilor riscante de trading de cele clasice de retail bancar, însă acestea reprezintă doar jumătăţi de măsură şi nu au fost nici măcar aşa implementate complet, scrie Der Spiegel.

Ţările industrializate s-au pus de acord asupra necesităţii unor reguli pentru falimentul băncilor, dar nu au adoptat încă reguli uniforme la nivel internaţional în acest sens.

De asemenea, bonusurile bancherilor au fost plafonate, doar ca să le fie majorate salariile. Statele au promis că vor limita tranzacţiile cu instrumente financiare în rândul băncilor, impunând ca acestea să fie vândute şi cumpărate doar pe pieţe supravegheate. Începând din 2009 însă, piaţa tranzacţiilor over-the-counter, nereglementată, a crescut cu 20%.

În anii care au trecut după Lehman Brothers, guvernele au uitat cele mai importante obiective ale reglementării: siguranţa economiilor, asigurarea de creditare şi un sistem funcţional de tranzacţii financiare. În acelaşi timp, guvernele şi contribuabilii nu pot permite să fie ostaticii băncilor doar pentru că acestea asigură economiei capitalul necesar dezvoltării. „Este nevoie de schimbare structurală fundamentală, care, la fel ca în alte industrii, costă bani. Autorităţile se feresc de asta„, a declarat preşedintele institutului ZEW, Clemens Fuest.

După cei cinci ani care au trecut de la momentul Lehman, economiile ţărilor occidentale încep în sfârşit să-şi revină, însă modelul de creştere mai echilibrată, mai sustenabilă, de care are nevoie cu disperare economia mondială rămâne în continuare îndepărtat, scrie cotidianul The Telegraph.

Dezechilibrele sunt în continuare de proporţii atât în interiorul economiilor, cât şi în relaţiile dintre acestea, în timp ce în sectorul financiar se pare că s-a revenit la stilul vechi de a face afaceri.

Economiile occidentale au supravieţuit crizei capitalismului de la început de secol XXI destul de bine, notează publicaţia britanică, dar au ratat oportunitatea de a pune bazele unui viitor mai sustenabil. Pentru viitor, nimeni nu poate spune când va avea loc următoarea criză, însă este cert că aceasta e deja pe drum.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/servicii-financiare/cinci-ani-de-criza-este-sistemul-financiar-mai-bine-pregatit-11344378
11344378
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.