Cum reuşeşte o firmă de IT din Bucureşti să angajeze peste 800 de specialişti în doar patru ani

Autor: Florin Casota Postat la 12 septembrie 2017 882 afişări

DB Global Technology, centrul de tehnologie din Bucureşti al grupului german Deutsche Bank, are în plan să ajungă la un număr de 1.000 de angajaţi până la finele acestui an, iar până în 2020-2021 numărul lor să depăşească 2.000. Cum reuşeşte compania să găsească oameni în contextul aşa-zisei „crize de IT-işti“?

Cele mai recente estimări arată că în România există undeva la 110.000 de IT-işti pe piaţa muncii, iar facultăţile de profil produc în jur de 7.000-8.000 de absolvenţi, care însă nu sunt suficienţi pentru a satisface cererea companiilor. în aceste condiţii, tot mai multe companii de IT se uită către liceeni pentru a completa forţa de muncă. O problemă pentru industria IT&C în momentul de faţă este faptul că din cei 30.000 de elevi care absolvă liceele informatice din România, doar 5.000 se duc spre facultăţile de profil. ”De ce se duc numai 5.000? De ce se răzgândesc, mai ales că recompensele sunt în multinaţionale: salarii mari, beneficii?“, se întreabă Popa. Chiar şi aşa, industria are un punct forte datorită implementărilor sistemelor de certificări (Oracle, Java etc). ”în momentul de faţă, pe un angajator nu-l interesează ce facultate a absolvit candidatul, decât să ştie dacă este scutit sau nescutit de la impozit“, spune Marian Popa.

Şi DB Global Technology se uită către licee, prin programe de internship sau caravane. ”Există o percepţie pe piaţă destul de greşită, în sensul că informaticienii sunt coderi, care stau toată ziua cu capul în monitor şi nu fac nimic toată ziua decât să apese pe butoane, ceea ce era adevărat acum 15-20 de ani. Acum oamenii care lucrează în IT trebuie să fie specialişti în domeniul în care lucrează. La noi, toţi angajaţii trebuie să înţeleagă banca. Cei care lucrează la Renault trebuie să ştie mecanică auto“, explică Popa.

Lucru valabil mai ales pentru generaţia millennials, pentru care ”este foarte important să simtă că au un impact, că nu sunt doar o rotiţă fără valoare“. Cum face o companie ca DB Global Technology, cu aproape 1.000 de angajaţi, dintre care în jur de 70% fac parte din generaţia Millennials, să-i convingă că ceea ce fac contează? în primul rând, conform lui Marian Popa, este foarte important să le fie explicat rolul în cadrul produsului la care lucrează. ”De exemplu, produsul la care lucrezi o să ajute banca să-şi reducă provizioanele care se fac la risc de la 2 miliarde de euro la 1,4 miliarde, iar diferenţa de 600 de milioane de euro va creşte lichiditatea băncii, motiv pentru care un număr de 10 milioane de creditori o să aibă o dobândă mai mică cu 0,02%“, povesteşte Popa.

O altă caracteristică a tinerilor care fac parte din această generaţie, în ochii şefului DB Global Technology, este abilitatea, mobilitatea pe care o au. ”Se mută de la o activitate la alta, de la o firmă la alta, în foarte multe cazuri nici ei nu ştiu de ce o fac.“ De altfel, o medie a atriţiei (numărul angajaţilor care pleacă din companii, n.red.) în industria IT se situează undeva în jur de 20%, iar centrul german nu iese din tipar din această perspectivă. Drept urmare, mulţi IT-işti se plimbă de la o companie la alta, însă de multe ori se şi întorc la companiile de unde au plecat. ”Cererea în domeniul IT este mare şi nu suntem într-o perioadă în care să-ţi permiţi să spui că nu te iau pe tine pentru că porţi ochelari“, spune Popa, care subliniază că trebuie să existe motive solide pentru care să refuzi întoarcerea unui angajat – fie că nu mai este la fel de competent, fie că nu mai există proiecte în companie care să folosească tehnologia pe care angajatul o stăpânea.

O altă caracteristică a noii generaţii intrate pe piaţa muncii este faptul că tinerii nu sunt dornici să stea prea mult departe de casă. ”Le place foarte mult să călătorească cu condiţia să fie 1-3 săptămâni, dacă deplasarea este de peste două luni, atunci oamenii nu prea sunt interesaţi. Pe de altă parte, să-i trimiţi de 16 ori pe an câte o săptămână nu este nicio problemă“, spune Popa, care îşi aduce aminte că în urmă cu ceva timp centrul a avut o cerere de a trimite patru oameni timp de trei luni să lucreze în New York, pe Wall Street. ”Cu chiu, cu vai, după câteva luni de zile, am găsit doi oameni dornici şi pe vremea aia eram 700 de angajaţi.“

Cum a reuşit DB Global Technology să atragă IT-işti într-o piaţă recunoscută pentru penuria de specialişti IT? Un prim motiv este salariul. Potrivit calculelor Ziarului Financiar, în 2015, cei 300 de angajaţi ai DB Global Technology au câştigat, în medie, câte aproape 9.900 de lei net pe lună, fiind depăşiţi doar de angajaţii Microsoft, care au obţinut, în medie, 10.800 de lei net pe lună în 2015. Pe locul trei în topul companiilor IT care îşi răsplătesc cel mai bine salariaţii se află Betfair România Development, centrul de dezvoltare de software din Cluj-Napoca al companiei de pariuri online Paddy Power Betfair, oferind un venit salarial mediu de peste 9.100 de lei net pe lună. 

O altă soluţie ar fi repatrierea românilor plecaţi în străinătate, care fie nu s-au integrat foarte bine în mediul în care au plecat, fie sunt atraşi de veniturile din ţară, care au crescut considerabil în ultimii ani în sectorul IT, iar costul de viaţă rămâne unul destul de scăzut.

în contextul unei nevoi în creştere pentru soluţii software de înalt nivel care să susţină operaţiunile internaţionale ale Deutsche Bank, DB Global Technology va continua să se concentreze pe extinderea echipelor sale de programare, testare şi analiză de business.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.