EXPERIENŢA ANTERIOARĂ ÎI PREGĂTISE ÎNSĂ PENTRU UN DOMENIU CARE AVEA SĂ SE DOVEDEASCĂ MULT MAI COMPLICAT DECÂT SE AŞTEPTAU. „Au fost multe momente grele, dar cel mai dificil a fost cel în care toată fabrica a fost pusă la punct şi ne aşteptam să vină comenzile pentru că produsele noastre sunt pe standarde europene„, povesteşte Oana Simon. Tot ea adaugă că „am fost controlaţi şi răscontrolaţi de Ministerul Sănătăţii; a trebuit să îndeplinim tot felul de criterii, de pildă materia primă, care este polipropilenă  sanitară, nu alimentară„. În acelaşi timp însă, produsele concurente folosite în laboratoarele de analize nu erau supuse verificărilor.

Odată cu demararea propriu-zisă a producţiei, „a început, practic, chinul; ne-am dat seama că piaţa de tehnică medicală e închisă, se intră foarte greu şi am reuşit numai prin perseverenţă„, detaliază antreprenoarea. Îşi aminteşte acum că în 2008 i se umplea sufletul de bucurie pentru fiecare „borcănaş„ vândut. Orice pas în domeniu echivala cu o victorie. „Mergeam în laboratoare şi în spitale şi le spuneam că producem în România şi că preţul e mai mare pentru că respectam toate standardele, puteam fi verificaţi.

„ Dar cel mai adesea răspunsul era negativ, pentru că produsele de import erau mai ieftine, chiar dacă, spune antreprenoarea, la nivel calitativ diferenţele puteau fi văzute cu ochiul liber. Or, în domeniul medical este important ca recipientele să nu altereze rezultatul analizelor. Poate părea paradoxal, dar tocmai pe piaţa din Moldova au pătruns cel mai greu, iar primul contract de furnizare a fost cu o clinică privată din Bucureşti. „Culmea, chiar în Bacău a fost cel mai greu de ajuns în laboratoare, deşi costul transportului pentru livrarea produselor era foarte redus.„ Oana Simon spune acum că deopotrivă ea şi soţul său au bătut la uşile a sute de laboratoare şi spitale, că erau priviţi cu reticenţă şi primele contracte au fost „de probă„. În momentele în care au semnat primele contracte, îşi aminteşte ea, nu se gândeau deloc la bani, ci doar la faptul că „şi-a mai dat cineva seama că nu ne batem joc, că sunt şi români care pot face asta„.

PRIVIND ÎN URMĂ, ANTREPRENOAREA, CARE ESTE ABSOLVENTĂ A FACULTĂŢII DE DREPT, un domeniu în care nu a profesat însă deloc, spune că bazele formării sale au fost în perioada de început, când lucra în domeniul papetăriei şi tipografiei „şi am învăţat să fac toate lucrurile de la zero; ştiam cum să gestionez un business, care sunt lucrurile de care trebuie să mă feresc, dar încercam să descopăr şi domeniul în care lucrez acum. La acea vreme era complet diferit„. Ea povesteşte că într-o afacere de producţie momentele dificile sunt dese, dar cel mai complicat aspect este „al deblocării plăţilor de la spitalele de stat cărora le livrăm marfa. Suntem mulţumiţi de relaţia cu spitalele, numai că este extrem de dificil să te dezvolţi, să investeşti permanent şi să faci lucrurile la un nivel superior, dacă banii sunt blocaţi timp de luni de zile„.

Prin urmare, Novei Medical a renunţat să mai lucreze cu unele spitale de la care nu a recuperat sume importante, iar activitatea se bazează acum, în proporţie de 70%, pe contractele cu mediul privat. Firma băcăuană are de recuperat acum de la zece spitale zeci de mii de euro. Sume care, chiar dacă sunt încasate la un moment dat, pun firma într-o situaţie dificilă. „Când câştigăm o licitaţie electronică, preţul este fix, iar apoi negociem termenul de plată„, explică Oana Simon. Şi dacă Novei livrează unui spital, vreme de trei luni, marfă în valoare de 10.000 de euro în fiecare lună, iar la data precizată în contract nu primeşte banii, situaţia se complică.

„Nu pot credita la nesfârşit afacerea altuia, pentru că am plăţi de făcut - la furnizori, impozite, utilităţi, salarii.„ Mai cu seamă că, punctează ea, trebuie să plătească TVA chiar dacă nu încasează bani, iar penalităţile pentru întârzierile de plată la impozite sunt „extraordinar de mari, de 1% pe zi„, spune Simon, care crede că dacă debutul afacerii nu s-ar fi suprapus cu venirea crizei, evoluţia ar fi fost alta.

Cei doi băcăuani au investit în fiecare an între 50.000 şi 70.000 de euro pentru matriţe, iar portofoliul reuneşte acum zece produse, de mai multe dimensiuni, în total în jur de 40 de tipuri - de la cutii Petri, cutii de înţepătoare (în care se strâng deşeurile medicale), urocultoare, coprocultoare, saci de incinerare până la teste de alcoolemie; în fiecare zi, fabrica în care lucrează 15 angajaţi produce zeci de mii de produse. Firma are în total 30 de angajaţi, cu tot cu jurişti şi şoferi, pentru că întreprinzătorii băcăuani au încercat să lucreze cu distribuitori, dar au ajuns la concluzia că ei îşi pot vinde cel mai bine marfa.

OANA SIMON SPUNE CĂ NU PLEACĂ MAI MULT DE CINCI ZILE PE AN ÎN CONCEDIU ÎMPREUNĂ CU SOŢUL SĂU, ci pe rând, neavând un manager căruia să-i încredinţeze bunul mers, „deşi de-a lungul anilor am făcut mai multe încercări; dar n-am avut noroc„. Soţul, Mihai Simon, este chiar mai implicat, ştie toate plăţile şi încasările pe de rost şi lucrează şapte zile pe săptămână.

Peste zece ani, Oana Simon se vede având aceleaşi responsabilităţi, dar „într-un moment în care piaţa s-a aşezat, plăţile se fac în termene corecte, iar compania să-şi păstreze poziţia de lider de piaţă în acest domeniu, cu un număr mult mai mare de clienţi şi mult mai multe produse în n portofoliu„. Cei doi soţi mai „coc„ însă o idee de afacere, despre care care nu dau detalii, ci spune doar că este în acelaşi domeniu.