Reginele vinului din România sunt mai puternice ca niciodată

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 13 august 2013 5775 afişări

O investiţie de cinci milioane de euro în domeniul vinurilor nu produce profit decât după ani buni. Via trebuie să ajungă la maturitate, iar vremea are un rol important. Oenologul Aurelia Vişinescu se aşteaptă ca 2013 să fie un an bun, ca vânzări, profit şi recoltă.

Reginele vinului din România sunt mai puternice ca niciodată

Strugurii pot fi afectaţi de ger, secetă, de prea multă ploaie sau de dăunători. Iar la începuturi, îşi aminteşte Aurelia Vişinescu, avea doar sprijinul familiei. „Prima recoltă am făcut-o doar împreună cu soţul, surorile, fraţii şi cumnaţii. Mi-a fost teamă să angajez şi încercam să fac şi economii.„ Grele n-au fost însă doar aceste momente, ci multe altele, punctează antreprenoarea, care enumeră spargerea presei, când a curs pe jos tot mustul din strugurii Sauvignon Blanc culeşi bob cu bob; sau când s-a defectat instalaţia de frig, care trebuia să asigure temperatura constantă de 13 grade Celsius. „În astfel de momente nu poţi să o iei de la capăt; trebuie să mai aştepţi un an ca să faci alt vin", spune Aurelia Vişinescu.

Cea mai frumoasă clipă din carieră a fost cea în care a primit un mare premiu, în 2002, la un concurs de vinuri, cu un Pinot Noir din 1999.

La sfârşitul anului 2006 s-a încheiat primul proiect de investiţii, iar în 2008 au fost scoase pe piaţă primele vinuri şi „nu m-am priceput la piaţa de desfacere; dacă ştiam că este atât de greu, poate nu mai încercam„. A început să lucreze cu distribuitori, dar vinurile nu erau cunoscute şi nu reuşeau să se vândă deloc. Aşa că un an mai târziu a înfiinţat propria reţea de distribuţie pentru Bucureşti, care a ajuns acum să reprezinte între 25% şi 30% din rulajele firmei. „Este nevoie de multă comunicare directă, mai ales în cazul produselor necunoscute, iar acum în Capitală avem doi oameni care se ocupă de asta.„ În 2010 „am înlocuit brandul sub care vindeam (Divin), pentru că am simţit că nu e bine primit, cu Aurelia Vişinescu".

Portofoliul firmei cuprinde acum, sub marca- umbrelă, trei linii - Nomad, Artisan şi Anima - cu peste 30 de produse. Preţurile de vânzare pornesc în retail de la 20 de lei pe sticlă şi ajung la 140 de lei, în condiţiile în care trei sferturi din vânzări se derulează în HoReCa şi magazine specializate.

Însă mai mult de jumătate din producţie merge la export, către China, Japonia, Coreea, Canada, SUA şi Brazilia. „Nu avem drept principal argument la export preţul, dar comenzile se repetă şi merg din ce în ce mai bine cu 90% dintre distribuitorii externi.„ În străinătate, vânzările mai bune sunt pe soiuri româneşti, cum ar fi Crâmpoşia sau Feteasca Neagră, pentru că se identifică cu ţara.

Firma are 25 de angajaţi permanenţi şi, „în funcţie de necesităţi, încă 50-60„, pe perioada culesului viei. Vişinescu are 76 de hectare cu viţă-de-vie, din care 59 sunt replantate, investiţia fiind susţinută de bani europeni. „Aştept să se aprobe bugetul nou, iar apoi vom continua replantările, vom înlocui soiurile." Costurile anuale pentru întreţinerea viţei-de-vie se plasează în jurul unei medii de 1.000 de euro pe hectar, dar cifra este relativă, explică Vişinescu, pentru că „dacă anul este bun, fără dăunători, poate fi mai puţin„. La fel de adevărat este însă că în stilul său de lucru, povesteşte antreprenoarea, „încercăm să înţelegem ecosistemul, să stropim doar dacă trebuie, pentru că uneori facem mai mult rău decât bine şi preferăm ca strugurii să fie cât mai ecologici".

Una peste alta, Aurelia Vişinescu este unul din oenologii care şi-au văzut visul cu ochii: a întemeiat o firmă, produce vin după placul său, iar Domeniile Săhăteni a depăşit momentul de break-even, ceea ce îi oferă un confort. Şi nici nu are planuri să renunţe, spune ea. „Nu ne-am gândit să vindem, nici n-a ajuns la maturitate. Iar dacă aş vinde, probabil că aş lua-o de la capăt, pentru că asta ştiu să fac."

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vin,
vinuri,
investitie,
vanzari,
antreprenori,
piata,
afaceri
/analize/industrie/reginele-vinului-din-romania-sunt-mai-puternice-ca-niciodata-11249748
11249748
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.