A intrat pe uşa grupului bancar Garanti în urmă cu aproape trei decenii, ca analist financiar, iar acum conduce subsidiara locală

Autor: Claudia Medrega Postat la 08 septembrie 2015 1254 afişări

A intrat pe uşa grupului bancar Garanti în urmă cu aproape trei decenii, ca analist financiar, iar acum conduce subsidiara locală

Una dintre principalele diferenţe dintre cele două sisteme bancare este dimensiunea – sectorul bancar din Turcia este unul dintre cele mai mari din Europa emergentă, cu un volum total al activelor de peste 800 de miliarde de dolari, de aproape nouă ori mai mare decât al pieţei bancare româneşti. Ambele sisteme sunt însă foarte bine reglementate, monitorizate şi guvernate, apreciază Tandogan, încercând să găsească asemănări şi deosebiri între cele două pieţe.

Grupul turcesc este prezent pe piaţa locală de la finalul anilor ’90. Garanti Bank România s-a dezvoltat la începutul anilor 2000 ca bancă universală, a obţinut licenţa de la BNR şi trecerea de la statutul de sucursală a unei bănci străine la cel de bancă locală. În 2010, au preluat integral businessul americanilor de la GE Money, respectiv trei instituţii financiare nebancare – Motoractive, Domenia şi Ralfi, care au preluat ulterior numele Garanti şi care au conturat astfel o structură de grup financiar care acoperă toate pieţele principale. 

Turcii de la Garanti au început expansiunea pe zona de retail în 2007, dar şi-au extins rapid portofoliul, un produs-cheie fiind cardul de cumpărături cu plata în rate fără dobândă. O dată cu intrarea pe toate segmentele pieţei, Garanti Bank a urcat din a doua jumătate a clasamentului băncilor de pe piaţa locală până pe locul 13. Subsidiarele locale ale grupului turc Garanti au raportat în primul semestru un profit net de 75 milioane de lei (17 milioane de euro), similar cu cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul scăderii veniturilor operaţionale, dar şi al reducerii costului de risc. Veniturile din dobânzi şi comisioane au crescut cu 7%, pe fondul dezvoltării portofoliului de credite, dar câştigurile din tranzacţionare au fost mai mici. La nivel consolidat (bancă plus firmele de leasing şi credite de consum), veniturile au fost de 287 milioane de lei, în scădere cu 8%, în timp ce activele totale au crescut cu 10% şi s-au apropiat de 9,8 miliarde lei. Individual, banca a avut profit net de 55 milioane de lei, în scădere cu 14%, venituri de 233 milioane de lei şi active de 8,9 miliarde de lei. Creditele din portofoliul Garanti Bank atingeau 6,3 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2015, fiind în creştere cu 28% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Banca a integrat în toamna anului trecut divizia de credite imobiliare, iar fără impactul acestei tranzacţii creşterea ar fi de 18%, în condiţiile în care la nivelul sistemului bancar creditarea a stagnat în ultimul an.

Alături de real estate, principalele domenii cu o activitate mai intensă pentru bancă sunt auto, agricultură, business processing şi IT. În zona de retail, Garanti a înregistrat o creştere de 33% a creditelor imobiliare, dublu faţă de media sistemului bancar, creditarea imobiliară fiind preponderent în lei. Depozitele atrase de la clientelă au crescut cu 43% în ultimul an, până la 4,5 miliarde de lei. Rata credite/depozite se menţine totuşi la un nivel supraunitar, de 140%, faţă de o medie de circa 90% la nivelul sistemului bancar, ceea ce înseamnă că banca locală încă depinde de finanţarea de la banca-mamă pentru a-şi dezvolta businessul local.

Garanti este una dintre puţinele bănci de pe piaţa locală care au crescut în ultimii ani, în contextul în care mulţi jucători străini îşi reduc prezenţa.

Banca a ajuns în prezent la o reţea de 84 de sucursale şi peste 300 de ATM-uri şi un număr de 338.000 de clienţi. Garanti a deschis şase sucursale în ultimul an, iar până la finalul anului intenţionează să mai deschidă încă cinci. Numărul angajaţilor celor trei subsidiare ale grupului este de 1.600.

Strategia Garanti se bazează pe creştere organică, dar banca păstrează deschis interesul pentru o creştere mai rapidă prin achiziţii, potrivit lui Tandogan: „Dacă sunt oportunităţi, putem cumpăra o bancă. Preţul este foarte important, dar importantă este şi calitatea angajaţilor, a portofoliului şi a clienţilor“. Mai multe bănci locale se află la vânzare, inclusiv bănci cu acţionariat elen, ai căror acţionari se confruntă cu dificultăţi.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/servicii-financiare/a-intrat-pe-usa-grupului-bancar-garanti-in-urma-cu-aproape-trei-decenii-ca-analist-financiar-iar-acum-conduce-subsidiara-locala-14704314
14704314
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.