Piaţa Romană, un business de 60 de milioane de euro

Autor: Roşca Postat la 04 aprilie 2012 378 afişări

Piaţa Romană reprezintă pentru proprietarii de restaurante, hoteluri şi magazine de haine un business de 60-70 de milioane de euro anual. Spre deosebire de Calea Victoriei, care s-a specializat ca stradă de modă de lux, şi spre deosebire de Calea Moşilor, populată în principal cu farmacii şi sucursale de bănci, Piaţa Romană ar putea fi descrisă ca “unitate în diversitate”.

Restaurantele, cafenelele şi studenţii de la ASE au atras după ei şi magazine de haine, care au ales să mizeze şi pe comerţul stradal. Unele dintre cele mai concludente exemple sunt Dika, Little Big şi Glow. Cei trei retaileri de haine, deşi mai puţin cunoscuţi decât Zara sau H&M, s-au aşezat de câţiva ani în Romană şi acolo au rămas. "Înainte de a intra la ore, dacă ajung mai devreme, intru puţin la Glow", spune o studentă. Dika, de exemplu, a renunţat la magazinul pe care îl deţinea în centrul istoric, pe Lipscani, însă şi-a păstrat magazinul-fanion din piaţa Romană.

Numele mari din retailul de modă întâr-zie să apară în zonă. Suedezii de la H&M, spaniolii de la Zara sau olandezii de la C&A au mizat în general pe centre comerciale. Nici măcar germanii de la New Yorker nu au încercat să deschidă un magazin stradal.

"Interes există din partea tuturor jucătorilor mari din modă atât pentru piaţa Romană, cât şi pentru centrul vechi. Atât Zara, cât şi H&M au purtat mai multe negocieri pentru spaţii în cele două zone, însă acestea au picat. Principalele impedimente sunt investiţiile mari necesare în consolidarea clădirilor, chiria exagerată şi suprafeţele prea mici ale spaţiilor", spune Ilan Laufer, general manager al Retail Group. El explică faptul că o clădire trebuie să aibă o suprafaţă de circa 2.000 mp care să fie pe maxim trei niveluri pentru ca unul dintre retailerii mari să poată deschide un magazin.

În timp ce unii caută spaţii, alţii pleacă. Schimbarea la faţă din ultimii ani a venit pentru că mai multe restaurante şi branduri de modă s-au mutat aici. Printre ultimii chiriaşi veniţi se numără Stefanel, Tina R şi Calzedonia. Brandul italian de lenjerie intimă şi ciorapi Calzedonia a deschis primul său magazin din România în Romană, într-un spaţiu de 100 de metri pătraţi, la care se adaugă un depozit de aceeaşi suprafaţă, şi abia ulterior s-a extins şi în centre comerciale.

Tot în zonă s-a deschis anul trecut şi magazinul fanion al reţelei Stefanel. După mai bine de două decenii în care a fost kilometrul zero al modei pe Calea Victoriei, Stefanel s-a mutat în piaţa Romană, într-o vilă. Alături de cele două branduri italiene, în zonă a venit şi un brand românesc, Tina R, care a deschis aici două magazine - unul în apropiere de clădirea Comerţului de la ASE, în locul Costa Coffee, iar un altul lângă magazinele Glow şi Dika. Şeful Tina R spunea, în urmă cu câteva luni, că zona are potenţial pentru magazinele de modă. Anul acesta însă zona va pierde doi chiriaşi vechi, respectiv retailerii de echipamente sportive Nike şi adidas.

adidas a închis magazinul de lângă restaurantul KFC, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute din Capitală. În curând urmează să se închidă şi magazinul Nike, potrivit unor surse din piaţă. Brandul este adus pe piaţa locală de compania greacă Elmec.

Cel mai mare investitor în zonă rămâne însă omul de afaceri Gabriel Popoviciu. El deţine în piaţa Romană restaurantele KFC, Pizza Hut, unitatea de livrare la domiciliu Phd şi hotelul Howard Johnson. Toate acestea îi aduc omului de afaceri anual venituri de 12-15 milioane de euro, respectiv circa un sfert din totalul businessului din zonă.

Deşi cele mai multe spaţii sunt ocupate, încă mai există "spaţii de închiriat" sau chiar de vânzare.

O vilă istorică, dar aflată într-un stadiu avansat de degradare, situată "perete în perete" cu sediul ASE, a fost scoasă la licitaţie publică cu strigare după ce proprietarul, firma Proconces Ro, controlată de investitori spanioli, a intrat în insolvenţă. Clădirea, situată la numărul 7, se află pe un teren de peste 900 de metri pătraţi şi este formată din subsol, parter şi un etaj, suprafaţa construită la sol fiind de 263,5 metri pătraţi. Preţul de pornire a licitaţiei este de 5 milioane de euro fără TVA. Potrivit ultimelor date, clădirea nu şi-a găsit încă cumpărător. Lista, dar şi piaţa Romană rămân deschise.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
analiza,
piata romana,
comert,
spatii,
imobiliare,
evaluare
/analize/imobiliare/piata-romana-un-business-de-60-de-milioane-de-euro-9456513
9456513
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.