Chiar dacă familia s-a transformat din sensul clasic, un alt lucru este absolut evident.

Anul trecut, potrivit Institului Naţional de Statistică numărul născuţilor vii a ajuns la circa 185.000 de copii. Acesta este cel mai mic număr din ultimii 25 de ani. În 1990 aproape 315.000 de copii se năşteau anual în România.

„E vorba de o poziţionare diferită a femeii în societate. Dacă în anii ’90 femeia primise ca valori transgeneraţionale ideea de supunere necondiţionată în faţa figurii masculine, atitudine tolerantă faţă de adulter şi orientare către creşterea şi educaţia copiilor, în anii 2000 vorbim despre o repoziţionare a acesteia prin asumarea mai multor responsabilităţi care până atunci erau specific masculine, dorinţa de a câştiga financiar cel puţin la fel de bine ca bărbaţii şi nevoia de a trăi o relaţie de cuplu autentică, fidelă, cu resurse afective investite în mod egal de către femei şi de către bărbaţi“, spune Adina Nanu.

Statistica mai arată însă un lucru.

Dacă în 1990 erau înregistrate circa 145 de naşteri la o mie de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani, anul trecut pentru acelaşi interval mai erau înregistrate numai 56 de naşteri. Dacă pe intervalul 25-29 de ani lucrurile s-au menţinut relativ constant, se observă o creştere a numărului de naşteri pe intervalul femeilor cu vârste curpinse între 30 şi 34 de ani.

„Maternitatea a devenit o alegere personală întrucât în societatea actuală totul capătă valoarea unei opţiuni. Sunt femei care amână decizia de a deveni mame fie pentru că decid să aibă alte priorităţi, carieră, realizări personale, fie nevoile lor de libertate, precum şi timpul pe care şi-l dedică în alte domenii sunt încă în curs de împlinire. De multe ori o astfel de decizie poate fi una inconştientă, care ţine de contextul social, financiar, insecuritate relaţională de cuplu, catalogarea momentului ca fiind nepotrivit, asocierea acestui rol unuia casnic şi decizia de neasumare a unui rol care nu coincide cu momentul de maturizare emoţională/psihică“, spune Andreea Sultan.

Mai contează însă încă un lucru în definitivarea viitoarelor familii.

„Există tendinţa reproducerii unor tipare comportamentale primite în familie care îşi vor pune amprenta asupra dezvoltării personalităţii. Sunt cazuri în care familia de bază ne-a transmis drept model exemple de familie unită, de acceptare, de adaptare la apariţia unui nou membru, însă sunt şi foarte multe persoane ce trăiesc în familii în care au existat cazuri de divorţuri prost gestionate având impact negativ asupra membrilor familiei, în special asupra copiilor, generând  nesiguranţă, respingere, conflicte, acestea sunt persoanele care vor avea tendinţa inconştientă de a pune în practică mecanisme de distanţare familială“, completează Andreea Sultan.

Problema este că, odată cu schimbarea profundă a noţiunii de familie care inevitabil a avut ca şi consecinţă directă diminuarea semnificativă a numărului de naşteri, România are toate şansele ca în 2030 să fie în topul celor mai bătrâne 15 ţări din lume, după cum arată un studiu realizat de firma de consultanţă în management Roland Berger Strategy Consultants.

În contextul în care în acelaşi interval de timp se aşteaptă ca populaţia globului să crească de la 7,2 miliarde, estimat în prezent, la 8,4 miliarde, trendul descendent din România este cauzat în principal de nivelul mai scăzut al speranţei de viaţă combinat cu rata redusă a fertilităţii şi cu fenomenul migraţiei.

Într-o ţară precum România, din care au plecat peste 2 milioane de oameni, din care unii contribuie la sporul natural al altor popoare, şi în care, din 20 de milioane de persoane, circa 5 milioane sunt pensionari şi doar 4,5 milioane muncesc, această nouă ecuaţie a dragostei ar trebui să dea bătăi de cap multora.

Dacă „necunoscutele“ care au generat această nouă realitate sunt cât de cât identificabile, de ce nu lucrează cineva şi la aflarea unor soluţii pentru rezolvarea problemei?