Presat de situaţia fabricii, dar şi atras de mirajul unei pieţe imobiliare locale ajunse la vârf în 2006, omul de afaceri Ilie Gheorghe a decis să accepte propunerea spaniolilor de la Hercesa pentru a vinde terenul şi fabrica care se afla în apropierea centrului comercial Orhideea. El a parafat una dintre cele mai mari tranzacţii din economie ale acelui an, dar semnătura pe contractul cu dezvoltatorul spaniol avea să se dovedească mai târziu ca fiind „parafa" ce a marcat startul către un declin abrupt.

Cu mai bine de zece milioane de euro în cont şi cu uşile băncilor larg deschise, antreprenorul nu a luat în considerare un exit din afacere, ci a decis să îşi mute producţia într-o fabrică construită de la zero în localitatea Chitila, la câţiva kilometri de Bucureşti.

„După ce am încasat banii de la Hercesa, mă sunau bancherii ca să mă sfătuiască ce să fac cu banii, unde să îi ţin, cum să îi administrez, dar le-am spus: «Uite aici în fabrică sunt toate Mercedes-urile şi BMW-urile mele».„

PLANURILE PE HÂRTIE ALE LUI ILIE GHEORGHE NU S-AU POTRIVIT CU CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN REALITATE. El subliniază că ridicarea fabricii a durat doi ani în loc de trei luni, iar planul de afaceri care viza rulaje de 24-25 milioane de euro anual şi un EBITDA de 4-5 milioane de euro la închiderea fiecărui bilanţ s-a năruit. „Voiam să fac pâine toast, feliată, am fost sfătuit că acesta este viitorul, că se vor întoarce românii înapoi de la muncă din Spania şi Italia şi asta vor consuma." De aici problemele s-au ţinut lanţ de afacerea Spicul, producătorul a fost nevoit să bată din poartă în poartă la alţi producători pentru a continua să vândă sub brandul companiei, dar în timp ce construcţia fabricii stătea pe loc, pierderile şi-au făcut rapid loc în conturile companiei.

În trei ani în intervalul 2009-2011 Spicul a acumulat pierderi totale de 9,1 milioane de lei. Apoi, afacerea lui Ilie Gheorghe a mai primit două lovituri, ultima fiind şi decisivă. Piaţa de panificaţie, ca de altfel întreaga economie, a luat-o în jos din 2009, iar în fabrica din Chitila nu a mai putut fi montată şi moara. Pentru un producător din industria de panificaţie o moară este o adevărată umbrelă de protecţie împotriva fluctuaţiilor de pe piaţa materiei prime şi un catalizator de costuri. În acest sector, costurile cu materia primă, făina de grâu, reprezintă între 60% şi 70% din total. În lipsa morii de grâu, Ilie Gheorghe a pierdut în totalitate controlul costurilor, iar derapajul în insolvenţă a devenit din acel moment doar o chestiune de timp.

"AM ADUS ECHIPĂ DE VÂNZĂRI CU OAMENI DIN MAI MULTE COMPANII PENTRU A ÎNCERCA SĂ INTRU ÎN PIAŢĂ, chiar dacă vindeam în pierdere, dar mi-am dat seama că nu sunt pe drumul cel bun, mi-am dat seama că e rău dacă nu pun moara. Aveam un departament de marketing de 21 de oameni." Cu un tempo în spatele concurenţilor şi sub presiunea unor datorii care ajunseseră deja la 25 milioane de euro, antreprenorul a capitulat şi a depus la sfârşitul anului 2011 dosarul pentru intrarea în insolvenţă. La acel moment era printre primii jucători din panificaţie ajunşi în insolvenţă, dar trei ani mai târziu în „club„ au ajuns şi jucători precum Dobrogea sau ungurii din grupul Abo.

Ilie Gheorghe se aşteaptă să readucă Spicul în zodia creşterii în momentul în care va reuşi să construiască moara şi, implicit, să reuşească să îşi ţină sub control costurile. El afirmă că investiţia într-o astfel de moară s-ar ridica la 1,5-2 milioane de euro, dar nicio bancă nu îi mai acordă acum credit, iar discuţiile cu potenţiali investitori nu s-au finalizat până acum. „Moara înseamnă viaţa acestui complex." Până va reuşi să ridice moara, în curtea fabricii din Chitila cuvântul de ordine rămâne restructurarea, antreprenorul concentrându-se pe limitarea costurilor astfel încât producătorul să se întoarcă pe profit. „Fabrica este departe de potenţialul maxim, acum mergem în regim de avarie."

DACĂ ÎNAINTE DE INTRAREA ÎN INSOLVENŢĂ ILIE GHEORGHE SE UITA CĂTRE PRODUSELE DIN ZONA PREMIUM A PIEŢEI, strategia sa este schimbată radical după aproape trei ani de insolvenţă. Miza acum este producţia de „pâine populară„, iar o parte din echipamentele ce ar fi trebuit să producă pâine feliată şi ambalată urmează să fie vândute în viitorul apropiat unei companii din Olanda. O strategie de dezinvestire este abordată de Spicul şi în retail, un segment în care înainte de criză producătorul de panificaţie reuşise să construiască o reţea de aproximativ 130 de chioşcuri. Acum punctele de vânzare ale companiei pot fi numărate pe degete.

În cazul în care Ilie Gheorghe va eşua în încercarea de a aduce Spicul pe linia de plutire, iar compania ar intra în faliment, creditorii săi îşi vor recupera puţin peste jumătate din expunere.PricewaterhouseCoopers Business Recovery, administratorul judiciar al Spicul, arată într-un raport, ce a fost supus aprobării creditorilor la sfârşitul lunii trecute, că valoarea de lichidare a activelor Spicul este de 14 milioane de euro. Acesta este practic nivelul de la care ar începe negocierile pentru aducerea unui nou investitor la Spicul.

Vânzarea producătorului ar continua un şir de tranzacţii început în industria de panificaţie în ultima jumătate de an. Recent, mai multe linii de producţie de la Pan Group Craiova au fost cumpărate de polonezii de la Tymbark, iar Pambac Bacău a ajuns în portofoliul unor traderi agricoli din acelaşi oraş.