Povestea din spatele listării vedetei de pe AeRo

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 26 mai 2016 1623 afişări

Pe 8 decembrie 2015, producătorul clujean de software Life is Hard a fost listat pe sistemul alternativ de tranzacţionare AeRo şi în prima lună a vândut aproape 70.000 de acţiuni, reprezentând 10% din capitalul companiei. Săptămâna trecută, firma şi-a majorat capitalul social cu 700.000 de lei, acesta ajungând la 1,4 mil. lei. Cei doi acţionari majoritari – Cătălin Chiş şi Erik Barna - povestesc care au fost momentele-cheie în dezvoltarea afacerii de software.

Despre listarea firmei la BVB, Erik Barna spune că decizia a fost luată în urma unui cumul de circumstanţe; nu căuta neapărat listarea, de fapt nici nu se gândise că va duce vreodată firma pe bursă. „Eu cel puţin nu m-am gândit şi cred că nici Cătălin, care este acţionarul majoritar în Life is Hard.“ În primăvara anului trecut, se gândea la mecanisme prin care să confirme valoarea la care a fost evaluată firma de câteva companii de investiţii; includerea, în 2014, a companiei în topurile Deloitte Fast 50CET şi Deloitte FAST 500 EMEA a trezit interesul câtorva companii de investiţii care au pus pe masa investitorilor mai multe propuneri. „Ecartul între oferte era destul de mare, deşi equity-ul cedat era comparabil“, spune Barna. 

În acelaşi timp, completează tot el, de câţiva ani circulau zvonuri în piaţa asigurărilor referitor la intrarea în acţionariatul companiei a unor brokeri de asigurări şi chiar a unor societăţi de asigurări, ceea ce ar fi compromis imparţialitatea firmei în sfera furnizorilor de sevicii IT pentru industria brokerajului în asigurări. „În acest context, în februarie 2015, am dat peste un articol în Ziarul Financiar prin care se anunţa lansarea AeRo la BVB. Mi s-a părut a fi un vehicul foarte bun pentru noi pentru a evalua compania şi, în acelaşi timp, o modalitate de a fi transparenţi în faţa unor potenţiali investitori.“ Barna şi Chiş au trecut această idee pe lista „to do“, iar apoi au dobândit şi mai multe informaţii despre ringul bursier. Barna i-a prezentat ideea asociatului său, care a acceptat-o imediat; ba chiar Cătălin Chiş spune că se gândise la listare, şi nu de puţine ori, dar aşteptările sale erau la un nivel foarte înalt.

Barna spune că evoluţia acţiunilor Life is Hard (simbol bursier LIH) în prima parte a acestui an este pozitivă; comparativ cu ultima zi de tranzacţionare din decembrie 2015, când preţul de închidere a fost de 11,3 lei pe acţiune, creşterea a fost de 1,78% până la 11,5 lei acţiune. În aceeaşi perioadă, indicele BET, care are în componenţa lui cele mai lichide zece titluri ale companiilor listate pe bursă, a avut o evoluţie negativă, pierzând 7,7% din valoare. 

De la listare, preţul acţiunii LIH a variat între 8 şi 12 lei. „Deşi acţiunile noastre sunt încadrate la categoria premium, volumul de tranzacţionare nu prea ne mulţumeste. Lichiditatea este destul de redusă pe piaţa AeRo. Pentru a stimula lichiditatea acţiunilor companiei, am decis să nu acordăm dividende acţionarilor în acest an, ci să-i recompensăm cu acţiuni. Vom creşte astfel free float-ul care sperăm să antreneze o lichiditate mai mare pentru acţiunile LIH.“ Valoarea de tranzacţionare este stabilită de piaţă şi de rezultatele financiare ale companiei. „Personal, cred că în acest moment valoarea lor este un pic subevaluată, aşteptările fiind undeva la peste 13 lei pe acţiune“, spune Barna.

Cătălin Chiş şi Erik Barna, cei mai mari acţionari ai Life is Hard, au vândut aproape 70.000 de acţiuni LIH în prima lună de tranzacţionare, reprezentând 10% din capitalul companiei, pragul maxim asumat la listarea din 8 decembrie 2015. Pentru acţiunile vândute, cei doi au încasat 672.000 de lei (148.000 de euro). Potrivit raportărilor de pe bursă, Cătălin Chiş, principalul acţionar, cu o participaţie de 71,25% din capital în momentul listării, a vândut 52.464 de acţiuni reprezentând 7,5% din capitalul firmei. 

Pentru acţiunile vândute, el a încasat peste 503.000 de lei. Preţul mediu de vânzare a fost de 10,91 lei/unitate, iar participaţia sa a scăzut la 63,7%. Erik Barna, directorul general şi al doilea cel mai mare acţionar, cu o deţinere de 23,75% din capital în momentul listării, a vândut pe bursă 2,5% din acţiunile firmei, pentru care a încasat peste 169.000 de lei, preţul mediu de vânzare fiind de 10,93 lei/unitate. Săptămâna trecută, firma şi-a majorat capitalul social cu 700.000 de lei prin emisiunea aceluiaşi număr de acţiuni cu valoarea nominală de 1 leu/acţiune; astfel, capitalul social al companiei de IT va ajunge la 1,4 milioane de lei.

Pe termen lung, Erik Barna se vede tot în cadrul Life is Hard, care se aşteaptă să ajungă o companie mai matură: „Dacă ar fi să o comparăm cu viaţa unui om, acum compania se afla în etapa în care tocmai a terminat facultatea şi urmează să arate ce poate, ce a învăţat şi acumulat“.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/povestea-din-spatele-listarii-vedetei-de-pe-aero-15374556
15374556
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.