CÂT DE SĂRACE SUNT, ÎN REALITATE, STATELE AFRICANE? Cazuri precum cel al Nigeriei arată că este posibil ca ţările africane să nu fie chiar atât de sărace precum se credea. Africa era cândva considerată un continent fără speranţe. Creşterea economică consistentă a atras însă atenţia mai multor lideri asupra potenţialului ce există în ţările africane.

Liderii statelor africane privesc spre est, după cum a subliniat chiar preşedintele Rwandei, Paul Kagame, spunând că doreşte ca ţara sa să devină un „Singapore al Africii Centrale„. Aceste sentimente sunt tot mai dese în cadrul unui aşa-numit „afro-optimism„, un curent care vede creşterea economică susţinută ca o parte a viitorului, chiar dacă în nordul continentului sunt încă frământări legate de conflicte civile şi neînţelegeri politice. A venit însă timpul ca Africa să reproducă rezultatele economice ale Asiei.

Poate părea o sarcină extrem de dificilă, însă rezultatele recente ale unor state precum Ghana, care a înregistrat o creştere economică de peste 10% în ultimii ani, dau speranţe pentru un miracol african. Problema vine însă din zona instituţiilor de stat şi corupţiei din acestea, care pare să domine sistemele de guvernământ.

Multă lume se întreabă dacă cei care sunt la conducerea statelor africane vor fi capabili să pună interesul ţării înaintea interesului lor, astfel încât exemple pozitive precum Mauritius sau Botswana să nu mai fie considerate excepţii.

Indiferent de drumul pe care statele africane îl vor alege, obţinerea unui mediu optim pentru susţinerea creşterii economice depinde de întărirea relaţiilor comerciale din interiorul continentului. Schimburile comerciale au crescut în raport cu economii precum cea a Chinei, Indiei, Braziliei sau a Coreei de Sud. Conform unui raport McKinsey Global, schimburile intraafricane reprezintă la doar 12% din total, aproximativ jumătate faţă de valoarea înregistrată în America de Sud

Comerţul cu ţările din jur trebuie considerat o cale de a consolida piaţa africană în raport cu restul lumii. China este un exemplu în această privinţă, dovedind că piaţa locală este la fel de importantă precum cea din exterior.

Statele africane sunt în cea mai bună poziţie, din punct de vedere istoric, pentru a obţine şi menţine creşterea economică. În ciuda deselor conflicte politice sau civile, apar semne ale unei maturizări a clasei politice. Cu disciplină socială şi un sistem birocratic bazat pe recunoaşterea meritelor, coeziunea necesară pentru o economie sustenabilă pare un obiectiv ce poate fi atins.

Astfel, Africa ar putea în sfârşit să se folosească de avantajul resurselor naturale bogate pe care le deţine.

Mai mult decât atât, continentul african mai beneficiază de o importantă resursă: populaţia tânără, dornică de schimbare. Cele mai multe mişcări pentru libertate şi democraţie au fost orchestrate de tineri în căutare de noi oportunităţi, folosind din plin avantajele tehnologiei de astăzi.

Pentru generaţia tânără, schimbarea este ceva distant, dar totuşi realizabil. Amintirea vremurilor coloniale a fost lăsată în urmă, iar continentul african priveşte acum înainte. În cele din urmă, dezvoltarea Africii va fi posibilă doar prin studiul unor poveşti de succes precum China, Hong Kong sau Singapore. Şi chiar dacă premisele sunt diferite, promisiunile unor lideri de a aduce un suflu nou pare unica speranţă de a elibera milioane de oameni de povara sărăciei.