Ce l-a determinat să plece din ţară? „Sfatul domnului Horne, negăsirea locului meu în Cernavodă-Constanţa după cele aproximativ 4 luni în SUA, lipsa banilor, lipsa unui job decent după 3 ani în centrală, dar mai ales lipsa a ceva măreţ în care să fiu implicat. Atunci în ţară nu era nimic, cel puţin în zona Dobrogea.“ După încheierea studiilor a lucrat în drilling în Spania (1 an), Olanda (5 luni), Singapore (1 an), Indonezia-Vietnam-Tailanda (1,5 ani),  Mexic, UK, Turcia (5 luni), România (3 ani) şi mai recent Danemarca (unde se află de 4 luni).

Revenirea în ţară a fost parte din planul iniţial (experienţă internaţională urmată de creşterea alături de o companie locală). „Un paradox mai mare ca în România nu am întâlnit, am crescut în 2 ani până la nivel de manager, iar într-un final, când am atins (cu acceptul top managementului) partea sensibilă a businessului, am fost înlăturat. Am plâns la propriu ca un copil“, povesteşte Ioniţă. Experienţa în compania românească a început cu o mică echipă şi un buget de 150.000 euro, bani necesari pentru a aduce sistemul de mentenanţă la standarde mondiale, aşa cum era la Saipem (proces prin care compania mai trecuse o dată anterior): „În următorii doi ani am intrat practic în conflict cu toţi directorii pătaţi deoarece le-am reproşat cum este posibil ca nimeni să nu fi văzut acest lucru în 3 ani“.

După şase luni de la angajare CEO-ul i-a încredinţat un alt task, de persoană de legătură cu societăţile de clasificare din SUA şi Germania pe companie: „Job care mă solicita fizic mai mult decât cel pe care eram angajat. Drumurile la Amsterdam, Londra şi Istanbul erau la ordinea zilei. Am făcut şi acest pas până când s-a pus problema dezvoltării unui nou departament de asset, pe care l-am primit în responsabilitate cu mare tam-tam de la preşedinte.

Alt rezultat nul. Iar atunci am realizat că grupurile de interese, bani, familie, hoţi şi tot ce este mai rău merg împotriva mea. De ce? Eram corect, unii spun al dracului, nu angajasem nicio pilă/recomandare, ba nici la interviu nu îi invitam, nimeni nu scotea un sunet vizavi de decizii ştiind cine mi-a dat sarcina şi nici nu puteam fi influenţat din drumul meu“. Ulterior, a fost propus să conducă reimplementarea SAP în toată compania la nivel global, propunerea fiind acceptată la nivel teoretic şi verbal de preşedinte, CEO, COO şi toţi directorii de departament, ea fiind ridicată de noul CFO din Norvegia: „Apoi marele război a început şi ulterior am renunţat.

Nu am înţeles însă de ce s-au investit în mine un EMBA, cursuri de specializare de peste 25.000 de euro, plus o întreagă logistică din moment ce trebuia să fiu un simplu executant. De ce preşedintele nu mi-a spus niciodată în faţă că am greşit, că nu fac bine, că nu sunt OK? De ce mi s-a oferit şansa să fiu manager, să dezvolt un nou departament, să aduc schimbare când de fapt nimeni nu doreşte schimbarea?“.

Florian Ioniţă spune că s-ar întoarce oricând să lucreze în România, dacă va găsi o companie „cu situaţia financiară pe site, cu oameni care iubesc compania, care merg la serviciu pentru a practica un set de skills, care mănâncă împreună la cantină, care au cod de ţinută, care au asigurare de sănătate privată full, care respectă programul de muncă şi concediile şi, desigur, care să nu fie suspectaţi de nicio pată de corupţie, de bani negri sau de acţiuni care să împingă angajatul la limita legii“. Peste cinci ani se vede tot în mediul logistic, lucrând în mentenanţă, managementul ei, CMMS, consultanţă. Tot peste cinci ani vede România aproape neschimbată, din cauza „modului de dezvoltare a mediului de afaceri şi a relaţiei lui cu clasa politică“.

A plecat aşadar în Danemarca, unde îşi continuă cariera în drilling, pe mentenanţă şi partea de logistică, administrând un alt CMMS numit de SAP. „Jobul este foarte plăcut, învăţ zilnic, lucrez decent. Danemarca este o ţară plăcută, este safe şi linişte. Mor de ciudă că nu pot munci pentru România, să fac ceva, să simt 0,1 % schimbare! De aceea am decis să merg la adăpost în cea mai fericită ţară din lume.“