Producatorii de ciment se gandesc la 2011

Postat la 24 noiembrie 2009 58 afişări

Prabusirea pietei imobiliare, dar si absenta marilor proiecte de infrastructura trambitate de autoritati au dus la inevitabilele scaderi, la fel de drastice, ale pietei de constructii in general si ale productiei de ciment - o rasfatata a rezultatelor financiare. Iar 2010 nu se anunta a fi mai bun.

Mai departe, in 2010 exista premisele pentru o adancire a acestor scaderi. "Estimam ca piata va scadea cu 5-10% fata de 2009. In primul trimestru, investitiile de stat vor fi foarte reduse, deoarece, dupa alegerile prezidentiale de anul acesta, probabil ca se va schimba si guvernul si vom asista la o perioada in care proiectele mari de investitii nu vor fi demarcate. Investitiile private vor continua, insa la un nivel scazut", creioneaza oficialii Carpatcement un an dificil. De altfel, reprezentantii companiilor si-au exprimat dezamagirea in repetate randuri fata de numarul mic de proiecte de investitii publice incepute, raportat la promisiunile autoritatilor de la inceputul acestui an, care vorbeau, spre exemplu, numai de proiecte de infrastructura de peste zece miliarde de euro. "Candidatilor la presedintie si viitorilor conducatori politici le-as transmite ca avem nevoie de o mai buna absorbtie a fondurilor UE pentru infrastructura si alte proiecte publice - este tot ce avem nevoie", spune la randul sau presedintele Lafarge Ciment.

Deocamdata, numarul proiectelor imobiliare aflate in derulare este destul de redus, iar cel al proiectelor noi incepute tinde spre zero. Cat despre investitiile publice de anul viitor, lucrurile sunt si mai incerte, ceea ce ii face pe oficialii producatorilor de ciment sa vorbeasca mai degraba de 2011 ca un an al revenirii - care nu va fi insa la nivelul de varf atins in 2008. "Piata cimentului este strans legata de cea a imobiliarelor si a investitiilor in infrastructura, asa incat apreciem ca in 2011 vor incepe sa se vada primele semne de relansare economica", afirma oficialii Carpatcement Holding, care anterior estimau ca in primul trimestru al anului viitor se va ajunge la o injumatatire a consumului de ciment comparativ cu aceeasi perioda din 2009.

Tot pe o redresare mai tarzie au mizat si cei de la Lafarge, care au inaugurat saptamana trecuta, la uzina de la Medgidia, cel mai mare siloz local de stocare a clincherului, materie de baza in procesul de producere a cimentului. Decizia construirii silozului, care a necesitat investitii de 16,5 milioane de euro, a fost luata dupa ce compania a fost nevoita sa importe clincher in anii trecuti, neputand face fata cererii in anumite momente de varf ale pietei. "Acum un an, cand a venit criza, a trebuit sa decidem daca inghetam investitia sau mergem mai departe; si am decis sa mergem mai departe. Da, e criza si poate nu in 2009, poate nici in 2010, dar mai tarziu piata va reveni la o tendinta de crestere, iar silozul acesta va fi atunci foarte important", declara, la evenimentul de inaugurare, Nicolas Fournier, director al grupului in Europa Centrala si de Est.

De altfel, toti producatorii se raporteaza la perioada de varf de la inceputul lui 2008, cand construirea primei fabrici de ciment de la zero din Romania postdecembrista reprezenta una din solutiile luate in calcul pentru o piata in care producatorii lucrau la capacitate maxima. Deocamdata, estimarile indica un prim trimestru din 2010 foarte dificil, motiv care pentru care noul siloz al Lafarge va sta gol pentru moment, dupa cum admite Edmund Piess. "Cu el plin am putea asigura productia timp de o luna si jumatate, dar deocamdata vedem ca nu este cerere incat sa ne cream stocuri de clincher. Vom incepe sa-l umplem la primavara. Pentru vremuri mai bune."

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
constructii,
ciment,
Lafarge,
Carpatcement,
Holcim
/analize/industrie/producatorii-de-ciment-se-gandesc-la-2011-5121498
5121498
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.