Abonament pentru sănătate psihică

Autor: Georgiana Călin Postat la 22 septembrie 2017 907 afişări

Obiceiul românilor de a merge la psiholog s-a schimbat în mod considerabil în ultimii 10 ani, spun soţii Nicolau, care în 2007 au pus bazele clinicii ce le poată numele. Pe lângă nevoia individuală de consiliere psihoterapeutică, sănătatea emoţională a angajaţilor are un impact direct în profitabilitatea oricărei companii. De aceea, Clinica Oana Nicolau, cu afaceri de peste 1,2 milioane de lei anul trecut, are în plan lansarea abonamentelor de ”sănătate emoţională“ pentru companii.

Astfel, cei doi soţi vor ca anul viitor să deschidă încă o clinică în Capitală, în zona de nord, iar începând cu 2019 să intre şi în alte oraşe, primele fiind Cluj, Timişoara şi Iaşi, ”oraşe cu universităţi foarte bune, cu economie în creştere“, spune Sorin Nicolau. Planul pe termen lung este ca până în 2022 compania să ajungă la 10 clinici.

Făcând o retrospectivă a Clinicii Oana Nicolau după primii 10 ani, cofondatoarea spune că impedimentul cel mai important cu care s-a confruntat a fost mentalitatea oamenilor vizavi de serviciile din sfera sănătăţii emoţionale. Totuşi, în prezent ”oamenii conştientizează, au un interes mai mare faţă de zona emoţională, vor să evolueze, să se dezvolte“. La începutul activităţii clinicii, oamenii erau foarte reţinuţi în a se prezenta, nu îşi dădeau numele adevărate, iar pentru că fostul sediu al clinicii avea două intrări – una prin faţă şi una prin lateral – oamenii se furişau pe cea din lateral, acoperiţi de şepci, pălării sau ochelari de soare, chiar dacă nu erau persoane publice, povesteşte Oana Nicolau. În ce priveşte terapia de cuplu, în care ea însăşi este specializată, lucrurile au mers şi mai greu: ”În primii doi ani, nu cred că am avut două cupluri care ne-au trecut pragul“, explică psihologul. Pe de altă parte, din punctul de vedere al parcursului afacerii, declară că nu a avut dificultăţi, ci totul a mers foarte lin. ”Nu am forţat lucrurile; ele au venit, s-au întâmplat.“

Atitudinea din ce în ce mai deschisă a oamenilor faţă de psiholog şi înlăturarea prejudecăţilor s-au datorat mai multor factori întrepătrunşi, printre care evoluţia pieţei, discuţiile din mass-media, dar şi experienţele cu psihologul transmise ”din vorbă în vorbă“, spune Oana Nicolau. Pe de altă parte, şi nivelul crescut de stres din ultimii ani reprezintă un motiv ce îi determină pe oameni să apeleze la servicii specializate. În prezent, cel mai des întâlnite motive pentru care oamenii vin în Clinica Oana Nicolau sunt anxietatea, depresia, atacurile de panică, insomniile, terapia de cuplu şi terapia pentru copii, iar suma medie cheltuită de un pacient în cadrul clinicii se plasează la 1.500 de lei anual. ”Primul pas este să recunoşti că ai o problemă, fiindcă pentru unii cel mai dificil este să recunoască faptul că se luptă cu o dificultate. Odată ce recunosc asta, următorul pas este de a-şi da seama că trebuie să apeleze la cineva specializat. Din păcate, există însă mentalitatea că putem face acest lucru singuri, că o să treacă“, spune psihoterapeutul despre motivele pentru care oamenii aleg să nu apeleze la psihoterapeut atunci când au nevoie.

Principalul indicator că o persoană are nevoie de serviciile unui psihoterapeut este evaluarea stării emoţionale, explică Oana Nicolau. ”Dacă aceasta nu este bună şi se prelungeşte pe un timp mai îndelungat, cum ar fi o lună, două, atunci este momentul în care trebuie să apeleze la ajutor specializat. Spre exemplu, ai momente de furie, de agresivitate sau tristeţe, nu vrei să te mai vezi cu prietenii, ţi se pare că nimic nu are sens, nu mai ai chef să te trezeşti dimineaţa, nu mai ai aceeaşi energie, dormi mai puţin“, spune psihoterapeutul. Pe de altă parte, este foarte important să fim pregătiţi să întâmpinăm anumite situaţii în viaţă, completează soţul ei. ”Viaţa noastră este formată din mai multe etape, iar fiecare dintre ele vine cu provocările ei; e sănătos să mergi la un psihoterapeut atunci când treci dintr-o etapă în alta. De exemplu, te căsătoreşti, aştepţi un copil, îţi schimbi jobul etc. E bine să fii pregătit“, declară Sorin Nicolau.

Cât despre piaţa în care activează compania, soţii Nicolau precizează că e un segment aflat în continuă creştere în ultimii ani. ”Există foarte mulţi psihologi, foarte multe cabinete, de unde şi creşterea constantă a pieţei. Nevoia există, modalitatea de ajutor există, respectiv psihologul, aşadar trebuie să lucrăm la educarea opiniei publice în legătură cu ceea ce poate face specialistul, cum te poate ajuta, cum îţi poţi rezolva anumite probleme despre care nu ştiai că se rezolvă la psiholog“, spune Sorin Nicolau. Spre exemplu, sunt clienţi care după ce ajung în clinică sunt uimiţi să afle că se pot rezolva aici probleme precum insomnii, bulimii, dar vin şi persoane care pur şi simplu vor să slăbească, explică el. Conform calculelor sale, doar în Capitală piaţa de servicii de psihologie se plasează în jurul a 5-6 milioane de euro, însă precizează că nu există studii oficiale, tocmai din cauza creşterii constante şi a numărului mare de jucători.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.