De ce pleaca brokerii de un milion de euro

Postat la 28 iulie 2009 56 afişări

Prima jumatate a anului a adus plecari surprinzatoare din companiile de consultanta imobiliara, iar lunile urmatoare pot sa aduca noi surprize, in contextul in care afacerile din sectorul de profil s-au prabusit, iar semne de redresare n-au aparut inca.

Atingerea obiectivului financiar stabilit ar putea reprezenta chiar o performanta, atata vreme cat afacerile principalelor companii s-au redus chiar si la mai putin de o cincime comparativ cu anul precedent, potrivit unor surse din domeniu. Aceasta ar putea indica o alta schimbare in piata de profil: plutonul primelor cinci companii, format in ultimii ani din Colliers International, CBRE Eurisko, DTZ Echinox, Cushman & Wakefield si Jones Lang LaSalle - dupa revenirea ultimei pe piata romaneasca, in 2007 - ar putea sa sufere modificari chiar din acest an. The Advisers/Knight Frank, Coldwell Banker sau Regatta, spre exemplu, pot sa ia locul uneia din primele cinci. “Compania formata de Horatiu Florescu si Monica Barbu va fi probabil un jucator important pe termen mediu. Vom vedea tot mai multe companii noi de consultanta imobiliara, mici, bazate pe doi-trei oameni, asemanatoare unor boutique-uri de servicii specializate doar pe anumite segmente”, considera Ulrik Rasmussen.

The Advisers/Knight Frank, spre exemplu, se va concentra pe trei directii - inchirierea spatiilor de birouri, a celor comerciale, segmentul industrial si al spatiilor logistice. Mai multe surse dau de altfel ca sigura plecarea lui Gabriel Chimisliu din Colliers catre compania condusa de Florescu, care declara in urma cu cateva luni ca firma va avea din toamna inca un vicepresedinte, pe langa Monica Barbu. Atat Chimisliu, cat si Florescu au precizat ca orice este posibil, infirmand insa, pentru moment, mutarea intre cele doua companii. “Va fi un semestru doi mai bun, eu lucrez la mai multe tranzactii mari. Am cele mai importante proiecte din nord, centru-nord, vest si est”, spune Florescu, facand referire la proiectele de birouri Novo Park, Nusco Tower sau West Gate, de a caror inchiriere se ocupa.

Plecarea a trei oameni de baza de la biroul Colliers nu ar urma sa afecteze decisiv activitatea companiei, in opinia lui Bogdan Georgescu, managing partner al companiei. “In orice industrie sunt plecari importante, este ceva normal. Avem un middle management foarte bun si aceasta este o oportunitate pentru noi. Vom prezenta in curand o noua echipa de conducere si o noua organizare”, afirma Georgescu. Legat de o alta posibila modificare a pietei, respectiv a situatiei in care anumiti brokeri detineau pozitii dominante pe segmentele unde activau, Bogdan Georgescu considera ca “brokerii vedeta sunt buni atat timp cat pastreaza un comportament normal si nu se lasa dusi de val. Nu am nimic impotriva vedetelor, mi-as dori poate doar mai multa normalitate in comportament”.

Opinia sa nu este impartasita si de reprezentantul Pedersen & Partners, care considera ca “puterea prea mare” detinuta de anumite persoane reprezinta unul din cele mai mai minusuri ale companiilor locale de profil. “Este o mare lipsa de centralizare, nu exista baze de date cu informatii. Perioada actuala ar trebui sa aduca o mai buna centralizare si proceduri clare de administrare si functionare a companiilor.” La randul sau, Radu Lucianu, country manager al CBRE Eurisko, considera ca deja “lucrurile se stabilizeaza si se aseaza dupa norme in care valorile sunt recunoscute, fie ca este vorba de principii, de oameni sau de bunuri”. In context, Lucianu considera ca nu vom mai asista in viitor la tranzactii la fel de spectaculoase ca pana in 2008, ci mai putin speculative si mai stabile.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/imobiliare/de-ce-pleaca-brokerii-de-un-milion-de-euro-4688735
4688735
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.