Un fost corporatist şi un publicitar au creat de la zero propria marcă de bere 100% românească

Autor: Ioana Matei Postat la 21 decembrie 2015 36176 afişări

În procesul de fabricare a berii într-o astfel de întreprindere, un rol decisiv este dat, potrivit antreprenorilor, de „factorul uman“. Berea este îmbuteliată şi etichetată manual, inclusiv capsarea sticlelor făcându-se cu un dispozitiv activat cu piciorul. Producţia este asigurată de o echipă formată din nouă localnici din comuna Măneciu-Ungureni, dintre care câţiva au lucrat şi la vechea fabrică. În fruntea lor se află „doamna Ileana“, maestrul berar. Ea este responsabilă de procesul de producţie al fabricii, dar are şi un rol important în stabilirea reţetelor. „Noi i-am spus că vrem ca berea noastră să fie amară, dar nici foarte amară şi nici dulceagă, când eram destul de neiniţiaţi în procesul de producţie a berii. Am făcut mai multe încercări şi am stabilit reţeta împreună“, descriu ei munca alături de ea.

Maestrul berar „doamna Ileana“, alături de numele produsului şi de gustul berii nefiltrate sunt câteva dintre lucrurile pe care antreprenorii mizează în dezvoltarea brandului şi a produsului. Cei doi au observat că în ultimii ani a existat o tendinţă de promovare a brandurilor româneşti, pe care o consideră firească după invazia brandurilor străine de după Revoluţie. „Dacă până în ‘89 nu aveam acces la Coca-Cola, televizoare Sanyo, electronice JVC şi alte mărci străine, după Revoluţie a urmat o hemoragie de astfel de produse, în care toată lumea îşi dorea de la blugi turceşti până la maşini germane. Nu spunem că acestea sunt rele, dar la un moment dat lumea şi-a dat seama că există şi la noi produse de calitate. Nu ştiu dacă este un trend mondial, dar european este în mod sigur“, observă Geamănu. El exemplifică prin cultura francezilor şi germanilor, care sunt încurajaţi să cumpere produse locale, astfel încât să se susţină reciproc.

Pe lângă construirea unui produs nou, cei doi lucrează în paralel la construirea brandului. Fac asta în mod organic, sau, mai pe româneşte, promovându-se din gură-n gură: „Mergeam cu o sticlă de bere şi cu o carte de vizită într-un bar, încercam să găsim persoana care ar putea lua decizia cumpărării berii şi, dacă aveam norocul să o guste de faţă cu noi, erau două variante: dacă spunea că nu îi place berea, îi respectam alegerea, dar, dacă era pe gustul lui, devenea un vector de imagine pentru noi şi urma să ne promoveze mai departe“.

De la primul client, Bistro Smârdan din Centrul Istoric, au ajuns în prezent la aproximativ 120 de clienţi, fie baruri, restaurante şi bistrouri, fie băcănii, magazine de vin sau minimarketuri. „Sunt clienţi atipici, cu o deschidere mai mare către produsele artizanale“, descriu ei profilul clienţilor, printre care se află şi Acuarela, A1, 100 de beri. Berea lor ajunge şi în afara Capitalei, în sudul litoralului, pe perioada verii, în staţiuni precum Vama Veche, 2 Mai, Jupiter, dar şi în câteva localuri din Cluj-Napoca. În alte zone din ţară, Zăganu ajunge prin intermediul site-ului. „Avem cam patru clienţi zilnici din oraşe precum Baia Mare, Satu Mare, Botoşani, Vatra Dornei şi mai ales în Iaşi şi Braşov.“ 

Nu se sfiesc să recunoască faptul că pe piaţa de bere în România există o concurenţă acerbă, aceasta fiind dominată în prezent de cei patru producători mondiali.

„Nu ar trebui să se uite la noi ca la nişte competitori, noi producem altceva. E o bere românească, artizanală, pasteurizată, care, după cunoştinţele noastre, nu există în portofoliul lor“, spun antreprenorii. 97% din berea consumată de români este produsă local, potrivit datelor Asociaţiei Berarii României. Astfel, piaţa berii, evaluată la 1,8 miliarde de euro, este dominată de branduri româneşti, deşi toate sunt deţinute de giganţi internaţionali precum SABMiller, Heineken sau Molson Coors, potrivit ZF.

Pe lângă creşterea vânzărilor, printre planurile de viitor ale lui Bănescu şi Geamănu se numără producţia altor sortimente de bere. Până atunci, încearcă să nu uite lecţia învăţată de la fostul proprietar al fabricii: „Dom`le, cheia la o fabrică de bere e desfacerea. Noi am luat-o aşa, ca un fel de glumă, dar mare dreptate a avut că degeaba produci milioane de hectolitri, dacă lucrezi pe o piaţă care nu îţi este favorabilă“.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/industrie/un-fost-corporatist-si-un-publicitar-au-creat-de-la-zero-propria-marca-de-bere-100-romaneasca-13769129
13769129
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.