Totodată, muncitorii din Bucureşti sunt cu 16% mai scumpi decât cei din Cluj, dar au costuri salariale la jumătate faţă de cei din oraşele din India incluse în analiză (Mumbai, Calcutta, Delhi, Pune, Bangalore). Totuşi, personalul cu cele mai mici salarii din Capitală câştigă cu o treime sub nivelul muncitorilor din oraşul chinez Shenzen, de exemplu, a cărui economie a crescut în mod accelerat în ultimii ani în urma investiţiilor masive.

„Un alt aspect la care se uită investitorii şi la care România nu stă prea bine este legat de uşurinţa de a face afaceri. Degeaba se oferă o facilitate fiscală investitorilor străini, dacă aceştia sunt nevoiţi să angajeze zece oameni care să se ocupe de elaborarea hârtiilor care să justifice folosirea acelei facilităţi”, a mai spus Mihaela Lupu.

Într-adevăr, în 2015 România s-a poziţionat pe locul 48 în topul realizat de Doing Business în clasamentul care măsoară uşurinţa de a deschide o afacere pe plan local (în creştere cu două locuri faţă de anul anterior), dar sub nivelul ocupat în acest clasament de state precum Polonia, Cehia sau chiar Bulgaria. Pentru realizarea acestui clasament se măsoară indicatori care arată în cât timp se poate deschide o firmă sau cât de uşor se poate face plata taxelor la stat.

În analiza diferenţelor salariale din diverse ţări trebuie luate în considerare şi creşterile salariale reale din ultimii ani. Dacă în România inflaţia redusă a permis ca în ultimii ani să existe creşteri salariale care s-au simţit în buzunarele angajaţilor (impulsionate, ce-i drept, şi de creşterea automată a salariului minim), în multe state dezvoltate inflaţia a „anulat” practic efectul majorărilor salariale.

Totuşi, România rămâne o destinaţie bună de investiţii, pentru că în continuare costurile cu forţa de muncă sunt destul de scăzute, iar competenţele oamenilor sunt mult mai bine dezvoltate decât ale angajaţilor din China sau din India, de exemplu.

În ceea ce priveşte diferenţele de costuri salariale pentru poziţiile de specialişti / team leaderi, datele Hay Group arată că angajaţii din Bucureşti care ocupă astfel de funcţii au venituri puţin mai mici decât cei din Praga sau din Varşovia. „Campioni” la salarii mari din acest punct de vedere, pe lângă elveţieni (care au salarii mari, dar şi un cost al vieţii foarte ridicat), sunt americanii, olandezii, germanii şi irlandezii, care sunt de până la cinci ori mai scumpi decât specialiştii români din Bucureşti. La nivel de middle management, interesant este că un middle manager din Bucureşti primeşte jumătate din salariul unuia de la New York, deşi costul vieţii este cu mult mai ridicat în oraşul american. De altfel, costurile cu middle managerii din România sunt doar la jumătate prin comparaţie cu cele pentru Dubai, Dublin, Paris, Londra sau Berlin, mai arată datele Hay Group.

Totuşi, spun specialiştii, piaţa locală a salariilor începe să se normalizeze.

„Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimii ani, vedem că, deşi salariile muncitorilor au mai crescut şi vor mai creşte, cele ale managerilor nu au prea crescut, pentru că oricum erau la un nivel foarte ridicat. Iar acesta este un semn că piaţa se maturizează”, conchide Mirela Marinescu de la APT.

Informaţiile  furnizate de Hay Group ilustrează diferenţele privind valoarea medie totală a pachetului de compensaţii şi beneficii pentru angajaţii din oraşele/ţările respective, ceea ce include: salariul de încadrare, bonusuri fixe, bonusuri variabile, alocaţii oferite de angajator, beneficii acordate prin reglementări legislative, remunerare variabilă pe termen lung (de exemplu acţiuni) şi valoarea beneficiilor acordate de companie.