Românul care şi-a făcut birou în mijlocul unui spa. Are saună, piscină şi jacuzzi la dispoziţie în fiecare zi

Autor: Mirabela Tiron Postat la 11 iunie 2014 3616 afişări

Românul care şi-a făcut birou în mijlocul unui spa. Are saună, piscină şi jacuzzi la dispoziţie în fiecare zi

Omul de afaceri precizează că în afacerea Paravion a investit „milioane de euro“, iar „în 2007-2008 lucram cu bugete de marketing de 300.000 de euro, deşi marja de profit în acest business era de 2%“. În 2010, când a făcut obiectul tranzacţiei, fiind preluat de fondul de investiţii spaniol GED, Paravion avea afaceri de circa 7 milioane de euro. „La momentul 2010 a fost tranzacţia anului în online, cea mai mare sumă plătită pentru o afacere online. Paravion a plecat de la noi cu 300.000 de euro pierderi, iar după şase luni de zile în portofoliul GED a ajuns cu profit de 300.000 de euro, adică au făcut 600.000 de euro în primul an. Dacă rămânea la noi nu ar fi avut acelaşi succes ca la cumpărător“, este de părere Penca, care controla 45% din acţiuni, în timp ce Patricia Piţurlea avea 50%, iar Remus Vişan un pachet de 5%.

Dragoş Penca are 38 de ani, a absolvit Facultatea de Drept şi cea de Teologie şi a lucrat în mai multe domenii: din 1995, timp de cinci ani, a fost consilier al profesorului George Pruteanu, iar în paralel a fost şef de birou senatorial în cadrul Senatului României. Din 1999 a condus Millennium Tour România (Paravion Romania & Bulgaria), iar simultan cu activitatea în turism a fost membru fondator al mişcării Salvaţi Vama Veche, preşedinte executiv al Fundaţiei „Spitalul Central de Copii Grigore Alexandrescu“ şi preşedinte al Asociaţiei Creştine a Tinerilor (ACT YMCA România).

„Când am ieşit din agenţia Paravion am avut o depresie de o vară, după cum spune soţia mea, pentru că nu mai aveam activitate. Stăteam pe plajă la 2 Mai şi mă gândeam ce să fac (...). Şi a apărut acest proiect cu spa-ul. În Paravion eram asociat cu fiica lui Piţurlea, care căuta la acel moment operatori pentru complexul spa şi nu găsea. Toţi cei cu care vorbiseră erau operatori de centre wellness.“ Penca spune că deja avea zece ani în turism, „mai gestionasem hoteluri de la mare, la noi şi în Croaţia, şi am zis să încercăm pentru că oricum eram într-o pauză de implicare. Aşa m-am apucat de acest business Orhideea Spa, care a fost mult mai greu decât Paravion“. Omul de afaceri subliniază că dificultăţile cu care s-a confruntat au fost legate de găsirea furnizorilor potriviţi, cei din piaţă de la acea vreme fiind furnizori de echipamente pentru aquapark-uri sau de centre wellness. „Dacă ne orientam pe partea medicală cădeam în extrema halatului alb, or pacientul merge la doctor când are probleme. Noi voiam să tratăm pacientul de afecţiuni de care nu suferă încă, dar de care va suferi dacă nu va avea grijă. De exemplu, corporatiştii nu suferă de hernie de disc, dar în cinci ani ar putea suferi.“

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/romanul-care-si-a-facut-birou-in-mijlocul-unui-spa-are-sauna-piscina-si-jacuzzi-la-dispozitie-in-fiecare-zi-12733146
12733146
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.