Nu îi place ideea potrivit căreia a fi manager femeie este mai greu decât a fi manager bărbat, mai ales că în România, chiar şi pe timpul lui Ceauşescu, femeile erau încura-jate să lucreze, să avanseze pe scara ierarhică. Totuşi, din dorinţa de a fi acceptată mai uşor, ea spune că, într-o perioadă, a încercat să se lupte cu armele bărbaţilor în mediul profesional. Dar „a fost una dintre cele mai mari greşeli ale mele, pe care multe dintre femei o fac.

Credeam că, dacă mă comport asemeni unui bărbat, mă îmbrac la fel sau dacă abordez la fel anumite subiecte, aveam şanse să fiu acceptată mai uşor. Dar o femeie trebuie să fie femeie dacă vrea să reuşească, feminitatea este un atu imens, nu o piedică“. Iar asta s-a văzut şi în parcursul său profesional. Nu a intrat în companie pe o poziţie de entry-level pentru ca în câţiva ani să ajungă partener, aşa cum îşi doresc tinerii astăzi, ci a urcat treaptă cu treaptă, de la poziţia de assistant manager (un fel de manager junior, nu secretară) la cea de senior manager, director şi, în final, a fost promovată ca partener în 2004.

Când am început consultanţa fiscală lucram până târziu în noapte pentru că voiam să învăţĂm, eram avizi de a cunoaşte cât mai mult. Ţin minte că la 2-3 noaptea ne comandam pizza la birou şi nu voiam să plecăm pentru că ne plăcea foarte mult ceea ce făceam. Nu este un exemplu bun, dar aşa sunt începuturile.

Astăzi, tinerii vor să ardă multe etape, nu mai au răbdare“, îşi aduce aminte Mihaela Mitroi. Încă nu vrea să devină antreprenoare, poate pentru că este în natura consultanţilor fiscali să ţină cont prea mult de riscuri, şi, spre deosebire de mulţi manageri, nu a „părăsit frontul“ pentru o poziţie mai bună de-a lungul timpului pentru că este de părere că „atunci când treci de la o companie la alta pentru a promova înseamnă că nu eşti pregătit să lupţi, nu vrei să iei viaţa în piept şi să demonstrezi că eşti mai bun decât alţi colegi“.