Sectorul bancar a ajuns în anii de criză să se îndepărteze de rolul de asigurare a intermedierii financiare prin acordarea de credite, ponderea activelor nete bancare în PIB coborând sub pragul de 60% pentru prima dată din anul 2007, la momentul integrării României în Uniunea Europeană.

Activele ban-care nete to-tale au scăzut pe fondul redu-cerii stocului de cre-dite private ex-clusiv pe com-ponenta în va-lută. Cele mai afec-tate au fost com-paniile, care nu au putut să se bazeze pe sus-ţinerea băncilor pentru de-păşirea efectelor perioadei de criză.

O adevărată provocare a fost continuarea restructurării băncilor, în condiţiile în care au fost făcut unele reduceri de personal în ultimii ani şi au fost ajustate şi reţelele teritoriale. Făcând bilanţul, constatăm că din 2008 până anul trecut aproximativ un sfert din numărul de unităţi bancare au dispărut (adică peste 1.600) şi peste o cincime din numărul de salariaţi au ieşit din sistem, adică 15.694 de angajaţi. La sfârşitul anului trecut erau 55.928 de salariaţi la nivelul întregului sistem bancar, iar numărul sucursalelor şi agenţiilor bancare a coborât sub 5.000, potrivit datelor BNR. Privind retrospectiv, în 2008 infrastructura industriei bancare atingea apogeul, reţelele teritoriale ajungând la un record de 6.552 de sucursale şi agenţii în care lucrau peste 71.600 de angajaţi.

Activitatea economică letargică a însemnat în anii de criză mai puţine surse de venit pentru bănci, iar dacă nu au avut din ce să încaseze dobânzi şi comisioane, băncile nu şi-au mai putut justifica reţele de sute de unităţi şi structuri cu mii de angajaţi. În primii ani de criză bancherii au încercat să evite măsuri drastice, însă ulterior au trecut la ajustări.

Bancherii au adus în discuţie în ultimii ani eforturile realizate pentru scăderea costurilor. Însă rămâne în continuare întrebarea dacă instituţiile de credit au ajustat reţelele teritoriale pe măsura ajustării businessului lor cu clienţii şi dacă putem să vorbim despre eficienţă sau nu. De-a lungul timpului au existat chiar voci de la BNR care au susţinut că procesul de restructurare nu a fost chiar pe măsura aşteptărilor de intens.

Rata de solvabilitate - unul dintre cei mai importanţi indicatori urmăriţi de BNR, care arată cât de bine capitalizată este o instituţie de credit - a oscilat în ultimii opt ani între un minim de 13,8% şi un vârf de 17,6%, peste minimul impus de 10%, ceea ce arată că există spaţiu pentru ca băncile să intensifice creditarea economiei.

BNR a cerut băncilor, începând din 2009, să menţină permanent o rată a solvabilităţii de cel puţin 10%, peste limita minimă în vigoare conform reglementărilor europene, care se situează la 8%. Iar acţionarii străini au răspuns solicitărilor băncii centrale de majorare a capitalului, menţinând ratele de solvabilitate în limite legale.

La nivelul întregului sistem bancar, rata de solvabilitate, care arată capitalurile proprii de care dispun băncile raportat la active ponderate în funcţie de risc, a ajuns la sfârşitul anului trecut la 17,5%, aproape de vârful din 2014.

După mai mulţi ani în care doar s-a vorbit despre consolidări, fără ca previziunile să fie confirmate în anii de criză prelungită, 2015 a adus mai multe astfel de tranzacţii. Şi mai sunt bănci disponibile pentru vânzare.

Ajustarea reţelei teritoriale a băncilor a venit şi pe fondul consolidării sectorului bancar, în urma fuziunilor şi achiziţiilor, precum şi a tranzacţiilor cu portofolii din ultimii ani. Anul trecut patru bănci au dispărut din statisticile BNR: Volksbank (preluată de Banca Transilvania), RBS (portofolii de retail şi corporate preluate de UniCredit Bank), Millennium (cumpărată de OTP Bank) şi Montepio (exit). Şi grupul cipriot Bank of Cyprus se află în proces de lichidare a operaţiunilor locale. Iar procesul de consolidare şi restructurare cel mai probabil va continua.