Reprezentantul Wim Bosman spune că nu există o valoare auditată a pieţei de logistică, aceasta fiind destul de fragmentată. Industria numită generic „transport şi logistică“ reuneşte sute de firme care au acest obiect de activitate, dar aproape toate companiile mari au departamente cu acest profil. Fiecare operator, arată Emil Ion, are specificul lui: există companii care au flote foarte mari, de ordinul sutelor de camioane; altele închiriază zeci de mii de metri pătraţi pentru depozitare. „Noi nu suntem cei mai mari nici ca mijloace de transport, nici ca depozitare, nu închiriem, dar putem oferi toată gama de servicii. Suntem la 5-6% din piaţă, estimăm noi. Focusul nu a fost să avem sute de camioane sau depozite uriaşe, ci să fim flexibili, să oferim toată gama de servicii – transport, expediţii terestre, aeriene, maritime şi servicii cu valoare adăugată. Nu vrem să fim doar un simplu depozitar. Unii clienţi vor să aplicăm o etichetă, săreambalăm o marfă“.

Pentru a-şi atinge obiectivele deopotrivă în ce priveşte rulajele şi profitabilitatea, compania are un buget de investiţii de 1 milion de euro pentru achiziţia de maşini, utilaje şi echipamente de lucru, dar şi noi unităţi de transport. În plus, 2 milioane de euro sunt dedicate extinderii depozitului. Acum, în parcul industrial din Ploieşti, unde deţine o suprafaţă de teren de 85.000 mp, compania are trei celule a câte 5.000 mp, iar o extindere de încă 5.000 mp ar urma să fie finalizată în toamna acestui an.

Pentru noua investiţie, sursa finaţării este un credit bancar. „Nu există săptămână în care să nu mă caute o bancă. Situaţia s-a schimbat extrem de mult faţă de acum cinci ani, când am avut nevoie de sprijinul grupului. Ca să nu mai zic faţă de acum 10 ani, când nu am fi realizat investiţia fără suportul firmei-mamă“, afirmă Emil Ion. Adaugă că fondatorul Wim Bosman, afacere care îi poartă numele, a văzut în România un mare potenţial de dezvoltare; „a cumpărat teren, a construit, mai întâi un depozit de 10.000 mp. Mi se pare o performanţă să investeşti 4-5 milioane de euro în 2005, chiar cu bani de la bancă, că tot trebuie să-i plăteşti de undeva. Colegii mei din Polonia nu au nici pe sfert ce avem noi aici, acolo nu există o investiţie de maniera celei de aici cu teren, clădire de depozitare; au o flotă mai mare şi prestează servicii de transport intracomunitar. Au o pondere comparabilă în afacerile grupului, doar din prisma activităţii de cărăuşie. Nu e rău, dar în România am reuşit să ne dezvoltăm în toate direcţiile“.

 Firma olandeză de logistică, cu toate filialele sale, a fost preluată în urmă cu cinci ani de grupul neozeelandez Mainfreight, cu afaceri anuale de 1 miliard de euro, care şi-au dorit să se extindă în Europa.

El mai spune că ultimii trei ani au fost pentru firma pe care o conduce perioada cea mai profitabilă, motiv pentru care în ultimii patru ani şi-au permis să investească din ce în ce mai mult în oameni – de pildă în stagii de formare în cadrul altor filiale europene. În plus, pe parcursul ultimilor cinci ani parcul industrial de la Ploieşti a fost într-o dezvoltare accelerată, cu noi companii care au investit sau au exins operaţiunile în România, lucru „care a reprezentat pentru noi o gură mare de oxigen. Noi nu am resimţit foarte puternic criza datorită Ploieşti West 2 Park, deoarece acolo au fost investiţii de anvergură şi în principiu toţi cei care investesc au nevoie şi de serviciile pe care noi le oferim“. Sunt companii din domeniul automotive sau energie care, povesteşte Ion, în urmă cu doi ani deţineau o pondere masivă în cifra de afaceri, dar acum ponderea s-a redus drastic. „Când preţul barilului era de peste 100 de dolari pe baril se fora oriunde, oricât, la orice oră, şi aveau nevoie de echipamente noi. Azi, cam toată lumea din domeniu îşi închide uşile şi trimite oameni acasă. Ponderea a scăzut dramatic.“

În general în domeniul logisticii, mai spune Ion, au avut loc schimbări interesante pe parcursul ultimilor ani: „Mulţi dintre colegii de branşă au venit cu lucruri de calitate, iar clienţii au pretenţii din ce în ce mai mari. Multinaţionalele vor servicii de pildă ca în Germania, dar la preţuri româneşti. Ceea ce se poate doar până la un anumit punct. În contrapartidă, de la partenerii noştri asigurători am avut surpriza neplăcută de a plăti mai mult pe RCA decât pe carte verde“. Mergând pe aceeaşi linie, a dificultăţilor cu care se confruntă firmele din domeniu, Emil Ion mai enumeră: creşterea salariului minim, scăderea preţurilor la combustibil, creşterea tarifelor RCA. „La transporturi toată lumea se uită la preţul combustibilului, la depozitare, dar sunt şi alţi factori care influenţează preţul.“