Cât mai scad preţurile la case?

Autor: Ioana Mihai Postat la 25 octombrie 2011 111 afişări

Preţurile apartamentelor s-au înjumătăţit în ultimii trei ani şi toate semnalele indică un nou val de scăderi pentru perioada următoare. Plaja de reduceri s-ar putea plasa între 15-20%. Care sunt factorii ce vor influeţa noul declin?

Sunt însă şi păreri mai puţin optimiste. După scăderi accentuate, care durează de aproape trei ani, "ne-am fi aşteptat la o evoluţie pozitivă a industriei imobiliare", spune fondatorul Darian. Compania pe care o conduce a avut în ultimii ani peste 50.000 de clien-ţi persoane fizice pentru care au fost efectuate rapoarte de evaluare ale proprietăţilor imobiliare din toate zonele -ţarii. El crede că nici în următoarele 6-12 luni nu vor apărea niciun fel de creşteri de preţ "din cauza următorului val al crizei, care va afecta cu siguranţă şi România". De fapt, optimismul lipseşte cu desăvârşire din previziunile mediului de afaceri, scenariile pentru viitorul apropiat fiind în cel mai bun caz rezervate.

Un minus de aproximativ 5% în primele şase luni ale anului viitor previzionează şi reprezentantul CBAR, dar doar în segmentul de locuinţe cu preţuri mai mari decât plafonul programului Prima Casă. Locuinţele noi, proiecte care se încadrează în plafonul de TVA de 5% sau sunt apropiate de cel de Prima Casă vor afişa preţuri similare cu cele actuale. Totuşi, există factori externi care împiedică şi vor împiedica reducerea preţurilor pentru proiectele începute în momente de boom. În categoria acestor factori, explică Pricop, sunt băncile finanţatoare, care nu sunt de acord cu scăderi prea mari sau costurile ridicate de investiţie (teren sau construcţie) care nu mai permit reduceri.

"Potenţialul pieţei nu-l vedem nici noi strălucitor", spune şi Lucian Cojocaru, vicepreşedinte executiv al Volksbank România, responsabil cu activitatea de retail. În cazul Volksbank, cea mai consistentă felie a portofoliului este reprezentată de creditele de retail, dar banca nu s-a înscris în programul Prima Casă. Instituţia a lansat recent în noua ofertă de produse creditul imobiliar Casa, destinat achiziţiei de imobile şi refinanţărilor de credite imobiliare. Suma maximă acordată este de 250.000 de euro sau 1.000.000 de lei, dobânda este Euribor 3 luni plus 5,45% la euro şi Robor 6 luni plus 2,95%, iar avansul minim este de 20% din preţul de achiziţie/valoarea imobilului. Despre aşteptările pe care le are de la evoluţia acestui nou produs, Lucian Cojocaru nu a dorit să facă niciun comentariu, spunând că "suntem după doi ani de pauză şi astăzi nu pot să anticipez cum o să evolueze reţeaua noastră; chiar nu vreau să mă hazardez în previziuni".

Politica conservatoare a Băncii Naţionale a României - de temperare a creditării prin menţinerea dobânzii de referinţă şi noul regulament de creditare - precum şi problemele pe care le au majoritatea băncilor europene, dar în special cele din Grecia, "fac să devină tot mai evidentă tendinţa de limitare a creditării şi implicit a cererii pe piaţa imobiliară", punctează Crivii. Tot el enumeră un alt semn ce demonstrează scăderea apetitului de creditare în continuare: creşterea ratei creditelor neperformante, ce se datorează şi instabilităţii cursului. Cumulat, toţi aceşti factori, "vor provoca cu siguranţă o scădere a preţurilor, în special la terenuri de dezvoltare şi locuinţe". Prin urmare, tendinţa de scădere generalizată a pieţei imobiliare, "ce va avea probabil mai mult de o cifră în următoarele 16 luni, se va manifesta printr-o piaţă din ce în ce mai puţin activă, o scădere a numărului de tranzacţii la valori de piaţă şi o creştere a celor de vânzare mai mult sau mai puţin forţată", conchide Crivii.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
imobiliare,
preturi,
apartamente,
reduceri
/analize/imobiliare/cat-mai-scad-preturile-la-case-8889940
8889940
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.