Antreprenorul braşovean care şi-a crescut în criză afacerea de patru ori

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 25 septembrie 2013 5280 afişări

Deşi piaţa a scăzut, în ultimii ani afacerea Bilka Steel a crescut de peste patru ori faţă de 2008, an în care conducerea companiei a ales să şi producă ţiglă metalică, nu numai să o distribuie. An de an investiţiile au continuat, iar roadele s-au dovedit a fi creşteri anuale de câte două procente.

Antreprenorul braşovean care şi-a crescut în criză afacerea de patru ori

Un alt aspect care contribuie la creşterea vânzărilor în această perioadă este şi faptul că unităţile hoteliere din zona montană realizează lucrări de renovare pe timpul verii, explică tot Ţepeş. Un alt aspect remarcat de antreprenor este că în domeniul construcţiilor pe timp de vară a început să se simtă, din nou, după câţiva ani de pauză, şi venirea în concediu a românilor care lucrează în străinătate şi care plănuiesc să-şi renoveze locuinţele din România sau să construiască unele noi. Potrivit estimărilor sale, în România un metru pătrat de acoperiş mediu poate costa între 10 şi 18 euro, în funcţie de grosimea tablei. Ţepeş a remarcat că, din pricina faptului că sursele de finanţare sunt greu accesibile, cumpărătorul, persoană fizică sau juridică, este mult mai chibzuit decât în trecut.

ANTREPRENORUL IA ÎN CALCUL ŞI PRODUCŢIA PE O PIAŢĂ EXTERNĂ, ÎN MAXIMUM TREI ANI, DACĂ PIAŢA LOCALĂ VA STAGNA SAU VA ÎNREGISTRA SCĂDERI. „Am vrea să producem în afara ţării, e o dorinţă mai veche, de prin 2009„, declară Ţepeş, care studiază ţările din fostul spaţiu sovietic şi indică Slovacia drept o destinaţie posibilă pentru un astfel de pas. „Decizia de a investi depinde însă de cum va evolua piaţa din România. Dacă va stagna sau scădea, trebuie să ne „consumăm «energia» în afara ţării„, mai spune Ţepeş. În prezent, domeniul construcţiilor reprezintă în jur de 7% din PIB, procent în scădere faţă de anii de creştere economică, atunci când domeniul genera 9-10% din PIB şi devenise unul dintre factorii de creştere importanţi.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/industrie/antreprenorul-brasovean-care-si-a-crescut-in-criza-afacerea-de-patru-ori-11390158
11390158
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.