Din perioada primilor doi ani de serviciu, îşi aminteşte că au fost zile în care pleca la serviciu şi se întorcea acasă a doua zi, „şi asta doar pentru un simplu duş. Nu puteam accepta ca pe perioada avariilor să avem echipe la lucru iar eu să nu fiu prezent acolo. Le datoram măcar acest lucru celor care lucrau pentru repunerea în funcţiune a capacităţilor temporar oprite”.

Începuse însă să se îndepărteze de pasiunea sa, momentele în care cunoştinţele acumulate ca inginer de proces în tehnica criogenică erau necesare din ce în ce mai rar. „Poziţia mea în structura de top management era râvnită de mulţi, dar eu începusem să cred că nu era acesta drumul meu.” Întâmplător sau nu, o nouă experienţă l-a ajutat să se decidă. În 2003 a coordonat două acţiuni de audit tehnic în două fabrici de oxigen ale grupului Ispat, în Mexic şi în SUA, iar la întoarcere a hotărât să se alăture unei companii specializate în tehnica separării aerului. A demisionat, iar un an mai târziu a început să lucreze la Linde Gas România, iniţial ca production manager pentru instalaţii criogenice de separare aer şi sisteme Ecovar. Intrase încă de la jumătatea anilor ’90 în contact cu Linde Gaz, care îi făcuse o propunere în acest sens, dar atunci era legat de proiectele în care fusese angrenat, şi la acea vreme a refuzat.

„O nouă schimbare era necesară, anume relocarea la Timişoara, acolo unde era sediul firmei.” Aşadar, o nouă renunţare la zona de confort, cu atât mai mult cu cât implica întreaga familie. Principala sarcină pe care a primit-o a fost să înfiinţeze un departament specializat în administrarea tehnică a instalaţiilor de separare aer; în acel an a început ofensiva proiectelor mari ale Linde Gas în România, între care se numără un proiect la Oltchim şi altul pe platforma siderurgică de la Galaţi. Odată cu finalizarea fabricii de hidrogen de la Brazi, judeţul Prahova, la începutul lui 2013, a decis că se impunea o nouă schimbare în carieră.

A găsit posibilitatea de a face acest lucru în cadrul grupului, relocându-se de această dată peste hotare, la München, la sediul central al companiei. Pintilie a semnat cu Linde un aşa-numit International Assignment Contract, adică un contract de lucru temporar, pe perioada căruia contractul din România este îngheţat, iar el îşi desfăşoară activitatea în Germania. „Aş face o paralelă: este greu să dai o definiţie clară cuvântului suport, în cuvinte simple; rolul meu este să fac o maşină, oricare ar fi ea, să funcţioneze pentru a atinge scopul pentru care a plătit clientul. Degeaba avem o maşină de lux care arată foarte bine, cu consum competitiv şi extrem de sigură pe şosea, dacă clientul doreşte o maşină cu care să care buşteni în pădure. E o paralelă exagerată, dar rolul meu este de a face ca proiectele noi să funcţioneze în deplin acord cu ceea ce aşteaptă clientul.”

Elena Antoneac, management mobility coordinator, Partners in Relocation Group Romania, spune că între motivele pentru care o companie decide să relocheze un angajat se numără nivelul de know‑how greu accesibil în ţara în care se relochează angajatul, transferul de cunoştinţe pentru o perioadă limitată de timp, abilităţile de conducere, rotaţia de poziţii în diverse ţări pentru cumul de cunoştinţe în vederea pregătirii expatului pentru o poziţie anume în companie. „Cele mai multe companii multinaţionale dezvoltă anual programe de relocare pentru angajaţii valoroşi iar cei mai mulţi dintre angajaţi, care aplică pentru diferite joburi deschise în cadrul grupurilor în diverse colţuri de lume, intră într-o competiţie în care testul de rezistenţă la schimbarea culturală şi deschiderea la noi culturi pot face diferenţa pentru cei care depăşesc cu brio aceste momente şi reuşesc să se relocheze într-o altă ţară,” explică Elena Antoneac.

Tot ea arată că relocarea este, deopotrivă pentru angajat şi angajator, un progres. „Pentru angajat este o oportunitate extraordinară de a testa alte pieţe, de a se raporta la o schimbare multiculturală”, afirmă reprezentanta Partners in Relocation Group Romania. Mai mult, copiii expaţilor sunt înscrişi în şcoli internaţionale, şcoli care sunt incluse în pachetele de beneficii oferite de companii.

Pintilie spune că nu a fost niciodată tentat de aventura antreprenoriatului, iar dacă ar fi s-o ia de la capăt ar alege acelaşi drum. Însă atrage atenţia că „pentru o carieră de succes, nu este loc de compromisuri, efortul cerut este foarte mare, însă oricât de mult te-ai strădui, fără suportul direct şi necondiţionat al familiei, rămâne doar pseudosucces”.