Optimismul belgienilor de la Buziaş

Autor: Neferu Postat la 09 februarie 2012 423 afişări

Au fabrica la Buziaş, dar focusul pe exporturi, şi sunt pregătiţi în 2012 de o revenire a pieţei. Ce ştiu belgienii de la Joris Ide Group şi noi nu ştim?

Potrivit estimărilor lui Porfir, piaţa panourilor termoizolante, a profilelor şi a ţiglelor metalice, pe care activează şi Megaprofil şi care se ridică la circa 24 de milioane de metri pătraţi, ar urma să crească anul acesta cu 5 până la 15 procente, în special în cel de-al doilea semestru: "Primul trimestru este unul de aşteptare, în al doilea vom primi răspunsuri cu privire la modul cum se vor rezolva problemele la nivel european, iar ultimele două trimestre ar urma să fie de creştere".

Compania a livrat de-a lungul timpului materiale de construcţii pentru magazinele unor retaileri internaţionali importanţi pe piaţa locală, aşa cum sunt germanii de la Kaufland. Şi în viitor colaborările cu marile lanţuri de comerţ vor continua. "Pentru perioada următoare, avem deja semnate câteva contracte, dar şi discuţii lansate. Retailerii continuă expansiunea şi nu ţin neapărat cont de criză, astfel că suntem optimişti pe zona aceasta", explică Porfir.

Iar planurile de extindere a retailerilor ar putea genera şi o creştere a businessului Megaprofil, având în vedere că cele mai importante vânzări ale companiei, circa 90%, se îndreaptă către sectorul industrial (spaţii comerciale, spaţii logistice, fabrici etc.), în timp ce doar 10% sunt generate de sectorul rezidenţial. Acesta din urmă e mai degrabă o chestiune de context: "În momentul când rezidenţialul îşi va reveni, e posibil ca procentajul să se mai schimbe în favoarea acestuia".

Porfir susţine că în 2011 tendinţa cea mai importantă pe care a sesizat-o la nivelul pieţei locale a fost revenirea încrederii, atât la nivelul dezvoltatorilor de diferite construcţii, cât şi la nivelul producătorilor de materiale de construcţii: "În 2012, părerea mea este că lucrurile vor intra pe un făgaş nou, dar normal. Este vorba de noua normalitate. Cu toate acestea, riscurile nu vor dispărea. Poate că e bine că această criză care ne-a pus la încercare nu a fost neapărat una distructivă, ci oarecum constructivă".

În ceea ce priveşte piaţa construcţiilor, el afirmă că acesta este momentul ideal pentru investiţii: terenurile, dar şi forţa de muncă sunt mai ieftine, iar constructorii practică tarife mai joase. Şi în ceea ce priveşte preţurile materialelor de construcţii s-a ajuns la un nivel destul de redus. "Atât timp cât piaţa va rămâne moderată, iar cererea nu va exploda, va fi greu pentru producători să-şi ajusteze în sus preţurile. Preţurile vor creşte dacă revenirea e spectaculoasă. S-au acumulat o serie de frustrări în această industrie", explică Porfir.

Chiar dacă sunt mai puţin prezenţi pe sectorul de infrastructură, iar investiţiile în autostrăzi pe care Ministerul Transporturilor le are în prezent în derulare vor ajuta indirect businessul companiei, finalizarea autostrăzilor aflate în fază de execuţie va genera o cerere importantă şi pe zona de spaţii logistice, care ar urma să apară de-a lungul acestor şosele. Aceste autostrăzi ar urma să scoată România din conul de umbră creat de infrastructura deficitară, cu atât mai mult cu cât, din punctul de vedere al dimensiunilor pieţei, ţara noastră este cea mai atractivă în regiune.

"La nivel regional, România e ţara cea mai bine percepută, suntem văzuţi ca elevul silitor. Suntem atractivi datorită dimensiunii pieţei, care va genera consum viitor", explică Porfir. Şi, odată ce România va reveni în atenţia investitorilor, fie ei mici, mijlocii sau mari, inevitabil şi industria construcţiilor va reîncepe să crească. În linii mari, pe acest lucru mizează şi Megaprofil.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/industrie/optimismul-belgienilor-de-la-buzias-9210061
9210061
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.