O eventuala participare iraniana, intens clamata de Teheran, gata sa furnizeze intre 10 si 30 de miliarde de metri cubi de gaze, se loveste de o opozitie americana cat se poate de ferma: “Atat timp cat Iranul dezvolta un program nuclear, nu poate participa la proiectul Nabucco. Este o problema care trebuie rezolvata prin vointa politica”, spune Richard Morningstar, reprezentantul special al Departamentului de Stat pe problema energiei in regiunea Eurasia. O chestiune dificila pentru un Iran, care controleaza 16% din rezervele de gaze naturale la nivel mondial, insa nu are in derulare niciun acord major de export din cauza sanctiunilor aplicate de Statele Unite si Organizatia Natiunilor Unite.

Semnarea de la Ankara a generat un val de promisiuni din partea potentialilor furnizori din zona Marii Caspice: presedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a declarat, de exemplu, ca poate “umple” Nabucco oricand, apreciind in schimb ca rivalii din Turkmenistan, ce deja livreaza pe piata europeana, dar au incheiat si un acord cu China, nu-si pot suplimenta productia. Incurajatoare declaratie, dar nu trebuie uitat acordul semnat de azeri cu Gazprom in primavara, pentru furnizarea de gaze pe termen lung la pretul pietei; primele livrari ar trebui facute din ianuarie 2010 si cantitatea disponibila pentru Nabucco s-ar reduce considerabil.

Doritor sa “umple” Nabucco s-a aratat si presedintele turkmen Gurbanguli Berdimuhamedov, care crede, in baza unor recente explorari geologice, ca tara sa dispune de rezerve impresionante. Si ar trebui sa fie asa, pentru ca Turkmenistanul are nevoie in fiecare an de 16 miliarde de metri cubi pentru consumul intern si de 40 de miliarde de metri cubi pentru Gazprom, la care se adauga, in scurt timp, alte 40 de miliarde de metri cubi pentru China si 14 miliarde de metri cubi pentru Iran.

Toate miliardele de metri cubi enumerate pana acum indica un principiu economic simplu in zona caspica si nu numai: bani, cat mai multi bani, de oriunde - din Europa, din Rusia sau chiar din China - si cat mai repede. Iar contraargumentul pentru cei ce sustin astazi ca Nabucco nu este un proiect fezabil, pentru ca nu are contracte de furnizare incheiate este chiar lacomia caspicilor; cu alte cuvinte, trebuie construita conducta si, odata terminata, aceasta va atrage orice molecula de gaz disponibila si platita cash. In tot acest joc, Gazprom, un jucator destul de important incat sa-i determine pe legiuitorii din mica republica siberiana Altai sa numeasca un munte cu numele companiei, face orice e posibil pentru a tempera elanurile europene de independenta energetica. Nu numai in zona caspica, ci si in Africa: Gazprom va ajuta la dezvoltarea industriei gazelor naturale din Nigeria, va contribui la proiectul conductei de gaze trans-sahariene, in valoare de 19 miliarde de dolari. Este un pas mic pentru Gazprom, dar unul din foarte multii pasi marunti pe care ii face o companie cu asemenea ambitii: “Numai trei tari pot furniza gaze pe termen lung - Rusia, Iran si Qatar. Nu exista alte optiuni in afara negocierilor cu acesti furnizori. Europa trebuie sa se decida cum va proceda, iar daca Europa nu are nevoie de gazul nostru, atunci il vom vinde in alte parti”, a declarat cu numai cateva zile inaintea reuniunii de la Ankara vicepresedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev.

Totusi, nici oficialii rusi si nici sefii de state din zona caspica nu par a tine cont de criza economica, de schimbarile in structura consumului pe care le aduce aceasta si nici de redimensionarea si restructurarea economiei si a finantelor mondiale. Criza poate topi aroganta Moscovei, chiar daca aceasta nu este dispusa sa recunoasca o reducere a influentei sale; in fond, zelul cu care republicile caspice s-au inghesuit la gura Nabucco poate fi un semn al scaderii impactului politicii ruse in zona. Un semnal asemanator a fost, pentru analisti, si acordul pe 30 de ani semnat in iunie intre Turkmenistan si China, prin care livrarile de gaz turkmen spre China vor creste cu 30%, sustinute si de finalizarea in acest an a conductei ce leaga cele doua tari (si da, prima sectiune a conductei a fost construita de o subsidiara a Gazprom).

Iar cifrele sunt neiertatoare cu rusii: productia industriala, care scade din octombrie 2008, s-a redus in mai cu valoarea record de 17,1%, somajul este undeva la 10%, veniturile din taxele de export si din redeventele din industria extractiva s-au injumatatit in primele patru luni ale acestui an si intreaga economie ar putea scadea cu 8-8,5%, conform prognozei ministerului de resort. Este insa de analizat si discutat daca nu cumva Europa, afectata de criza economica si divizata de interese si orgolii nationale, s-ar putea arata in continuare mai slaba in fata Moscovei si a proiectelor de conducte sustinute de rusi: North Stream si South Stream (un rival direct pentru Nabucco). Desigur, acuzatia de slabiciune e interpretabila: atata vreme cat Europa nu e un stat unitar si nici macar federal, a aborda lucrurile “in maniera europeana” aduce mai curand cu ceea ce spunea si José Barosso la Ankara: “Intelegerile in privinta Nabucco s-au facut, daca pot spune asa, in maniera europeana: prin lungi si amanuntite discutii si prin rezolvarea oricaror temeri. Acesta este felul in care lucreaza Europa, armonizand punctele de vedere si gasind solutii pentru grijile tuturor”.

In tot acest joc, autoritatile romane ar trebui sa nu fetisizeze Nabucco si, daca sunt intr-adevar preocupate de viitorul energetic al Romaniei, sa nu excluda din capul locului, ci sa analizeze si sa actioneze pe toate caile posibile. Unele dintre acestea le-am pomenit deja - este vorba de terminalul pentru vasele cu gaz petrolier lichefiat din Africa sau de serviciile de inmagazinare subterana. Un altul este proiectul ucrainean al conductei White Stream, ce ar urma sa lege Georgia de Europa prin Ucraina si Romania.

Modul exemplar in care Turcia a jucat cartea integrarii pe drumul energiei caspice catre lume, prin participarea la conducta petroliera Baku-Ceyhan, la gazoductul Blue Stream sau la proiectul Nabucco, poate fi un foarte bun exemplu pentru oficialii romani. Asta ca sa nu mai amintim de proiectele de sporire a eficientei energetice si de exploatare a surselor alternative, solutii explorate la ora actuala in toata Europa Occidentala.