A fost impresionat chiar de la bun început, pentru că aveau trei parteneri americani, iar cultura de lucru era influenţată de cea americană, mult mai organizată. „În prima zi în care am ajuns aveam numele trecut pe birou şi lista cu ce aveam de făcut. Era o diferenţă faţă de «nu e nimeni aici, reveniţi»."

În plus, activitatea sa era supervizată de unul dintre partenerii americani, care îi indica pe texte greşelile, fapt care l-a ajutat să înveţe rapid, arzând etape. Iniţial lucra la Departamentul de drept al muncii, dar văzând dinamica din Departamentul de real-estate, la trei luni de la venirea în NNDKP, s-a dus la partenerul responsabil şi l-a convins să-l ia în echipă. A intrat în departamentul de real-estate în octombrie 2006, „când era nebunie; peste trei luni urma să intrăm în Uniunea Europeană şi erau clienţi care veneau pur şi simplu. Nu trebuia să faci absolut nimic. Conceptul de pitch l-am aflat prima oară pe la sfârşitul lui 2008, pentru că până atunci nu era nevoie".

CE VREMURI GRELE? În 2008, fiecare avocat îşi făcea o listă colorată pe tabla din birou „şi cam toată lumea avea în jur de 20 de proiecte la care lucra în acelaşi timp. Acum pare inimaginabil", povesteşte Moreanu, precizând că prin proiecte majore se referă la achiziţii sau joint-venture şi nu la pregătirea unei oferte. „Un asemenea ritm, în care un avocat să lucreze la 20 de proiecte în acelaşi timp, nu se va mai repeta în următorii 10-20 de ani."

Reversul medaliei a fost că perioada 2006-2008 a fost epuizantă din punct de vedere fizic, dar a asimilat foarte multe lucruri într-un timp foarte scurt. „Erau însă şi momente în care femeia de serviciu ne ştergea dimineaţa tabla şi apoi ne chinuiam să refacem listele", se amuză acum avocatul, care recunoaşte că la acea vreme acest lucru nu i se părea deloc ilar.

„Se întâmplau şi lucruri care acum pot părea puţin ciudate: eu aveam experienţă de doar un an, dar coordonam proiecte."  Însă lucrurile s-au schimbat, dar nu în 2008, când nu se simţea nimic pe piaţa avocaturii. „Mi-a spus cineva în februarie 2008 că vor veni vremuri grele şi eu i-am arătat tabla pe care erau scrise 17 proiecte la care lucram şi am întrebat: «Ce vremuri grele?».„ În mai puţin de şase luni predicţia s-a adeverit, iar prima oară când a simţit că lucrurile se schimbă a fost ceva mai târziu în acelaşi an, când lucra la un proiect de peste 100 de milioane de euro, documentele erau semnate de partea din România şi mai trebuia semnate de cealaltă parte.

„Am primit un telefon şi ni s-a spus că tranzacţia cade.  Atunci mi-am dat seama că e ceva în neregulă." Situaţia era neobişnuită pentru că nu se mai confruntaseră cu aşa ceva, ba dimpotrivă, „erau situaţii în care stăteam până la patru dimineaţa numai ca să semnăm un contract".

Acum, în domeniul avocaturii, „discutăm de o cu totul altă industrie". NNDKP nu a dat niciun avocat afară şi nici nu au fost plecări naturale, pentru că „lumea îşi cam dăduse seama ce se întâmplă şi nu a vrut să rişte". De la jumătatea anului 2012 lucrurile s-au mai schimbat şi au fost destul de multe deschideri de noi case de avocatură, pentru că businessul s-a schimbat din două perspective. Unul dintre motive este inversarea ponderilor litigiilor şi a consultanţei în activitatea firmelor de avocatură, iar un alt motiv este presiunea costurilor. „Sunt costuri administrative pe care trebuie să le acoperi, dar nu numai. În schimb, un start-up nu are acest cadru strict pentru tarife şi poate propune un prag semnificativ mai mic decât în cazul caselor de avocatură mari."